Pastorală la Învierea Domnului nostru Iisus Hristos

Prin Harul lui Dumnezeu

† Andrei

Episcopul Covasnei şi Harghitei

Preacuviosului cin monahal
Preacucernicilor Părinţi, slujitori ai Sfintelor Altare
Stimate autorităţi
Iubiţi fraţi şi surori întru Domnul,

Hristos a Înviat!
Cine a mai auzit în iad, un Om?

Învierea Mântuitorului Iisus Hristos este cel mai mare eveniment din istorie. Este ceea ce diferenţiază creştinismul de orice altă religie. Celelalte religii au capi muritori, de vreme ce Capul Bisericii este Hristos Domnul Cel Înviat din morţi. Învierea lui Hristos a însemnat înnoirea firii omeneşti. Nu putem vorbi despre Înviere fără răstignire, deoarece Răstignirea şi Învierea sunt cei doi poli ai vieţii duhovniceşti, aşa cum se cântă în rânduiala slujbei din noaptea Sfintelor Paşti: „Că iată a venit, prin Cruce, bucurie la toată lumea. Totdeauna binecuvântăm pe Domnul, lăudăm Învierea Lui, că răstignire răbdând pentru noi, cu moartea pe moarte a stricat”.
Deoarece Învierea lui Hristos are o mare însemnătate pentru noi credincioşii, în Sfânta Biserică vorbim permanent despre Ea. Sfântul Apostol Pavel mărturiseşte clar: „Iar dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este credinţa voastră”. Adevărul şi puterea Credinţei se datorează marelui eveniment al Învierii lui Hristos. Fără acest adevăr creştinii nu pot trăi viaţă duhovnicească. Biserica prăznuieşte învierea lui Hristos începând din momentul pogorârii Sale la Iad, unde a slobozit sufletele drepţilor Vechiului Testament de sub stăpânirea morţii şi a diavolului. Aceasta este rânduiala prăznuirii Învierii lui Hristos în Biserica noastră strămoşească.
Aşa observăm din textele liturgice, prăznuirea Învierii lui Hristos începe din Vinerea Mare, odată cu slujba Utreniei Sâmbetei celei Mari, atunci când are loc purtarea Epitafului.
Predicile sau Cuvintele de învăţătură
ale Părinţilor Bisericii din Vinerea Mare sunt cuvinte purtătoare de lumina biruinţei Învierii.
Iubiţi fii duhovniceşti,
Biserica a rânduit ca imaginea Pogorârii Mântuitorului Hristos la iad să fie adevărata icoană a Învierii Acestuia. Desigur, există şi icoane ale Învierii care descriu arătarea lui Hristos către mironosiţe şi către ucenici, dar icoana Învierii prin excelenţă este cea a triumfului asupra morţii, care s-a făcut prin pogorârea lui Hristos la iad, atunci când sufletul Său unit cu Dumnezeirea a intrat în lumea întunericului, de unde a eliberat sufletele drepţilor Vechiului Testament, care-L aşteptau pe Izbăvitor.
Icoana Pogorârii Mântuitorului la Iad are mai multe motive teologice:
Primul motiv este legat de faptul că nimeni nu L-a văzut pe Domnul Hristos, în ceasul în care a înviat, fiindcă El a ieşit din mormântul închis. Venirea Îngerului care a dat piatra de pe uşa mormântului şi cutremurul s-au făcut doar pentru ca mironosiţele să se încredinţeze de faptul că Hristos a Înviat.
Al doilea motiv se leagă de faptul că Hristos a zdrobit stăpânirea morţii şi a diavolului în ceasul în care sufletul Său unit cu Dumnezeirea S-a pogorât la Iad. Mântuitorul a biruit moartea prin propria Sa moarte. Mărturisim în Troparul Învierii: „ Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”. Prin moartea Mântuitorului Hristos stăpânirea morţii a fost zdrobită. Biruinţa Fiului lui Dumnezeu asupra morţii a avut loc exact în momentul în care sufletul Său unit cu Dumnezeirea a zdrobit moartea.
Al treilea motiv: prin pogorârea Sa la Iad, Mântuitorul Hristos i-a eliberat pe Adam şi pe Eva de sub stăpânirea morţii. Dacă prin căderea lui Adam a căzut întreg neamul omenesc, odată cu învierea Sa am mai gustat şi noi din fructele învierii şi ale mântuirii.
Din aceste motive cea mai reprezentativă icoană a Învierii este considerată Pogorârea Mântuitorului Iisus Hristos la Iad. În slujba Învierii cântăm: „Prăznuim omorârea morţii, sfărâmarea iadului şi începătura altei vieţi veşnice”.
Iubiţi credincioşi şi credincioase,
Se pune întrebarea: Ce înţelegem atunci când vorbim despre Iad şi pogorârea Mântuitorului Hristos la Iad?
Atât în Vechiul Testament, cât și în Noul Testament există multe fragmente care vorbesc despre Iad. Unul dintre aceste fragmernte îl înfățișează pe Mântuitorul Hristos spunând: „Şi tu Capernaume, n-ai fost înălţat până la Cer? Până la Iad te vei pogorî” (Matei 11, 23). Mântuitorul Iisus Hristos foloseşte imaginea iadului în opoziţie cu cerul, care se identifică cu slava Capernaumului, pentru că această cetate s-a învrednicit să-L vadă pe Dumnezeu-Omul. Prin urmare iadul înseamnă umilinţa totală a cetăţii şi căderea ei pentru că nu s-a învrednicit de acea mare cinste.
În Sfânta Scriptură imaginea iadului este folosită simbolic pentru a desemna stăpânirea morţii şi a diavolului. Sfântul Apostol Pavel spune: „Şi să izbăvească pe cei care frica morţii îi ţinea în robie toată viaţa” (Evrei 2, 15). Domnul Iisus Hristos a primit moartea şi a intrat în împărăţia morţii făcându-o fără putere şi dând fiecărui om posibilitatea ca prin puterea lui Dumnezeu să poată fugi de împărăţia şi de stăpânirea morţii şi a diavolului.
Epistola Sobornicească a Sfântului Apostol Petru ne dă mărturie despre pogorârea lui Hristos la Iad: „Hristos a suferit odată moartea pentru păcatele noastre, El Cel drept, pentru cei nedrepţi, ca să ne aducă pe noi la Dumnezeu, omorât fiind cu trupul, dar nu cu duhul” (I Petru 3, 18).
Troparele care se cântă la Vecernia Învierii sunt cutremurătoare. Ele încep aşa: „Astăzi iadul strigă suspinând”. Aşadar, iadul se tânguieşte. În aceste Tropare se spune că puterea iadului a fost nimicită, pentru că Hristos i-a eliberat pe toţi care fuseseră de veci sub stăpânirea sa. Deosebit de important pentru înţelegerea acestor fapte este Cuvântul de învăţătură al Sfântului Ioan Gură de Aur din timpul Sfintei Liturghii din această noapte Sfântă. Printre altele, în acest cuvânt se spune că atunci când l-a întâlnit pe Hristos, iadul: „s-a amărât… s-a stricat… a fost batjocorit… a fost omorât… s-a surpat… a fost legat”. Prin moartea Mântuitorului pe Cruce, iadul a răpit un trup muritor, dar s-a aflat dintr-o dată în faţa lui Dumnezeu-Omul.
Pogorârea la Iad a fost făcută cu scopul de a zdrobi porţile împărăţiei întunericului, adică de a pune capăt morţii şi stăpânirii diavolului. Psalmistul David spune: „Că a sfărâmat porţile cele de aramă şi zăvoarele de fier a frânt” (Psalmul 106, 10), iar proorocul Isaia se face şi el purtător al Cuvântului lui Dumnezeu: „Eu voi merge înaintea ta şi drumurile cele muntoase le voi netezi, voi zdrobi porţile cele de aramă, şi zăvoarele cele de fier le voi sfărâma”.
Iubiţi fii duhovniceşti,
Paştile înseamnă trecerea de la întuneric la lumină, ieşirea din iad pe pământ, ridicarea de pe pământ la ceruri, mutarea de la moarte la viaţă, scoaterea din stricăciune a celor robiţi, viaţa adevărată a celor credincioşi, bucuria întregii lumi şi cinstirea Sfintei Treimi.
Pe pământ Biserica este anticamera Împărăţiei Cerurilor, care ne oferă prin Sfintele Taine ospeţele duhovniceşti ale marilor noastre bucurii. Bucuria este un sentiment al fiinţei noastre lăuntrice, o lumină care ne umple inima şi care în cele mai multe cazuri este vecină cu fericirea. Ea poate fi însoţită de veselie ca expresie văzută şi vărsată în afara bucuriei. În concluzia celor 9 Fericiri, Mântuitorul Iisus Hristos spune: „Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastă multă este în ceruri” (Matei 5, 12).
Este bine să înţelegem deosebirea dintre bucurie şi veselie. Dacă veselia este izvorâtă din bucurie, atunci ea este frumoasă, ziditoare şi folositoare. Dacă veselia are alte cauză decât bucuria duhovnicească, ea nu pote fi decât o expresie a superficialităţii, necredinţei şi a dezmăţului. Ca rod al bucuriei, veselia este cumpătată şi decentă, în afara acesteia ea devine excesivă şi neruşinată.
Avem destui creştini care cred că Sărbătoarea Învierii, Paştile, nu sunt altceva decât o masă îmbelşugată, bine-gătită şi bine stropită. Din fericire, avem credincioşi care cred că trăiesc după rânduiala Sfintei noastre Biserici. Sunt convins că mulţi dintre frăţiile voastre, care vă aflaţi în această noapte Sfântă a Învierii aici, ascultând această scrisoare pastoarală, v-aţi spovedit şi v-aţi împărtăşit în acest Sfânt şi Mare Post şi o veţi face şi la această Sfântă şi Dumnezeiască Liturghie, să fiţi părtaşi la acest Ospăţ duhovnicesc şi care vă îndreptăţeşte să mergeţi la casele frăţiilor voastre şi să vă veseliţi la ospăţul bucatelor frăţiilor voastre.
Mulţumindu-i Sfântului Ioan Gură de Aur pentru gândul cel bun de a vă vorbi astăzi pe marginea Cuvântului său de învăţătură, Vă doresc tuturor din toată inima Sărbători luminate, întru cea mai frumoasă mărturisire şi confirmare, pe care a cunoscut-o vreodată istoria omenirii:

Hristos a Înviat!

Al vostru părinte duhovnicesc iubitor,
de tot binele doritor
şi pururea către Hristos Cel Înviat rugător,
† Andrei
Episcopul Covasnei şi Harghitei

(Dată astăzi, 28 aprilie 2019, din Reşedinţa Eparhială)