Povestea unui instrument muzical tradiţional românesc şi alte povestiri despre oameni şi prietenie (I)

Motto: „Tradiţia este în noi, Tradiţia suntem noi!” (Constantin Secară)
S-au împlinit, iată, mai bine de opt ani de când am început peregrinările mele profesionale (dar şi de suflet!) în ţinuturile româneşti din estul şi sud-estul Transilvaniei, pe văile de la poalele Carpaţilor, acolo unde Românii au rămas să locuiască, de veacuri, pământurile strămoşilor lor, păstrând limba, credinţa, portul şi tradiţiile înaintaşilor, întru dăinuirea şi nemurirea Neamului, în ciuda tuturor asupririlor, vechi şi noi, venite din partea celor care au stăpânit, vremelnic, aceste ţinuturi ale Ţării, învrăjbindu-i împotriva lor pe ceilalţi locuitori, în mare parte secui maghiarizaţi, care, firesc, ar fi trebuit să le fie vecini buni şi prieteni, iar nu vrăşmaşi neîmpăcaţi. Sunt realităţi pe care, personal, le-am cunoscut prea puţin mai înainte de a călători în aceste ţinuturi (aflate, în prezent, în jurisdicţia judeţelor Covasna şi Harghita), dar pe care le-am aflat ulterior, călătorind la pas, cunoscând oameni şi poveştile lor, ascultându-le muzicile şi privindu-le dansurile lor populare, făcându-mi zeci de prieteni.
O astfel de poveste frumoasă este legată de existenţa unui instrument muzical tradiţional, folosit mai ales în cadrul tarafurilor din nord-estul judeţului Harghita, în localităţi locuite majoritar de Români: Gălăuţaş, Livezi, Topliţa, Tulgheş. Este vorba despre doba ţărănească, numită şi dobă cu strune, un instrument de acompaniament care se folosea, în trecutul nu foarte îndepărtat, pe scară largă, fiind întâlnit pe un areal destul de întins, atât în această zonă din Transilvania, cât şi în Banat şi extremitatea vestică a teritoriului actual al României (câmpia Aradului). Doba constituie un element foarte important în cadrul ansamblurilor instrumentale; acestea sunt aflate, de obicei, într-o componenţă minimală, care include vioara, ca instrument solist şi doba ca instrument care asigură, în acelaşi timp, suportul ritmic şi fundamentul armonic. Acest instrument artizanal seamănă cu un violoncel cu patru corzi, dintre care trei corzi „de armonie” sunt lovite cu un băţ, iar cea de a patra este ciupită, cu mâna stângă, în plan vertical, determinându-se revenirea plesnită a corzii pe „limba” instrumentului şi generarea unui sunet percutat, puternic.
(foto 1)
În anul 2011, am identificat o dobă aflată în patrimoniul Muzeului de Etnografie din Topliţa, judeţul Harghita, iar un instrument similar este folosit şi în prezent de instrumentiştii care alcătuiesc taraful din Gălăuţaş, acelaşi judeţ. O fotografie de epocă, realizată la jumătatea secolului trecut, ilustrează utilizarea acestui instrument în cadrul tarafurilor tradiţionale din aceeaşi zonă.
(foto 2)
Acest tip de instrument (dar de dimensiuni mai mici) se mai întâlneşte în prezent în muzica jocurilor populare secuieşti din zona Miercurea-Ciuc şi, cu precădere, în folclorul muzical al romano-catolicilor din Moldova (impropriu numiţi „ceangăi”), de pe Valea Trotuşului, unde, prin tradiţie, performarea la acest instrument se face numai de către femei, numite „dobăşiţe”. De asemenea, instrumentul a mai existat şi în unele localităţi din estul judeţului Neamţ (Bicazu Ardelean şi Dămuc), constituind un element al legăturilor şi interferenţelor folclorice româneşti de pe ambii versanţi ai Carpaţilor Orientali. De asemenea, în cadrul cercetărilor de teren asupra folclorului românesc din judeţele Covasna şi Harghita, pe care le-am realizat în perioada 2011-2014, am identificat, doar la nivel documentar însă, existenţa unei dobe şi în repertoriul satului Livezi, judeţul Harghita, însă, la momentul înregistrărilor din luna octombrie a anului 2011, instrumentul respectiv se afla într-o stare avansată de degradare şi nu mai putea fi folosit. A rămas doar o mărturie fotografică, tot de la jumătatea secolului al XX-lea, care ilustrează interpretarea muzicii jocurilor populare în satul Livezi, de către violonistul Bucur Bucur şi „dobăşiţa” Ana Olteanu.
(foto 3)
În anul 2013, am continuat cercetările etnomuzicologice în comuna Tulgheş, judeţul Harghita, timp în care am avut bucuria de a cunoaşte o familie de oameni frumoşi, talentaţi şi inimoşi, care pun cu succes în practică dorinţa de a transmite tradiţiile locale către tânăra generaţie: soţii Lăcrămioara şi Ştefan Pop. Câteva dintre gândurile pe care le-am dedicat acestor oameni minunaţi şi despre dăruirea vocaţiei lor ziditoare, se regăsesc în articolele mele anterioare, găzduite de paginile bilunarului de atitudine şi cultură „Condeiul ardelean”: Obiceiuri, muzică şi dansuri tradiţionale româneşti la Tulgheş, Harghita („Condeiul ardelean”, nr. 279, 6-19 septembrie 2013, http://www.condeiulardelean.ro/articol/obiceiuri-muzica-si-dansuri-tradi...) şi O monografie locală de suflet: Lăcrămioara Pop, Tulgheş. Din tezaurul etnografic românesc („Condeiul ardelean”, nr. 411, 5-18 aprilie 2019
http://www.condeiulardelean.ro/articol/o-monografie-locala-de-suflet-lac...).
Doba pe care o foloseşte Lăcrămioara Pop pentru acompanierea melodiilor de joc din Tulgheş este un instrument perfect funcţional, deosebit de valoros sub aspect constructiv, cumpărat de soţii Pop de la Bicazu Ardelean, judeţul Neamţ. Interpreta mânuieşte acest instrument cu o deosebită măiestrie şi cu o muzicalitate ieşită din comun, fapt care-i atestă talentul şi calităţile ei muzicale cu totul speciale. Prin aceasta, Lăcrămioara Pop demonstrează o dăruire totală, dar şi o verticalitate remarcabilă în misiunea pe care şi-a asumat-o, împreună cu soţul ei, Ştefan Pop, în redescoperirea, revalorificarea şi retransmiterea folclorului muzical din zona pe care o reprezintă.
(foto 4)
Întâlnirea mea cu Lăcrămioara Pop avea să lase urme importante şi să traseze o nouă direcţie de cercetare în etnomuzicologia românească din ultimii ani, în special în privinţa studiilor de organologie populară (disciplină care studiază instrumentele muzicale tradiţionale). Dar, despre aceste interferenţe, benefice şi minunate, dintre folclor şi ştiinţa muzicii, voi „povesti” într-unul dintre episoadele viitoare ale rubricii „Tradiţii”, doar aici, în paginile bilunarului „Condeiul ardelean”.
(va urma)

Categorie: