RĂSTIGNIREA DOMNULUI

Când răutatea s-a extins,
Iar dragostea-n inimi s-a stins,
Ţinut-au fariseii sfat
Să te aducă la Pilat.

Erai Mielul nevinovat,
Ce pentru-al lumii greu păcat,
La moarte ai fost condamnat
Şi de iudei crucificat.

Pământul s-a cutremurat,
Pietrele mari s-au despicat,
Primind la recele lor sân
Nemuritorul bun, Stăpân.

Pecetluit a fost mormântul,
Străjerii l-au înconjurat,
Tăgăduind pentru o vreme
Pe Domnul cel adevărat.

Dar ceasul sfânt era aproape,
Răul din lume spulberat,
Prin neguri, dincolo de moarte,
Luceşte Hristos, înviat.

Categorie: