Primăria Târgu-Mureş va da colindătorilor cadouri în valoare totală de 50.000 de lei


Actualitatea ardeleană - Mureş

Pentru cei peste 3.500 de colindători pe care Primăria Târgu- Mureş îi aşteaptă în aceste zile, municipalitatea a alocat suma de 50.000 de lei pentru cadouri, a declarat, miercuri, Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al instituţiei. „
Anual la colindat la Primăria Târgu-Mureş trec undeva la 3.000-3.500 de elevi şi preşcolari. Programările încep din data de 2-3 decembrie, noi încercăm ca programările să le facem pe întreaga lună, pentru a ocupa cât mai multe zile cu colindatul, în aşa fel încât în fi ecare zi angajaţii din Primărie să aibă parte de colinde, atât în limba română, cât şi în maghiară. În ceea ce priveşte cadourile pentru cei care vin la colindat, suma este în jur de 50.000 de lei.

Aici intră pachete individuale pentru fi ecare colindător, oferite atât cu ocazia inaugurării instalaţiei de iluminare a oraşului, care s-a făcut pe 1 decembrie şi la spectacolul din Cetate, la care au participat 400 de copii, cât şi cei care vin la colindat la Primăria Târgu-Mureş”, a declarat Suciu.
Acesta a arătat că în pachetele pe care le primesc copiii există dulciuri, biscuiţi şi tot ce îi face fericiţi pe copii, însă având în vedere că şi municipiul trece printr- un an de criză, în pachete vor fi „produse bune, dar la preţuri mai mici, ca să nu meargă mulţi bani din bugetul Primăriei pe asemenea cadouri”. „
Sunt nişte lucruri necesare, aşa că trebuie ca măcar de sărbători să fi m atenţi cu cei care nu ne uită şi vin la colindat. Colindatul a început miercuri, iar până la ora 11 am avut patru serii de colindători, în jur de 120-130 de persoane. Aşteptăm ca până la fi - nalul zilei să ne colinde în jur de 500 de copii. În acest ritm s-ar putea să fi e depăşită previziunea de 3.500 de colindători”, a subliniat Dan Suciu. Reprezentantul municipalităţii a susţinut că adulţii care vor colinda Primăria Târgu- Mureş vor primi cozonac, vin cald, o cafea sau un suc.
Suciu a precizat că momentul culminant al spectacolelor de colinde de la Primăria Târgu-Mureş va fi în data de 17 decembrie, la ultima şedinţă a Consiliului Local, când Filarmonica de Stat din municipiu va oferi un concert extraordinar.
(Dorina Matiş)

Categorie:

Adaugă comentariu nou

Filtered HTML

  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
  • Taguri HTML permiseŞ <a> <em> <strong> <cite> <blockquote> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd> <br>

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.