Preşedinţia României se câştigă sau se pierde cu voturile din Ardeal!

Pe măsură ce trece timpul şi ne îndepărtăm tot mai mult de momentul alegerilor prezidenţiale din noiembrie- decembrie 2009, multe interpretări, voit parcă, sunt aruncate în ridicol şi desuetudine. Se aleargă, la infi nit, în jurul cozii, până ce inşi nechemaţi, numiţi „analişti politici”, ameţesc şi cad de-a dreptul în ridicol. Invitaţi la dezbateri televizate, ei îşi dau cu părerea aiurea, se hazardează în fel şi fel de ipoteze, mereu pe lângă gard, pe lângă drum, împinşi de dorinţa unei facile publicităţi, de drag numai să fi e văzuţi pe sticla televizorului. S-a vorbit, de pildă, foarte mult, unii întrebându- se, aproape fariseic, chiar cu o supărătoare naivitate: de ce au pierdut alegerile domnii Adrian Năstase, în anul 2004, şi Mircea Geoană, în 2009? Ei sunt cei care au aruncat PSD în opoziţie! Iar, în directă legătură cu subiectul în discuţie, prea puţini dintre aceşti gureşi se întreabă: de ce a câştigat Traian Băsescu de două ori la rând? La alegerile prezidenţiale din 2009, Mircea Geoană avea în spate PSD, PNL, PC, PRM, UDMR, minorităţile din Parlament, sindicatele! Traian Băsescu avea numai PD-L, dar şi Ministerul Administraţiei şi Internelor şi pe diplomaţii ambasadelor româneşti din lume! Răspunsul, atât în cazul domnului Năstase, cât şi în cel al domnului Geoană, e simplu: ca la şah şi la tenis, Traian Băsescu a câştigat pe greşeala adversarului! Şi aşa şi este! Numai că unii cunosc, prea puţin, şi amănuntele!
Unul dintre aceste amănunte invocate ar fi următorul. Alegerile postdecembriste au dovedit un lucru cât se poate de clar: în ultimii ani, candidaţii la „prezidenţiale” au pierdut sau au avut câştig de cauză cu voturile din Transilvania. Lucrurile au fost întoarse pe o parte şi alta, omiţându- se un adevăr incontestabil: în 2004, domnul Adrian Năstase a pierdut, în turul al doilea, cât se poate de clar, aici, în Transilvania. Domnul Mircea Geoană, la fel! Cauza? Au neglijat interesele ardelenilor, afl aţi, din 1990 încoace, mereu sub presiunea pretenţiilor udemeriste!
Lui Traian Băsescu i-a fost nesperat de uşor să câştige cu vreo 190.000 de voturi, în faţa unui Adrian Năstase, din cauza unei gafe impardonabile. Puţini cunosc motivul. Unii îl află, probabil, abia acum, prin aceste rânduri. În urma primului tur de scrutin, domnul Adrian Năstase, candidat din postura de prim-ministru, avea un confortabil avantaj. Toţi îl şi vedeau preşedinte: ţinută, prestaţie impecabilă, inteligentă, simţ politic, vădită educaţie şi aleasă instruire. Totul bine, până la întâlnirea, din 4 decembrie 2004, de la Târgu- Mureş. Acolo s-a petrecut un amănunt observat şi cunoscut doar de o mână de oameni. Acolo şi atunci a fost momentul prăbuşirii speranţelor lui prezidenţiale. După întâlnirea din Sala Mică a Palatului Culturii, în campanie electorală fi ind prin Ardeal, urma să se întâlnească cu alegătorii mureşeni şi la Hotel „Parc”, unde a acordat autografe pe o carte a lui, abia atunci apărută. În drumul parcurs de la Palatul Culturii la Hotel „Parc” - domnul ing. Ovidiu Natea, pe atunci preşedinte al PSD Mureş (regretat de foarte mulţi, care nu au fost şi nu sunt în tabăra lui Geoană, cel care a pus la cale eliminarea lui din fruntea organizaţiei judeţene!), ştie, şi încă prea bine, la ce mă refer -, domnul Adrian Năstase, candidat la preşedinţie, a fost rugat (acesta-i cuvântul, rugat!) să nu se întâlnească şi să nu dea mâna cu Marko Bela, liderul UDMR. Era dorinţa românilor mureşeni. A tuturor românilor ardeleni! Răspunsul a fost acelaşi, dat cu câteva zile în urmă şi la o teleconferinţă de la sediul PSD, cât se poate de clar, ca mesaj, sintetizat în câteva cuvinte - avertisment. Adică, ceva asemănător cu următoarea formulare: „Să nu-mi daţi voi mie sfaturi ce să fac!”. Seara târziu, spre miezul nopţii, sfi dând orice logică, domnul Năstase n-a putut rezista tentaţiei (cum avea să o facă şi Mircea Geoană, patru ani mai târziu, tot la miez de noapte, căzând în capcana vicleanului Vântu!) şi, pâş-pâş, s-a întâlnit cu liderul UDMR. N-au discutat nu ştiu ce probleme politice, n-au pus la cale nicio „strategie”, n-a avut loc nicio negociere. Au băut doar o cafea. Au schimbat câteva cuvinte privind „strategia electorală” a campaniei pe ultima sută de metri. Aşa spune un martor ocular. Atât. Atâta i-a trebuit domnului Năstase! Ştirea a străbătut, cu iuţeala sunetului, a luminii, a tunetului şi a fulgerului, în lungul şi în latul Ţării! Iar românii ardeleni nu l-au mai votat. Acolo şi atunci a pierdut preşedinţia Adrian Năstase! Acolo şi atunci a pierdut PSD, cel mai mare partid al Ţării, şi Preşedinţia, şi Parlamentul, şi Guvernul, şi funcţiile în serviciile deconcentrate de prin judeţe. Totul!
Căinându-se, unii ţipând ca din gură de şarpe, alţii jelind pierderile, pe toate planurile, din toamna-iarna anului 2004, în cadrul unei întâlniri cu activul din PSD, care a avut loc peste vreo doi ani, tot la Târgu-Mureş, m-am simţit dator să intervin. Luând cuvântul, am îndrăznit să-i amintesc domnului Mircea Geoană, noul preşedinte al PSD, în Sala Mică a Palatului Culturii, cum o făceam, ceva mai târziu, şi la Poiana Braşov, adevărata, reala cauză a dezastrului, în cazul pierderii alegerilor prezidenţiale de către Adrian Năstase, reiterând cele mai sus-relatate. Ba, mai mult, stârnind supărările şi iritările unor pesedişti mureşeni, am mers şi mai departe - cei prezenţi, atunci, acolo, îşi amintesc! -, atrăgându-i atenţia viitorului candidat la preşedinţie că, aici, în Ardeal, nu poţi câştiga voturi fără a lua atitudine fermă împotriva manifestărilor iredentiste, separatiste, neorevizioniste, neonaziste, şovine şi extremiste, din interior şi din exterior! Dacă nu le va da cu şapca peste ochi nesimţiţilor mereu cerând privilegii, mereu sfi dând şi afişându-şi pornirile antiromâneşti, anticonstituţionale, antieuropene (autonomia teritorială a aşa-zisului ţinut secuiesc pe criterii etnice, cea de-a doua limbă ofi cială - maghiara - în stat, Legea statutului minorităţilor, pretenţia unei „euroregiuni speciale”, înălţarea unor statui şi busturi ale unor criminali de război - maghiari - pe pământ românesc), candidatul nu are ce căuta cu gândul să adune voturi pe aceste meleaguri.
La o altă întâlnire, de care aminteam, cea de la Poiana Braşov, deşi existau unele mici împotriviri, acceptat nu cu prea mare entuziasm, mi-am spus, din nou, părerea în acest sens, deloc pe placul unor mahări din partid: redeşteptarea demnităţii naţionale a unui partid de stânga este unica şansă de reuşită în aceste momente ale devălmăşiilor de tot felul! Viorel Hrebenciuc, apărut după o lungă perioadă de tăcere, fi ind oarecum pus până atunci pe linie moartă, auzindu-mă, a cam strâmbat din nas. Firesc! Prietenul la cataramă al „Drujbei Carpaţilor”, Verestoy Attila, nu suporta să aminteşti de matrapazlâcurile udemeriste din Ardeal. Spuneam atunci, printre altele, că social-democraţia concepută de mine nu se împacă, deloc, cu munţii de bani, cu viloaiele şi cu averile unor mahări pesedişti. Nu aceasta-i adevărata social-democraţie! Ea nu se împăca cu îmbuibarea! Eu apelam la ideile mele PUNR-iste! Atât mi-a trebuit! Unii afi rmă că de pe acolo s-a schimbat şi atitudinea domnului Mircea Geoană faţă de subsemnatul. Fiind pe atunci membru în Consiliul Naţional, vicepreşedinte al Organizaţiei PSD Mureş, consilier judeţean, la îndemnul lui, după întâlnirea de la Târgu-Mureş, am candidat pentru Camera Deputaţilor pe Colegiul 7 (de la Sărmaşu până la Stânceni- Ciobotani). Mi-a făcut un bine! Insultat de toţi fl aimucii ăştia, am demisionat, la 24 octombrie 2008, fără pic de regret, şi îi mulţumesc lui Geoană, cât şi lui Miron Mitrea, altă caiafă, că m-au determinat să părăsesc, defi nitiv, din cauza jocurilor lor murdare şi a scenariilor de culise, scena noroioasă, cloaca politicii româneşti. Ca o dovadă a afi rmaţiei că Mircea Geoană, deşi a fost ambasador în SUA şi ministru de Externe al României, nu-i, încă, copt, stau şi „promisiunile” lui de atunci. În faţa unor martori, dumnealui vindea, cu o detaşare uluitoare, pielea ursului din pădure: îmi atribuia, în schimbul renunţării la candidatură, pentru a face loc lui Ştefan Someşan, într-un jalnic troc, la care n-am răspuns, postul de director local al TVR-3, dacă nu cel de secretar de stat în Ministerul Culturii. Citiţi bine! Asta promitea. Totul, numai să renunţ la candidatură! I-am dat dracului pe acei piţarăi şi am plecat, chemat de acel sentiment unic, să fac cealaltă adevărată politică, cu totală dăruire, a Neamului meu, a interesului şi a demnităţii naţionale, a culturii româneşti! Doar asta contează! Restul? Cum spune Ecleziastul: „Deşertăciune a deşertăciunilor!”.
N-aş fi vrut, în ruptul capului, ca, întorcându-mă în timp, să amintesc aceste amănunte. Cititorii „Cuvântului liber”, din Târgu-Mureş, şi ai „Condeiului ardelean”, curajos săptămânal regional de atitudine şi cultură editat la Sfântu-Gheorghe, însă, au dreptul, trebuie să ştie adevărul! Sunt lucruri care trebuie spuse, cărora acum le-a venit rândul. Şi i-aş mai întreba, dacă tot ne aflăm în treabă, pe domnul preşedinte Alexandru Petru Frătean, pe cei din actuala conducere a PSD Mureş (dacă ea mai există!), care au complotat, ca membri ai aceleiaşi cabale, împotriva mea (se vorbeşte că s-au dat şi ceva arginţi ai Iudei! Probabil cel care a candidat în locul meu, domnul Ştefan Someşan, s-ar putea să ştie mai multe!): ce au câştigat, organizaţia judeţeană şi alegătorii, oare, cu noii aleşi (deputaţii Vasile Gliga, Victor Socaciu şi senatorul Corneliu Grossu)? Câte intervenţii au avut ei în perioada de când sunt în Parlament, în cadrul declaraţiilor politice, în comisii, în plen? Unii susţin că pot fi numărate pe degetele de la o singură mână! În afara domnului senator Corneliu Grossu, care a prezentat un raport în „Cuvântul liber” (acum a părăsit PSD, optând pentru grupul independenţilor), nu prea am auzit să se fi făcut praf, cei doi deputaţi, de dragul alegătorilor din colegiile lor. Cu toate că se va spune că lauda de sine nu miroase-a bine, le-aş aminti celor mereu cu crosa la patina mea, în frunte cu gureşul primar din Ibăneşti (nu merită nici măcar să-i pomenesc numele!), încercând, fără succes, să mă strivească la mantinela ticăloşiei lor, iar stenogramele- mărturie o dovedesc, că doar în mandatul al doilea (1996- 2000), ca deputat, am avut, cu totul, incluzând şi luările de cuvânt din Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN), peste 250 de intervenţii!
Speram ca domnul Mircea Geoană, mereu împiedicându-se de pragul de jos, mereu lovindu-se cu capul de grinda de sus, să bage ceva la căpăţână, să vină în Ardeal şi să se folosească de asul din mânecă, un atu considerabil care te poate duce la victorie. Cu toate că a trecut (ca gâsca prin apă!) prin localităţi ale Transilvaniei, n-a rostit un cuvinţel măcar împotriva îngrijorătoarelor acţiuni antiromâneşti ale unor udemerişti, pe pământul lui Avram Iancu, Andrei Şaguna, Timotei Cipariu, Axente Sever, George Bariţiu, Simion Bărnuţiu, Vasile Goldiş, al altor marcanţi înaintemergători! Gură cusută a avut domnul Geoană! N-a băgat nimic la cap, deşi sfătuit să invoce, lucru fi resc, Interesul Naţional! Nici măcar un cuvinţel n-a rostit împotriva pornirilor udemeriste! Şi tăcerea-i o formă de a da mâna cu Iuda! Şi a pierdut lamentabil, în pofi da celor peste cinci milioane de voturi obţinute. Cele vreo 70.000 de voturi, care l-au despărţit de Traian Băsescu, le putea câştiga, să zicem, la Sibiu, Cluj şi Târgu-Mureş. În schimb, călcând în străchini, a dat fuga-fuguţa, în miezul nopţii, să-l viziteze pe „caiafa” de Vântu, căzând în capcana abil întinsă. Să nu mai vorbim despre „gafa Timişoara”, a încheierii unui protocol, tocmai la 1 Decembrie, Ziua Naţională a României. Nu trebuie să mai invoce cineva, „fl acăra violetă”, nici pe „celebrul” Aliodor Manolea, în astfel de cazuri! Dacă el ar fi venit în Ardeal şi ar fi spus numai ce a clamat domnul Traian Băsescu la Budapesta („Niciodată!”), apoi la seminarul acela udemerist, de pomină, de la Tuşnad („Atâta autonomie - la Odorheiu- Secuiesc, câtă la Caracal!”), când celor care, cu degetele în gură, dedaţi gestului ciobănesc, fl uierau şi ţipau cu ochii ieşiţi din orbite, le-a citit, de trei ori încă, Articolul 1 din Constituţie - „România, stat naţional unitar”, gestul inspirat i-ar fi adus domnului Geoană, „sugrumat” azi de proprii lui baroni locali, sufi ciente voturi. Dacă ar fi fost consiliat inteligent, folosind această „cheie”, ar fi ieşit învingător, categoric, cu o mare diferenţă de voturi în faţa lui Traian Băsescu, cel care, iată, a trăit şi din seva acelor afi rmaţii ferme de dinainte. Domnul Mircea Geoană n-ar mai fi sărit într-un picior de bucurie, la afl area unui rezultat, tot capcană, al exitpoll- ului, n-ar fi zis „Hop!” până n-ar fi trecut şanţul, n-ar mai fi fost acea serie de gafe impardonabile. N-a fost să fi e aşa! Gafele se plătesc!
De acum înainte, să fi e învăţătură de minte: un candidat la Preşedinţia României câştigă (sau pierde!) alegerile, fapt dovedit, în anii 2004 şi 2009, cu voturile din Transilvania!