PC a depus plângere penală împotriva preşedintelui Consiliului Judeţean şi a fostului director al Bibliotecii Judeţene


Actualitatea ardeleană - Covasna

Liderul PC Covasna, Dan Suciu, a anunţat, marţi (30 august 2011 - n.n.), că a depus recent o plângere penală împotriva preşedintelui Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, şi a fostului director al Bibliotecii Judeţene din Sfântu-Gheorghe, Szonda Szabolcs, pe considerentul că cei doi ar fi săvârşit infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice, respectiv uzurparea de calităţi oficiale.

În comunicat se menţionează că preşedintele CJ Covasna a organizat în toamna anului 2008 un concurs „discriminatoriu” (condiţionat de cunoaşterea limbii maghiare - n.r.), în urma căruia l-a numit pe Szonda Szabolcs în funcţia de director al Bibliotecii Judeţene, dar că la sesizarea Prefecturii Covasna instanţele de judecată au dispus anularea concursului şi a dispoziţiei de numire pe temei de nelegalitate.
„La acest moment, deşi a luat la cunoştinţă de ilegalitatea concursului şi a numirii, aflate în competenţa Consiliului Judeţean Covasna şi nu a preşedintelui Consiliului Judeţean Covasna, acesta a persistat în ilegalitate, preferând să se judece timp de trei ani. (...) Cu intenţie şi rea credinţă, cei doi au ignorat suspendarea actului de numire şi implicit suspendarea din funcţia de director a lui Szonda Szabolcs pe perioada procesului. Acesta din urmă, deşi suspendat, a continuat să exercite fără drept funcţia de director, să semneze toate actele ce priveau această funcţie şi să încaseze venituri aferente funcţiei. De asemenea, Tamas Sandor, în calitate de ordonator principal de credite, a acceptat ca Szonda să fie plătit din fonduri publice pe timpul exercitării fără drept a funcţiei de director al Bibliotecii Judeţene”, se arată în documentul citat.
Dan Suciu concluzionează că „Szonda Szabolcs a exercitat prin uzurpare funcţia de director al Bibliotecii Judeţene cu acordul ordonatorului principal de credite, creând un prejudiciu bugetului public, dar şi o tulburare însemnată a bunului mers al instituţiei publice, întrucât toate actele semnate de către acesta pe perioada exercitării abuzive şi nelegale a funcţiei de director sunt lovite de nulitate”.
Liderul PC a explicat că motivul pentru care a depus plângerea penală îl reprezintă „dispreţul faţă de lege” pe care îl manifestă în mod constant liderii UDMR.
„Le reamintesc că nimeni nu este mai presus de lege, nici măcar udemeriştii. Locul celor care încalcă legea este la închisoare, iar nu în fotolii de demnitate publică. Faptele abuzive comise de Tamas Sandor se pedepsesc, conform Codului Penal, cu închisoare de până la cinci ani, iar cele comise de Szonda Szabolcs, cu închisoare de până la trei ani”, se mai spune în comunicat.
Directorul Bibliotecii a fost eliberat din funcţie în vară, după doi ani şi jumătate de la preluarea acesteia, iar CJ urmează să organizeze în toamnă un nou concurs.

Categorie: