Raduly Robert ar vrea să audă, în fiecare dimineaţă, la Radio România: „JO REGGELT KIVANOK!”


Autor: 

Ilie Şandru

Da, nu e nici glumă, nici exagerare gazetărească! Este dorinţa exprimată de „polgalmesterul” din Csikszereda (primarul din Miercurea- Ciuc), Raduly Robert, cu ocazia lansării candidaturii la preşedinţia României a candidatului UDMR, Kelemen Hunor. Dumnealui - şi nu numai! - s-ar simţi nemaipomenit de bine dacă s-ar trezi, în fi ecare dimineaţă, plăcut mângâiat pe la urechi, de salutul tradiţional, rostit în dulcele grai natal: „jo reggelt kivanok!”. Ce grozav ar fi ! Ar crede că se află în Anyaorszag! De când visează el la aşa ceva!
Dar parcă numai Raduly Robert? Toţi capii udemerişti visează cai verzi pe pereţi! Asta nu de ieri, de-alaltăieri, ci aproape de-un veac, de când Transilvania nu mai este stăpânită de grofi i şi magnaţii unguri. Se vede că ea a ascultat, în cele din urmă, cuvintele rostite chiar de un ungur, istoricul Cserei Mihaly: „Învaţă, Transilvanie, învaţă, nu te însoţi cu Ungaria, pentru că păsatul unguresc adeseori ţi-a ars gura…”! A ascultat, de asemenea, cuvintele rostite de preotul ungur Szentisvany Mihaly: „Domnilor, să ne dăm seama cum tratăm de veacuri naţiunea română, un popor care numără pe pământul comitatelor de douăzeci de ori mai multe sufl ete decât nobilimea…”.
Din 1918, Transilvania este românească, aşa cum, de altfel, a fost dintotdeauna. Şi, cum constata, pe bună dreptate, şi istoricul american Milton G. Lehrer: „Discutaţi cât voiţi voi, domnilor, dar cine a creat aspectul eminamente românesc al acestui pământ (Ardealul - n.n.), cine altul decât poporul românesc”! Ori, cum afi rma învăţatul german E. A. Bielz, în 1857: „Un fapt este foarte sigur că noi considerăm pe români nu numai ca cei mai numeroşi, ci şi ce mai vechi locuitori de azi ai Transilvaniei, deoarece toate celelalte naţionalităţi ale ţării au imigrat mai târziu, pe când românii din Transilvania, deşi mai târziu au mai primit elemente din ţările vecine, dar imigrarea naţiunii române, ca atare, nu poate fi adeverită cu nicio dovadă istorică”.
„Învaţă, Transilvanie, învaţă!”, era îndemnul lui Cserei Mihaly. Eu aş mai adăuga acestuia: „Învaţă, Raduly Robert, învaţă!”. Învaţă istoria cea adevărată a Transilvaniei şi a poporului român! Nu istoria pe care a „croit-o” Roesler, despre „migraţionismul” închipuit al poporului român, despre care, în afară de vreo câteva minţi înfi erbântate, care visează la himera „Ungariei milenare”, nimeni nu mai vorbeşte. Şi, fi ind cetăţean român şi primar al unui oraş din România, învaţă şi să respecţi Constituţia aceste ţări, în care te-ai născut, ai crescut şi te-ai realizat ca om!
Văd că-i îndemni pe cetăţenii români de naţionalitate maghiară să poarte fiecare în buzunar Declaraţia de la Alba-Iulia, ca să o arate preşedintelui atunci când el va mai îndrăzni să citească articolul 1 din Constituţie. De ce s-o arate, stimate domnule primar? Ce, domnul Băsescu era preşedintele României atunci, în 1918? Şi-a luat el vreun angajament atunci faţă de ungurii din Transilvania? Dar ca să fi e mai limpede această chestiune, şi-a luat România vreun angajament în acest sens, prin Declaraţia de la Alba-Iulia? Dumneata nu poţi - nu vrei, de fapt! - să pricepi că declaraţia respectivă nu era a Statului Român, ci a unei adunări reprezentative a românilor ardeleni, într-un anumit moment şi context istoric? Ca atare, România nu are nicio obligaţie în plus faţă de minoritatea maghiară. Singurele obligaţii pe care Statul Român le are, sunt cele prevăzute în legile ţării şi, în primul rând, în Constituţie. Ele sunt aceleaşi pentru toţi cetăţenii României, „fără deosebire de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială” (art. 4, al. 2, din Constituţia României).
Îndemnul pe care vi l-am adresat, l-aş adresa şi domnului Marko Bela, pentru că s-a trezit şi dumnealui vorbind… vorbe. Ca să se facă de râs? Fiindcă atunci când vrea cineva să fi e spiritual cu orice preţ, ajunge sigur să se facă de râs! Ce a vrut el să spună când a afi rmat, tot cu aceeaşi ocazie, că românii sunt proprietari, iar ungurii din România doar „chiriaşi care, poate-poate, prin bunăvoinţa majorităţii vor primi anumite drepturi”! Spune, domnule Marko Bela, ce drepturi le lipsesc ungurilor din România? Ce drepturi au românii în plus faţă de unguri? Dumneata, în calitate de chiriaş, ai ajuns viceprim-ministru în Guvernul României? Tot chiriaşi vă afl aţi, dumneavoastră, reprezentanţii ungurimii, la guvernarea României de aproape două decenii?
„Trebuie să schimbăm această mentalitate şi să acceptăm că toţi suntem proprietari”, ziceţi. Stau şi mă întreb: oare chiar toţi boşii unguri din România, mai bine zis, toţi noii baroni şi grofi , nedeclaraţi, care s-au îmbogăţit în ultimele două decenii, devenind proprietari ai unor imense bogăţii, precum: Marko Bela, Frunda Gyorgy, Verestay Attila, Szasz Jeno etc. etc. or fi , te pomeneşti, doar… chiriaşi?! Cât priveşte schimbarea mentalităţii, da, ar fi vremea, într-adevăr, să v-o schimbaţi. Din rădăcini! Să deveniţi mai înţelepţi! Fiindcă numai acela poate da sfaturi care ştie să le şi primească. Iar proştii nu sunt în stare de aşa ceva, fi indcă nu au înţelepciunea necesară ca să priceapă acest lucru.
M-am dumirit şi de ce UDMR a acceptat aşa de repede şi de uşor să susţină propunerea, venită de la PNL, ca neamţul Klaus Johannis să devină primul-ministru al României. M-a lămurit domnul Frunda Gyorgy: „România ar fi bine văzută la Bruxelles atunci când vom avea un premier german, preşedinte maghiar şi preşedinte al parlamentului (un) român”. Poate nici nu ar fi un lucru atât de ieşit din comun dacă ar ajunge preşedinte al României un ungur. Desigur, cu îndeplinirea unor condiţii, precum: acel ungur să declare că este şi un foarte bun român! Să declare că se va afl a în slujba României şi a poporului român! Iar politicienii unguri din România să îşi schimbe mentalitatea! Adică, să declare public, cu mâna pe Biblie, că sunt cetăţeni devotaţi ţării în care trăiesc, că respectă Constituţia şi legile ţării, că nu vor mai unelti contra unităţii şi integrităţii teritoriale a României, că recunosc Ardealul ca fi ind parte integrantă a statului naţional şi unitar român.
Atâta timp, însă, cât un candidat ungur, precum Kelemen Hunor, declară că este împotriva statului naţional şi unitar român şi a limbii române, că militează pentru destrămarea acestui stat, România trebuind să revină la situaţia fostelor sale provincii istorice, „tradiţionale” cum le numeşte Marko Bela, el nu are şi nici nu va avea vreodată această şansă.
De altfel, lansarea candidaturii lui Kelemen Hunor, de la Miercurea-Ciuc, a debutat cu un semn rău, începându-şi cu stângul - cum se zice - cursa pentru Cotroceni. Din cauza emoţiilor, probabil, s-a împiedecat de treptele scării în momentul în care urca pe scenă, gata, gata să cadă! Cu siguranţă că acesta va fi deznodământul în cele din urmă şi în privinţa candidaturii sale.
Cât priveşte dorinţa ,,polgarmesterului” din Csikszereda, Raduly Robert, de a auzi în fi ecare dimineaţă la Radio Bucureşti-România salutul ,,jo reggelt kivanok!”, chiar dacă dumnealui este încă tânăr, nu cred că va trăi atât ca să-şi vadă îndeplinită această… fericire! Singura şansă, deci, este aceea de a se muta ceva mai la vest, eventual chiar dincolo de Tisa. Ori să se mulţumească cu salutul pe care îl aude la Radio Kossuth din Budapesta, fi indcă oricum îl ascultă mai mult decât Radio Bucureşti.

Categorie:

Adaugă comentariu nou

Filtered HTML

  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
  • Taguri HTML permiseŞ <a> <em> <strong> <cite> <blockquote> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd> <br>

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.