Prejmerul, la superlativ


Autor: 

Matei Schinteie

Rar mi-a fost dat să particip la atâtea manifestări importante într-o singură zi. Performanţa a fost realizată în comuna Prejmer din judeţul Braşov, duminică, pe 28 iunie 2009.
Dimineaţa, la ora 9, a venit Înaltpreasfinţitul dr. Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului, alături de un sobor de preoţi din împrejurimi pentru a sluji Sfânta Liturghie în Biserica veche cu Hramul „Sfinţii Petru şi Pavel”. Coborând dintr-o caleaşcă trasă de doi cai de rasă, arhiereul a fost întâmpinat de mulţimea de oameni veniţi la marea sărbătoare. Părintele paroh Sorin Şerban a fost ridicat la rangul de iconom stavrofor. Acesta, împreună cu Consiliul şi Comitetul Parohial, au organizat până în cele mai mici amănunte desfăşurarea în bune condiţii a evenimentului, ţinând cont şi de vremea instabilă care ameninţa prin nori de ploaie.

Pe tot parcursul Sfintei Liturghii a fost soare, dar imediat după Liturghie şi după ce delegaţia arhierească a plecat spre altă locaţie, a început să plouă cu putere. Dumnezeu a fost şi de data aceasta alături de prejmereni, acoperindu-i cu mila Sa pe cei veniţi să asculte cuvântul dumnezeiesc. În Prejmer, în aceeaşi zi au avut loc mai multe manifestări religioase şi laice. S-au sărbătorit 240 de ani de la zidirea Bisericii cu Hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”. „Această Biserică a fost ridicată în anul 1769 cu ajutorul Bunului Dumnezeu şi a unei familii de negustori din Braşov, prejmerenii contribuind cu muncă şi unele materiale de construcţie. Din acte vechi reiese că nu este cea mai veche biserică din Prejmer, ci la anul 1601 exista deja o biserică la stadiul de pictura, iar aceasta era construită pe locul altei biserici mai vechi. Deşi creştinii ortodocşi au o tradiţie mare pe aceste meleaguri, în ultimii 20 de ani nu a mai fost slujbă arhierească aici. De aceea, bucuria şi onoarea este mult mai mare alături de prezenţa Mitropolitului nostru, IPS dr. Laurenţiu Streza”, a explicat părintele Sorin Şerban.
La finalul slujbei au fost oferite Diplome de Cinstire pentru sponsori, binefăcători, epitropi etc.. O apreciere deosebită a primit doamna preoteasă Laura Cristina Şerban, cea care, deşi nu este mereu în faţă, contribuie foarte mult pentru bunul mers al lucrurilor. Imediat după Liturghie, a fost sfinţită Capela Ortodoxă din cadrul Liceului Agricol din localitate, capelă pe care Mitropolitul a apreciat-o ca pe „un mic focar de credinţă” situat într-o instituţie de învăţământ.

În aceeaşi zi, la Prejmer a mai avut loc inaugurarea Centrului de Zi pentru Copii, a unei expoziţii de fotografie şi documente vechi despre localitate. Prejmerenii, şi nu numai, au fost invitaţi apoi la scena din centrul comunei, unde au putut petrece cu mic, cu mare la Zilele Prejmerului, organizate de Primărie şi Consiliul Local. Alături de creştini, la Biserică şi la toate manifestările a participat şi Constantin Toderică Şerban, primarul frumoasei localităţi transilvane. Prejmerul, deşi este „doar” o comună, a reuşit prin osteneala administraţiei locale să fie la înălţime în această binecuvântată zi de sărbătoare.

Adaugă comentariu nou

Filtered HTML

  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
  • Taguri HTML permiseŞ <a> <em> <strong> <cite> <blockquote> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd> <br>

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.