Pe cord deschis…

Tu, nicidecum n-ai să înţelegi de ce!

De ce mă pierd aşa de des în vise,
De ce în sufletu-mi mereu vor fi lumini aprinse,
Veghind banale, tandre gânduri interzise.

De ce sărută bieţii umeri goi
Tristeţea deasă, albă a unei ploi
Şi de ce oare te învăţ să numeri
Amabil împărţind docil la doi.

De ce surâd pierdută-n noapte,
Ascunsă-n paşii cadenţaţi,
Când suflete se pierd în mare,
Şi nu se contopesc în entităţi.

Şi de ce mâine sufletul va curge înspre ieri,
În amintirea unui drum închis
Plângând pe strada către Nicăieri,
La încheierea operaţiei pe cord deschis.

Şi-atunci de ce să-ncerc să-ţi mai explic?
Tu, nicidecum n-ai să-nţelegi nimic!...