Primăria Târgu-Mureş a amenajat două zone de picnic în cele mai frecventate zone din oraş


Actualitatea ardeleană - Mureș

Primăria Târgu-Mureş a amenajat două zone de picnic, la Platoul Corneşti şi la liziera pădurii de pe Calea Sighişoarei, pentru ca persoanele care preferă ieşirile în natură să poată petrece într-un mod cât mai civilizat sfârşiturile de săptămână.
La liziera pădurii de pe Calea Sighişoarei, municipalitatea a construit nouă vetre pentru grătare, astfel încât cei care preferă acest loc să nu mai fie nevoiţi să improvizeze. Pe lângă grătare, aici au fost amenajate mese şi scaune din lemn, iar dintr-un container se asigură apa curentă.
Cea mai modernă zonă de picnic este, însă, cea de la Platoul Corneşti, aflată în pădurea cu acelaşi nume, unde târgumureşenii au la dispoziţie mese şi bănci din lemn, dar şi aproximativ 20 de grătare amplasate pe vetre din cărămidă, unde îşi pot pregăti fripturile, cârnăciorii sau mititeii.
În această zonă, Primăria a deschis şi un punct de vânzare a cărbunilor, lemnelor şi chibriturilor. Pasionaţii de picnic trebuie să-şi aducă de acasă doar produsele culinare şi băuturile.
Pe lângă aceste facilităţi, municipalitatea a amplasat numeroase coşuri de gunoi şi a instalat o reţea de apă curentă.
Pentru ca timpul de relaxare să fie cât mai plăcut, tot în zona de picnic există un parc de joacă pentru copii, o pistă de alergare, trenuleţul Thomas şi Grădina Zoologică.
Un alt loc modern în care mureşenii se pot relaxa este Complexul de Sport şi Agrement „Mureşul”, în care pe lângă spaţiul verde, ştranduri şi terenuri de sport, există şi numeroase terase.

În realizarea rubricii sunt folosite ştiri ale agenţiei naţionale de presă - AGERPRES.

Categorie: