Pro Memoria - Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Justinian Marina

Al treilea Patriarh al României a fost un apostol neînfricat, un apologet neînfrânt, un propovăduitor dinamic, un mărturisitor neînduplecat, un apărător nemitarnic, un slujitor vrednic, harnic şi darnic, precum şi un părinte bun, milostiv şi autentic.
De la mutarea sa din lumea pământească şi naşterea lui în viaţa cea cerească şi veşnică s-au împlinit, anul acesta, patru decenii.

Motto: „Chipul Patriarhului Justinian, întipărit în sufletele tuturor slujitorilor şi credincioşilor Bisericii noastre, este zugrăvit aici, cu real talent de către medicul său personal, încât oricare dintre noi toţi care l-am cunoscut şi am slujit în Biserică, în timpul arhipăstoririi sale, parcurgând minunatele pagini de amintiri ale acestor trei decenii, atât de scumpe nouă, suntem copleşiţi de emoţie.
Patriarhul Justinian a găsit soluţii tuturor problemelor Bisericii noastre, care trebuia să-şi îndeplinească misiunea sa, în vremuri de cumplită prigoană comunistă atee.”
(Teoctist Arăpaşu - Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române)

În data de 26 martie 2017, s-au împlinit 40 de ani de la moartea unei figuri marcante a Bisericii Ortodoxe Române: Patriarhul Justinian. Al treilea Patriarh al României a avut o activitate importantă în apărarea şi afirmarea Ortodoxiei româneşti în vremuri grele.
Ioan Marina s-a născut la 22 februarie 1901, în satul Suieşti, din judelul Vâlcea, în familia unor agricultori, buni creştini, de la care a moştenit educaţia creştină şi calităţile de bun administrator.
„Preoţia mea - mărturisea el - a fost visul sfânt al mamei mele şi primii paşi pe drumul înţelegerii slujirii lui Dumnezeu printre oameni i-am făcut sub călăuzirea ei curată şi evlavioasă. Am avut privilegiul să respir în casa părinţilor mei duhul unui creştinism autentic, întemeiat pe faptele iubirii lui Dumnezeu şi aproapele. Mireasma acestui duh din căminul copilăriei mele, moştenit de la bunicii, moşii şi strămoşii mei, vrednici slujitori ai Bisericii şi ai Ţării, pomeniţi întotdeauna la mari praznice de credincioasa mea mamă, cu evocări despre trecutul lor religios şi patriotic, nu s-a dezlipit de mine niciodată.” (Almanah Bisericesc 2001)

Preotul şi învăţătorul Ioan Marina

În perioada 1915-1923, a studiat la Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea, apoi a urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti, devenind licenţiat în teologie în anul 1929.
În perioada 1923-1926, a fost învăţător la sat, în judeţul Vâlcea; în 1924, s-a căsătorit cu Lucreţia Popescu şi a devenit preot în satul Băbeni. În 1932, este numit director al Seminarului pe care îl absolvise.
La vârsta de 34 ani a suferit pierderea soţiei, în data de 18 noiembrie 1935, urmând să crească singur cei doi copii ai săi: Silvia şi Ovidiu. La 25 august 1939, preotul Ioan Marina a fost mutat de la direcţia Seminarului la conducerea Tipografiei eparhiale.

Preasfinţitul Părinte Justinian Vasluianul

La propunerea Mitropolitului Irineu Mihălcescu, Sfântul Sinod, în şedinţa din 30 iulie 1945, a aprobat alegerea preotului Ioan Marina în cel de-al doilea post de arhiereu-vicar, nou înfiinţat, la Mitropolia Moldovei, şi i-a acordat rangul ierarhic de Arhiereu, cu titulatura de Vasluianul.

Mitropolitul Justinian Marina

În data de 16 august 1947, Mitropolitul Irineu Mihălcescu, fiind înaintat în vârstă şi bolnav, s-a retras din scaun. Arhiereul-vicar Justinian Vasluianul a fost numit de Patriarhul Nicodim locţiitor al scaunului mitopolitan, până la alegerea titularului. Întrunit la Bucureşti, în ziua de 19 noiembrie 1947, sub preşedinţia Mitropolitului Nicolae Bălan al Ardealului, Colegiul Electoral Bisericesc l-a ales ca Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei pe Arhiereul Justinian Marina. În cei trei ani cât a păstorit la Iaşi ca Arhiereu-vicar şi apoi Mitropolit al Moldovei, PS Justinian a depus eforturi imense pentru refacerea Eparhiei, crunt lovită de război şi pârjolită de secetă.

Patriarhul Justinian Marina

La data de 27 februarie 1948, Patriarhul Nicodim Munteanu a trecut la cele veşnice, în vârstă de 83 de ani. Colegiul Electoral Bisericesc, întrunit în capitala Ţării, la 24 mai 1948, a ales Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Ungrovlahiei şi Patriarh al României pe Mitropolitul Moldovei Justinian Marina, „care s-a arătat vrednic prin statornicia sa în dreapta credinţă, prin lucrarea fără preget în slujirile sale de până acum, printr-o muncă rodnică în folosul poporului şi al Bisericii, printr-o blândeţe părintească îndeajuns de cunoscută, dând întru îndeplinirea tuturor însărcinărilor şi vredniciilor la care a fost chemat dovezi de neclintită ascultare faţă de Sfântul Sinod şi de supunere faţă de legile Ţării” (din Gramata Sinodală de instalare).
În 29 de ani de patriarhat au avut loc o seamă de evenimente care au crescut prestigiul Ortodoxiei româneşti în lumea creştină şi l-au făcut pe Patriarhul Justinian o figură reprezentativă a întregii Ortodoxii:
• Canonizarea primilor Sfinţi Români (1955) şi generalizarea cultului sfinţilor ale căror moaşte se găsesc în Ţara noastră;
• Înfiinţarea unor aşezăminte sociale pentru clericii bătrâni şi bolnavi;
• Reorganizarea învăţământului teologic ortodox (1948);
• Revenirea a 37 de preoţi şi protopopi greco-catolici, în cadrul Bisericii Ortodoxe Române (1 octombrie 1948);
• Întreţinerea legăturilor cu Bisericile Ortodoxe surori şi cu alte Biserici creştine;
• Iniţierea unor relaţii cu Bisericile Vechi Orientale, prin vizite reciproce;
• Reintrarea Bisericii Ortodoxe Române în Consiliul Mondial al Bisericilor (1961);
• Activitate tipografică importantă: Biblia Sinodală (1968 şi 1975) şi multe cărţi de cult, lucrări, periodice, traduceri.
• Locaşe de cult: s-au construit din temelie 302 biserici şi au fost reparate sau restaurate alte 2.345 biserici.
Patriarhul Justinian a fost ţinut la domiciliu forţat, la Schitul Dragoslavele, timp de 6 luni, atunci când a protestat împotriva Decretului 410 din 19 noiembrie 1959, care prevedea că puteau fi primite în monahism doar persoanele care au împlinit vârsta de 55 de ani - bărbaţii şi de 50 de ani - femeile, şi în baza căruia au fost scoşi din mănăstiri aproximativ 5.000 de monahi şi monahii.
„Cu mult curaj şi echilibru, diplomaţie şi tenacitate, a încercat să apere Biserica de loviturile sistematice ale puterii politice, alegând calea unei dârze rezistenţe, camuflate sub un discurs «favorabil» pentru liderii comunişti. S-a opus din răsputeri abuzurilor şi ingerinţelor partidului-stat în viaţa Bisericii şi încercării acestuia de a transforma Biserica într-o instituţie neputincioasă, tolerată şi discreditată, cu un rol nesemnificativ în societate”, după cum spunea Patriarhul de astăzi al Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel.
Patriarhul Justinian a încetat din viaţă în data de 26 martie 1977, la vârsta de 76 de ani, după o lungă perioadă de spitalizare. A fost depus într-un mormânt în zidul interior al Mănăstirii „Radu Vodă” din Bucureşti.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească!
Veşnică să-i fie amintirea şi pomenirea! Amin!