Problema Holocaustului în două documente maghiare

Pentru redactarea articolului de faţă am folosit documentele:
1. Protestantismul maghiar şi persecuţia evreilor, lucrare de Albert Bereczky; cu toate că „lucrarea” nu poartă nici o dată, după evenimentele descrise şi limbajul folosit, a fost scrisă în anii 1945-46;
Reverendul Albert Bereczky este în perioada războiului reprezentantul Bisericilor protestante din Ungaria - Reformată şi Evanghelică - pentru legătura acestora cu reprezentanţii guvernelor Ungariei şi Regentul acesteia. Dă de înţeles că are legături strânse cu înalte oficialităţi laice şi religioase, iniţiază contactele dintre conducătorii evreilor din Ungaria şi Regentul Horthy, cunoaşte chiar dedesubturile politicii interne maghiare, pregătirea loviturii de stat şi militare pentru întoarcerea armelor împotriva Germaniei.
Scopul mărturisit al „lucrării”: Ungaria trece printr-o catastrofală perioadă a istoriei ei. Niciodată nu a fost mai aproape de distrugere ca acum. Această lucrare tratează numai (cu) chestiunea persecuţiei evreilor din Ungaria. Orice maghiar trebuie să condamne actele comise de Guvernele trecute împotriva evreilor şi împotriva legilor divine neschimbătoare. Acei ce au comis crime împotriva unei minorităţi neînarmate trebuie aduşi în faţa tribunalelor.
2. Procesul criminalilor de război din Ungaria: sentinţa Tribunalului popular în urma dezbaterilor ţinute în zilele de 17-31 decembrie 1944 şi 2-3 ianuarie 1945;
* În paranteza de la sfârşitul citatelor este trecută pagina din lucrarea autorului Albert Bereczy. Întrebările şi comentariile dintre paranteze, sunt ale autorului.
A) Situaţia evreilor din Ungaria potrivit lucrării lui Albert Bereczky*:
Autorul împarte perioada persecuţiilor evreilor în trei subperioade:
1. Subperioada până la ocupaţia militară germană, 1938 - 19 martie 1944, în care s-au perindat la conducerea Ungariei Guvernele: Bela Imredy (mai 1938 - februarie 1939); Pal Teleki (februarie 1939 - aprilie 1941); Laszlo Bardossy (aprilie 1941 - martie 1942); Miklos Kallai (martie 1942 - martie 1944);
2. Subperioada 19 martie 1944 - 15 octombrie 1944, în care au condus guvernele: Dome Sztojay (martie - august 1944) şi Geza Lakatos (august 1944 - 15 octombrie 1944);
3. Subperioada regimului Szalasi, guvernată de Szalasi Ferenc (15 octombrie 1944 - decembrie 1944).
1. În prima subperioadă, 1938 - 19 martie 1944, este dată prima lege antisemită, votată de Parlament (în Senat şi de reprezentanţii Bisericilor), descrisă ca fiind legea „înlocuirii evreilor în câmpul economic”: „Scopul acestei legi evreieşti (antievreieşti - n.n.) a fost de a împiedica chestiunea evreiască să ajungă la un stagiu critic şi a dezarma sentimentele antievreieşti (Ale cui? Ale maghiarilor? Era o atmosferă antievreiască în societatea maghiară a timpului? - n.n.). Această lege micşora numărul evreilor în presă, în teatru, în arta cinematografică, în profesiunile medicale şi inginereşti, practicarea avocaturii precum şi salariaţii din întreprinderi la 20% din numărul iniţial. Deşi această lege a fost făcută cu intenţii bune (!!! - n.n.), totuşi, astăzi vedem că reprezintă primul stagiu pe drumul trasat de Hitler pentru a mina nu numai pe evrei, ci întreaga ţară”:
1939 - a doua lege antievreiască. Senatul, în care erau şi reprezentanţii Bisericilor n-a vrut la început această lege. Totuşi din cauza...
1941 - a treia lege evreiască bazată pe principii rasiale... Bisericile, în frunte cu episcopul Ravasz s-au opus votării acestei legi, citind o declaraţie solemnă semnată de toţi episcopii (p. 3).
1941 - martie 1944 - un mare număr de evrei fugind din progromurile sângeroase din alte ţări, au găsit în acele zile adăpost în Ungaria (p. 4). Exemplu: Slovacia cedând presiunii germane încă de la începutul războiului, un mare număr de evrei a fost deportat, iar tinerele evreice au căzut pradă poftelor lacome soldaţilor germani. Mulţi evrei persecutaţi acolo au găsit refugiu în Ungaria. În România, Garda de Fier a dat loc la masacre sângeroase în 1940. (Unde? Când? Nu se spune. - n.n.) Când trupele româno-germane au intrat în Cernăuţi, la 6 iulie 1941, şeful rabin şi cu credincioşii lui, au fost împuşcaţi. În acelaşi timp 14.000 evrei au fost ucişi la Iaşi, 15.000 în judeţele Storojineţ şi Rădăuţi. La 22 iunie (!!! - n.n.) au fost deportaţi în Transnistria 108.000 evrei dintre care 64.550 au pierit în lagărele morţi din Straineţ şi Pecioara. La 9 octombrie, 58.000 evrei au fost duşi din Bucovina, dintre care s-au mai întors numai 12.000. La 23 octombrie au fost ucişi la Odesa 30.000 de oameni, femei şi copii, în timp ce la Bogdaronca 50.000 de evrei au fost dezbrăcaţi şi ucişi. La Golta aproape 70.000 de persoane au fost trimise la moarte de generali din ordin nazist. La Cetatea Albă au pierit 10.000 evrei iar în lagărul de la Vartujen şi Mărculeşti au murit de foame 24.000. Odată cu venirea regimului Antonescu, proprietăţile evreieşti au fost confiscate. În Bulgaria, Croaţia evreii au fost aruncaţi la discreţia germanilor care i-au omorât în mase compacte. Ungaria încercuită în centrul inelului format de aceste ţări, rezista (au suferit 329.000, din care s-au întors 52.450 şi au fost ucişi 276.550 de persoane - n.n.) (p. 3-4).
DAR! Aceasta, natural, nu iartă neruşinoasele atrocităţi comise împotriva evreilor maghiari de către ofiţerii infectaţi cu nazism (De ce origine etnică? - n.n.). Noi îndrăznim să credem că istoricul obiectiv va conchide că până la invaziunea germană, imense forţe morale au fost la lucru în Ungaria, care au împiedicat cel puţin şi cu rezultate vizibile, înaintarea procesului fatal în persecuţia evreilor (p. 4).
DAR, apropo de „rezistenţa Ungariei” şi de faptul că guvernul nu s-a supus cererilor ucigătoare înainte de 19 martie 1944, data ocupaţiei Ungariei de către Germania. În 1941 un mare număr de evrei din Galiţia au emigrat în Ungaria. (Câţi? - n.n.) ... Germania presă guvernul să cerceteze cetăţenia evreilor domiciliaţi în nordul Ungariei. Evreii ce nu puteau dovedi cetăţenia lor erau duşi sub escortă peste hotare. (De cine? Germani sau maghiari? - n.n.) Ofiţerii care veneau de pe front raportau că evreii erau exterminaţi dincolo de frontieră (Asta da rezistenţă şi salvare a evreilor! - n.n.).
Pentru a fi un istoric obiectiv, trebuie să arătăm că, în perioada 1939 - martie 1944 (vezi p. 129-140 din vol. Evreii sătmăreni - Istorie şi destin, de Ioan Corneanu şi Lacrima-Camelia Teocan, Editura „Vasile Goldiş” University Press, Arad, 2010), au fost adoptate de Parlamentul Ungariei cinci legi antievreieşti: Legea IV/1939; Legea IV/1940; Legea XV/1941; Legea XV/ 1942; Legea VIII/1942 şi de Consiliul de Miniştri Regal Ungar şi de unele ministere şi instituţii asimilate acestora, 20 de decrete-legi. De asemenea, în lucrarea „Drumul Holocaustului. Calvarul Evreilor din Nord-Vestul Transilvaniei sub ocupaţia Ungariei, 5 septembrie 1940 - 25 octombrie 1944, de Vasile T. Ciubăncan, Maria I. Ganea, Ion V. Ronca, la Editura Ciubăncan, Cluj-Napoca, 1995, p. 196-203, au fost publicate 93 de legi şi decrete-legi, ordonanţe guvernamentale şi ministeriale care au intrat în vigoare, din care, în perioada dintre 30 martie - 25 octombrie 1944, 68 de legi şi decrete-legi.
2. Subperioada 19 martie 1944 - 15 octombrie 1944: La 19 martie 1944, Germanii au momit pe Regentul Horthy în Germania, în timp ce trupele germane invadau Ungaria. Ei justificau acest pas prin faptul că sentimentul public în Ungaria era împotriva Germaniei şi că participarea Ungariei în război nu satisfăcea aşteptările germane. După desfacerea Italiei de Germania, ungurii sperau că mai curând sau mai târziu se va ivi prilejul şi pentru ei de a se întoarce asupra opresorilor lor (p. 5).
Situaţia evreilor este reflectată în Memoriul Bisericii Evanghelice, din 17 (19) mai 1944, despre care Albert Bereczky scria: Memoriul din 19 mai 1944 arăta numai posibilitatea ca evreii să fie trimişi în destinaţii necunoscute. Din informaţii precise, evreii de credinţă ebraică sau creştină, erau închişi câte 78-80 în fiecare vagon indiferent de sex, vârstă sau poziţie socială şi duşi peste frontieră pentru a dispare în locuri necunoscute. Atât deportaţii cât şi rudele lor, erau siguri că nu se vor mai întoarce (p. 9). Comitetul care a înmânat Memoriul a primit răspunsul că la şedinţa Consiliului de Miniştri vor fi invitaţi cei doi consilieri de stat privitor la această materie (se pare că au fost invitaţi cei doi subsecretari de stat de la Ministerul de Interne: dr. Endre Laszlo şi Bako Laszlo - n.n.). Aceştia l-au informat că afară de cazuri particulare, n-au avut loc atrocităţi în timpul transportului evreilor în Germania. Aceşti evrei erau duşi în Germania pentru a suplini mâna de lucru care lipsea acolo (p. 10). În urma memoriilor şi convorbirilor dintre reprezentanţii bisericilor şi Regent, şambelanul acestuia, Iulius Ambroszy, pregăti o lege prin care Regentul era împuternicit să dea scutiri prin care evreii puteau sta în casele lor, nu erau obligaţi să meargă la Ghetto şi pe stradă puteau merge fără steaua galbenă. Se înfiinţa un birou special pentru scutiri. Mii de scriitori, artişti, şcolari evrei erau adăpostiţi în casele creştinilor iar preoţii botezau evreii fără a ţine seamă de legile ecleziastice sau dădeau certificate false de botez. Peste 100.000 de evrei erau ascunşi în Budapesta şi astfel scăpară de voinţa germană de a-i extermina (p. 12).
Iată ce se spune de situaţia evreilor în această perioadă în Sentinţa Tribunalului Popular Budapesta, nr. Nb.X. 4419/1945, p. 34:
„Detaliile acţiunii de deportare a evreilor au fost puse la punct în ziua de 4 aprilie 1944 în cadrul unei întâlniri germano-ungare. Ghetto-izarea şi deportarea evreilor a fost pregătită de Endre Laszlo, subsecretar de stat la Ministerul de Interne. Documentul a fost adoptat în condiţii „strict secret” sub nr. 6163/1944, la 7 aprilie 1944, sub semnăturile lui Endre Laszlo şi Baky Laszlo, ambii subsecretari de stat la Ministerul de Interne. Conţinutul esenţial al acestei decizii este următorul: „Guvernul va curăţa într-un timp scurt ţara de evrei. Curăţirea este ordonată pe părţi de teritorii şi evreii trebuie să fie transportaţi în lagăre de concentrare, fără considerare de sex şi vârstă. Strângerea laolaltă a evreilor se va efectua de către poliţie şi jandarmerie. Siguranţa germană se va deplasa la faţa locului în calitate de organ sfătuitor şi trebuie să se acorde o atenţie deosebită colaborării nestingherite cu ea. Autorităţile judiciare judeţene să înfiinţeze imediat taberile de concentrare în locuri şi în număr corespunzător şi să raporteze locul acestora secretarului securităţii publice. Transportul se face cu trenul, sub escortă. Evreii nu vor putea duce cu ei decât maxim hainele aflate pe ei, maxim două schimburi de lingerie, hrană pe 14 zile de cap de om şi bagaj în greutate maximă de 50 kg. Nu vor putea duce cu ei bani, bijuterii, aur şi alte obiecte de valoare. Strângerea lor trebuie efectuată în următoarea ordine: circumscripţiile jandarmereşti Kassa, Târgu-Mureş, Cluj, Miskolc, Debrecen, Szeged, Pecs, Szombathely, Szekesfehervar şi Budapesta, respectiv teritoriul aflat sub competenţa acestor autorităţi poliţieneşti şi la urmă de tot capitala Budapesta. În conformitate cu aliniatul ultim, această decizie va fi trimisă tuturor subprefecturilor, primăriilor, comisarului guvernamental al teritoriului Karpatalja, tuturor comandamentelor circumscripţiilor de jandarmi, tuturor comandanţilor secţiilor de anchetă jandarmereşti, comandamentului central de jandarmerie însărcinat cu anchete, prefecturii de poliţie Budapesta şi din regiune, şefului securităţii publice, comandantului batalionului de jandarmi din Galanta şi comandantului batalionului de jandarmi din Oradea””.
3. Subperioada 15 octombrie 1944 - decembrie 1944. Guvernul Szalaszi Ferenc - regimul Teroarei Crucilor cu Săgeţi. Episcopul Revasz se prezentă secretarului Primului Ministru cu următoarele cereri: a) Budapesta să fie declarată oraş deschis; Distrugerea lucrărilor publice şi podurilor să fie evitată; b) Anularea planului de evacuare a oraşului; c) Evreii să fie trataţi omeneşte; d) Încetarea deportărilor; e) Securitatea vieţii evreilor. După o săptămână, episcopul Revasz primi de la Premier vestea că Fuhrerul a aprobat punctele de mai sus. Cu toate acestea, tinerii terorişti germani intrau în casele evreieşti ucigându-i cu armele şi cu grenadele de mână. Suferinţele evreilor întreceau orice margine... Acest tratament aruncă o pată neagră pe numele naţiunii maghiare care, de o mie de ani, e cunoscută în lume ca o naţiune generoasă şi evlavioasă. În acest timp, mulţi evrei erau duşi către Germania, alţii erau aruncaţi în Dunăre sau împuşcaţi.... (p. 14-15). Un număr de 50.000-55.000 de persoane au fost îngrămădite în mai multe străzi evacuate într-un district al oraşului (Budapesta - n.n.). Până în prezent se bucurau de protecţia statelor neutre. Trăiau într-o mizerie de nedescris. Pe lângă suferinţa fizică ei erau continuu terorizaţi cu moartea (p. 15)... Nici hrana trimisă de Crucea Roşie Internaţională nu putea ajunge la cei din Ghetto-uri. S-a interzis şi ţinerea cursurilor de către pastorii tuturor bisericilor din Ungaria pentru evreii convertiţi la religiile creştine (p. 18).
B) Cauzele care au generat legislaţia antievreiască:
Vinovaţii elaborării şi aprobării acestor legi: Dacă invazia germană nu s-ar fi produs, ungurii ar fi rezolvat chestiunea evreiască la timpul său (deci considerau că există o „chestiune evreiască! - n.n.), fără întrebuinţarea violenţei şi metodelor nelegiuite. De fapt, înainte de primul război mondial oraşele şi satele maghiare se întreceau în a avea cât mai mulţi evrei în mijlocul lor. Pe de altă parte toate manifestaţiile antisemite au găsit o completă dezaprobare din partea opiniei publice maghiare (p. 1) ... Se poate observa că legile antievreieşti se făceau în momentul când Imperiul German se apropia mai mult de porţile ungare. Orice victorie militară germană coincidea cu o lege antisemită în Ungaria (p. 2). (Germania realizează în zilele 11-12 martie 1938 - Anschluss-ul; între 1-10 octombrie 1938 ocupă regiunea Sudetă: Ungaria, la rândul ei, la 2 noiembrie 1938, beneficiază de primul Dictat de la Viena - Ungaria primeşte 12.000 km2 şi 1 milion de locuitori; la 15 martie 1939, Germania ocupă toată Cehoslovacia, iar la 22 martie 1939, Germania ocupă portul lituanian Memel (Kleipeda); la rândul ei, între 15-17 martie 1939, Ungaria ocupă întreaga Ucraină Subcarpatică, iar la 30 august 1940, beneficiază de al II-lea Dictat de la Viena, prin care Ungaria ocupă Ardealul de Nord.)
1941 - Odată cu sinuciderea premierului Teleki (aprilie 1941 - n.n.), marşul forţelor germane prin Ungaria începe şi astfel şi mica spumă de libertate de acţiune dispare.
19 martie 1944 - trupele germane ocupă Ungaria. Herr Veesenmaer era adevăratul stăpân al Ungariei (deci de acum încolo vinovaţi pentru tot ceea ce se întâmplă sunt Germania şi germanii! - n.n.).
15 octombrie 1944 - tinerii terorişti germani intrau în casele evreieşti ucigându-i cu armele şi cu grenadele de mână. Suferinţele evreilor întreceau orice margine... Acest tratament aruncă o pată neagră pe numele naţiunii maghiare care, de o mie de ani, e cunoscută în lume ca o naţiune generoasă şi evlavioasă (p. 14-15).
Vinovaţi: Această responsabilitate se întinde şi asupra Bisericii Evanghelice care nu a împiedicat realizarea unuia dintre punctele cardinale ale programului nazist: distrugerea completă a rasei evreieşti ... pentru că nu a ştiut să semene învăţăturile sale printre evrei (p. 1).
Vinovaţi: Vinovat este şi poporul maghiar că nu a luat măsurile necesare din timp pentru a împiedica pătrunderea propagandei germane naziste printre şvabii care îşi făcuseră loc în rândurile lui sub forma Coloanei a 5-a (p. 2).
Vinovăţii mai mici: Parlamentul, 1938 - împiedica chestiunea evreiască să ajungă la un stagiu critic şi a dezarma sentimentele antievreieşti (p. 1). În 1939: - Totuşi, din cauza propagandei naţional-socialiste îndreptate împotriva evreilor care câştigau teren în Cameră, legea ar fi fost votată la Cameră şi ar fi devenit valabilă chiar cu opunerea Senatului şi a dreptului de veto al Regentului. Astfel a fost votată şi a doua lege. S-a reuşit totuşi să se aducă câteva îmbunătăţiri evreilor convertiţi la creştinism (p. 3).
C) Demersuri şi realizări ale Bisericilor - Evanghelice şi Reformate:
Primele două legi antievreieşti au fost votate de reprezentanţii bisericilor în Senatul regatului Ungariei: 1) împiedica chestiunea evreiască să ajungă la un stagiu critic şi a dezarma sentimentele antievreieşti (p. 1) (deci era benefică pentru viitorul evreilor, pentru a nu aduce la un stadiu critic sentimentele antievreieşti - altfel se vor răzbuna. Cine? Nu spune. Maghiarii, sau şvabii, sau germanii, în 1938!!! - n.n.); 2) Totuşi, din cauza propagandei naţional-socialiste îndreptate împotriva evreilor care câştigase teren în Cameră, legea ar fi fost votată la Cameră şi ar fi devenit valabilă chiar cu opunerea Senatului şi a dreptului de veto al Regentului. Astfel a fost votată şi a doua lege. S-a reuşit totuşi să se aducă câteva îmbunătăţiri evreilor convertiţi la creştinism (p. 3) (deci erau nevinovaţi şi reprezentanţii bisericilor din Senat şi Regentul Horthy, pentru că propaganda naţional-socialistă îndreptată împotriva evreilor câştigase teren în Cameră. Era Camera formată din naţional-socialişti germani sau maghiari? - n.n.).
20 octombrie 1942 - Adunarea Generală a Bisericii Reformate din Ungaria a organizat Comitetul „Bunului Păstor” al cărui scop originar era de a extinde grija spirituală membrilor convertiţi dintre evrei şi să facă operă socială şi caritabilă printre cei în suferinţă (p. 18). Pastorii ţineau cursuri în biserici, în fabrici şi printre membrii taberelor de muncă, sau în guvernarea Szalasy, vizite metodice din casă în casă, ajutoare băneşti, distribuirea corespondenţei şi ajutoare materiale - 15.000 perechi ghete, 1.100 costume călduroase, 550 plapume, 260 paltoane, o mare cantitate de lenjerie, Biblii şi cărţi cu miile (p. 20). Cea mai grea şi mai riscantă întreprindere a Comitetului a fost înfiinţarea caselor de copii în perioada cea mai neagră, cu sprijinul Crucii Roşii Internaţionale şi a Crucii Roşii Suedeze. Cu ajutorul cetăţenilor şi instituţiilor, Comitetul a cheltuit aproape 1.5000.000 pengo pentru întreţinerea acestor case (p. 20).
Demersuri: După invazia germană de la 19 martie 1944, Biserica Protestantă intră într-o rezistenţă pasivă. Noua poziţie a lor a fost de a protesta împotriva măsurilor neomeneşti, şi de a obţine cât mai multe scutiri. Primul Memoriu (nu arată data - n.n.) a fost adresat ministrului de interne prin care se cereau scutiri de a purta steaua galbenă şi consecinţele purtării ei. Episcopul Ravasz a obţinut mai multe promisiuni. Numai miniştrii, diaconii şi diaconesele erau scutite de a purta steaua galbenă (Erau miniştrii evrei? - n.n.) (p. 5).
La 6 aprilie, Adunarea Generală a Bisericii protestante adresează o petiţie Premierului rugându-l să extindă acordarea scutirilor. Toată activitatea Bisericilor se concentra în jurul chestiunii evreieşti. S-a mai acordat această scutire acelora trăind în căsătorii mixte. Această măsură însemna salvarea mai multor mii de familii. Biserica a mai cerut autorizaţia de a acorda scutiri acelor ce dovedeau merite personale. Prin aceasta s-a recunoscut dreptul Regentului de a scuti. Această măsură a mai salvat vreo 20.000 de persoane.
La 10 mai 1944, Regentul răspunse unui memoriu al Bisericii (probabil cel din 6 aprilie - n.n.) astfel: Evreii sunt o rasă şi rezolvarea problemei evreieşti este o chestiune rasială şi nu una religioasă (p. 6) (deci Regentul contesta „dreptul” bisericilor de a se amesteca în treburi care nu o privesc! Dar bisericile nu au abdicat de la misiunea lor).
La 17 (19) mai 1944, Biserica Evanghelică a înaintat Premierului un memoriu, semnat de toţi episcopii bisericii, prin care protesta împotriva ducerii evreilor în Ghetto-uri şi împotriva deportării lor. Acesta era un „ultim efort” pentru care Bisericile erau pregătite să sufere orice consecinţă (p. 9)… Ca episcopi a celor două Biserici Evanghelice, protestăm împotriva acestor măsuri împotriva membrilor Bisericii noastre care sunt clasificaţi ca evrei. Ca unguri şi creştini, rugăm Excelenţa voastră să pună capăt acestor cruzimi condamnate chiar de Excelenţa voastră. Noi dorim să soluţionaţi singur această problemă, altfel ne vedem forţaţi ca să arătăm aceste fapte opiniei publice. Deoarece guvernul nu a dat niciun răspuns memoriului, s-a făcut un nou protest, după o săptămână, destinat publicului, care să fie citit în duminica următoare, după încheierea serviciului divin. Trimis prin oficiile poştale tuturor parohiilor din Ungaria, protestul a fost interceptat de guvern, citirea acestora fiind amânată, iar guvernul convocând o conferinţă urgentă cu reprezentanţii Bisericilor. De abia la 11 iunie 1944 mai mulţi miniştri s-au prezentat la palatul Episcopului Ravasz şi l-au informat că s-a ajuns la o înţelegere cu Primatul ca aceea scrisoare pastorală să fie revocată, de asemeni Premierul i-a promis că atrocităţile se vor pedepsi, evacuările se vor face mai uman, iar deportările vor fi oprite (p. 11).
Se pare că tot în luna mai 1944, când au început concentrările în Ghetto-uri în vederea deportărilor în Germania, autorul nedatând acţiunea, Baronul Sigmund Perenyi, preşedintele Senatului, vizitează pe Episcopul Ravasz şi îl informă că evreii erau arestaţi în Nordul Ungariei, închişi în nişte ţarcuri, unde ei erau adesea ţinuţi mai multe zile expuşi intemperiilor naturii sub pretext că trebuie duşi în Germania pentru lucru. Baronul Perenyi ceru Episcopului să informeze pe Regent de aceste fapte şi să pună capăt acestor cruzimi (Curioase relaţii între conducătorii statului maghiar. Preşedintele Senatului nu putea pătrunde la Regent! Sau trebuia amestecat şi „baronul”, în jocul apărătorilor evreilor? - n.n.). Regentul răspunse că aceşti evrei vor fi duşi în Germania pentru lucru aşa cum au fost duşi şi mulţi unguri şi acolo nu li se va întâmpla nimic (p. 6) (Când şi câţi unguri au fost duşi la muncă în Germania? Nu se spune. - n.n.). Regentul încă dădea crezare minciunilor guvernului, puşi de germani. La toate evenimentele era neputincios de a opri executarea ordinelor date de germani (p. 6) (deci, Regentul nu ştia, era minţit, nu putea acţiona, într-un cuvânt era nevinovat. Ordinele erau date de germani - n.n.).
Scutirea bătrânilor. Acest lucru a fost făcut de Biserică de la început (Când socoteşte începutul? În anul 1939 - începutul războiului mondial? 1941 - intrarea în războiul antisovietic? 1944 - 19 martie, ocupaţia militară germană a Ungariei? 1944 - 15 octombrie, instaurarea regimului Crucilor cu Săgeţi? - n.n.), totuşi Ministerul Internelor a omis aceste scutiri violând promisiunea sa (Când a făcut-o? - n.n.). Mai târziu episcopii obţinură dreptul de a da bătrânilor şi familiilor lor certificate de scutire. Prin această măsură mulţi evrei scăpară de deportare (p. 7) (Când mai târziu? Câţi au scăpat de deportare? - n.n.).
15 iunie 1944 - Scrisoare trimisă de Episcopul Ravasz, Premierului. În lipsa unor măsuri concrete, episcopul propune unirea tuturor bisericilor creştine împotriva politicii guvernamentale şi trimite în acest sens primului ministru, Dome Sztoiay, o scrisoare din care reproducem fragmentul: Când Bisericile vor crede că a venit timpul să exprime declaraţia lor solemnă de protest, în prezenţa ţării şi a lumii, împotriva metodei neomeneşti practicată în prezent în tratamentul chestiunii evreieşti? Din punctul de vedere al Bisericii Reformate, timpul a venit. Dar înainte de aceasta, trebuie să arătăm publicului, şi prin această publicitate ar urma o polemică între Biserică şi guvern, e necesar ca o comunicare finală şi cinstită să fie trimisă guvernului, conform cu Matei 18:16, în prezenţa a doi sau trei martori. Am făcut deja planul unui asemenea protest. Colegii mei încă nu l-au văzut din cauza urgenţii timpului, şi informez pe Excelenţa voastră de conţinutul lui şi anexez o copie. Sper că Biserica Evanghelică va aduce un memoriu de aceiaşi natură Premierului. Vom informa pe Alteţa Sa Regentul de acest act trimiţându-i o copie după protestul nostru (p. 8), Scrisoarea a fost trimisă şi la Esztergom, fără a fi primit un răspuns.
Cooperarea cu conducătorii evrei. Reprezentantul Bisericilor Reformate şi Evanghelice, Albert Bereczky, a întreţinut legături cu liderii evreilor, Otto Kolonny, preşedintele Federaţiei Sioniste Maghiare, şi Dr. Tibor Soher, preot evreu, pentru a stabili o armonie între activitatea Bisericilor şi demersurile făcute de evrei (p. 13). În acest sens, spune Bereczky, am organizat o reţea de informaţii prin serviciul pastoral. În cadrul acestei colaborări, A. Bereczky îi facilitează contacte lui Otto Kolonny cu şambelanul Regentului, Iulius Ambroszy. În timp ce Regentul pregătea Armistiţiu şi cu aceasta şi o revizuire a politicii interne a ţării, se plănuia un organ guvernamental pentru administrarea afacerilor evreieşti; în acest post a fost desemnat Otto Kolonny. Dar în timpul asediului Budei, germanii l-au prins şi apoi l-au ucis.
Opera Comitetului „Bunului păstor”, între 19 martie şi 15 octombrie 1944. Aproape 100.000 membri ai Bisericilor creştine au fost clasificaţi ca evrei fiind aduşi în anumite case (în Ghetto - n.n.), forţaţi să poarte steaua galbenă iar pe stradă nu se puteau mişca decât câteva ore pe zi. În această perioadă opera socială a Comitetului s-a lărgit foarte mult.
După 15 octombrie 1944. Demersul Episcopului Ravasz pe lângă prim-ministru. Episcopul Revasz se prezentă secretarului Primului Ministru cu următoarele cereri: a) Budapesta să fie declarată oraş deschis. Distrugerea lucrărilor publice şi podurilor să fie evitată; b) Anularea planului de evacuare a oraşului; c) Evreii să fie trataţi omeneşte; d) Încetarea deportărilor; e) Securitatea vieţii evreilor. După o săptămână, episcopul Revasz primi de la Premier vestea că Fuhrerul a aprobat punctele de mai sus.
D) Ajutoare primite din străinătate. Misiunea Scoţiană. Îşi începe activitatea în 1938 prin organizarea de cursuri de predicare a Evangheliei printre evrei. Cursurile aveau loc în biserica Pozdonyi din Budapesta. Sub protecţia Crucii Roşii Suedeze, la 14 noiembrie 1944, Misiunea Scoţiană a deschis „Casa Mamei şi a Copilului”, în care îşi duceau traiul copii până la vârsta de 16 ani, 30 de mame şi 12 taţi. La 12 decembrie 1944, Poliţia a dizolvat „Casa Mamei şi Copilului”, internând beneficiarii ei în Ghetto. Aceştia, cu sprijinul Misiunii Scoţiene şi a unor acte false, au reuşit să părăsească Ghetto-ul, fiind adăpostiţi într-o clădire a Misiunii Scoţiene numită „Casa Refugiaţilor”. O întâmplare, petrecută anterior acestui episod, pune în lumină sacrificiul membrilor Misiunii Scoţiene. La 25 aprilie 1944, „furia germană” a arestat îngrijitoarea „Casei Fetelor”, miss Jane Hainings. La 12 august 1944, Misiunea a fost anunţată că miss Jane a murit, la Auschwitz, împotriva sa pronunţându-se 8 capete de acuzare: a lucrat pentru evrei; a plâns când nişte copii de şcoală primară purtau steaua galbenă; a licenţiat servitoarea sa ariană; a ascultat posturile de radio britanice; a primit mai mulţi vizitatori englezi; a fost activă în politică; a vizitat prizonieri de război britanici; a trimis pachete prizonierilor britanici. Ea toate le-a acceptat, afară de aceea că făcea politică activă. Ea a murit ca un martir, încheie autorul, pentru misiunea sa şi pentru cauza evreiască din Ungaria (Da domnule Albert, aici vă dau întru totul dreptate - n.n.).
În sprijinul evreilor din Ungaria au mai intervenit Crucea Roşie Internaţională şi Crucea Roşie Suedeză, însă autorul nu ne dă alte amănunte în afara celor amintite în comunicarea de faţă.
E) În încheierea lucrării, Albert Bereczky supune verdictului istoriei tot ceea ce au făcut în credinţă, caritate şi sacrificiu în timpul perioadei de persecuţie a evreilor în Ungaria, bisericile protestante. Există o umbră de autocritică însă, dar nu de vinovăţie, ci de neputinţă. Vinovaţi sunt alţii! Bisericile îşi dau bine seama că dacă credinţa ar fi fost mai puternică (De cine depinde această credinţă? - n.n.), dacă ar fi fost mai bine înzestrate cu darurile binefacerii, Domnul ar fi făcut lucruri mai mari printre ele. Chiar aşa, ei au avut îndrăzneala (Nu Domnul! Nu Bisericile? Ci ei! Preoţii! - n.n.), de a întreţine speranţa că în ziua judecăţii de apoi, ei nu vor auzi teribilele cuvinte: „Tu nu mi-ai dat mâna, nu m-ai adăpostit, nu m-ai îmbrăcat”. Ci ele vor auzi cuvintele de mulţumire ale Domnului: „Orice ai făcut pentru una din micile mele fiinţe, ai făcut-o pentru mine”.
Concluzii:
Lucrarea are un caracter propagandistic. Se afirmă în majoritatea cazurilor generalităţi, fără fapte concrete, fără trimiteri la documente, fără date precise, fără prezentarea concretă a protestelor, scrisorilor, memoriilor şi urmările lor. Autorul ştie „perfect” ce se întâmpla în Slovacia, România sau alte regiuni europene, dă date concrete despre „holocaustul” din aceste ţări, dar nu ştie, doar în unele cazuri cu mare aproximaţie, ce s-a petrecut sub ochii săi, cu atât mai mult cu cât îşi asumă un rol important în cunoaşterea şi desfăşurarea evenimentelor, organizând propriul „serviciu de informaţii” privind situaţia evreilor în societatea maghiară, în Ghetto şi la transportarea acestora în Germania. Naivitate, superficialitate, prostie, ascunderea adevărului, minciună, cinism, sau toate la un loc?
Adevăratul scop al lucrării este de a arăta nevinovăţia totală şi completă a bisericilor maghiare, a armatei maghiare, a poliţiei şi jandarmeriei, a parlamentului, a guvernanţilor maghiari, în frunte cu prim-miniştrii, miniştrii, preşedintele Senatului şi Regentul, dar şi implicarea tuturor acestor factori în apărarea de „furia germană” a evreilor. Chiar nici Regimul Teroarei, instaurat la 15 octombrie 1944, nu a fost vinovat. Şi în acest caz, vinovaţi erau: tinerii terorişti germani care intrau în casele evreieşti ucigându-i cu armele şi cu grenadele de mână. Guvernul Szalaszi nu era amestecat. Mai mult, a obţinut de la Hitler aprobarea tuturor cererilor privind: c) Evreii să fie trataţi omeneşte; d) Încetarea deportărilor; e) Securitatea vieţii evreilor. Mă întreb şi vă întreb din nou: o fi naivitate, superficialitate, prostie, ascunderea adevărului, minciună, cinism, sau toate la un loc?

Categorie: