Record de Guiness Book la Moacşa, în judeţul Covasna: „Cea mai lungă staţie de autobuz din lume“


Autor: 

prof. Vasile Stancu

Cine nu a auzit de Guiness Book? Fiecare continent, ţară, regiune, metropolă, municipiu, oraş, comună, sat sau locuitor al Terrei ar fi mai mult decât onorat să se regăsească în paginile faimoasei Cărţi a Recordurilor. Se face o adevărată risipă de inteligenţă, energie, imaginaţie, resurse materiale, fi nanciare şi umane pentru această favoare deosebită. Se propun proiecte, se redactează regulamente, se convoacă mass-media, se strâng uriaşe mulţimi de oameni, toate, în nobilul şi importantul scop de a fi trecut, chiar şi pe ultima sa pagină, în „cartea cea mai dintre cele mai ale omenirii”. Nu apari aici, nu exişti. Ai ajuns în paginile ei, ţi-ai atins idealul vieţii, ai devenit „vip” de primă mărime, cu stea pe aleea hollywoodiană. Ce mai? Ai devenit „om de om”, deasupra tuturor pigmeilor care-ţi consumă şi poluează cu neputinţele lor aerul. Cu atât mai merituoasă este performanţa şi mai înalt piedestalul pe care te ridici, cu cât de tine nu a auzit până atunci nimeni, adică pe româneşte, „nici dracu’”.
Cât s-a chinuit Ceauşescu, sau mai bine spus, cât a chinuit poporul român, pentru a ajunge în această „carte de căpătâi a istoriei omenirii”!? Şi a dat lovitura, post-mortem, cu trei recorduri, cu aceeaşi „ispravă” - pardon, proiect, numită „Casa Poporului”, sau „Casa Republicii”, sau „Palatul Parlamentului”, sau... însăşi denumirea va fi al patrulea record.
Astăzi, ţara deţine peste 30 de nominalizări guinessbookciene, cu toate că eforturile noastre, în unele cazuri, nu au fost luate în seamă. Mă gândesc, cu părere de rău, la cei 24 de baschetbalişti sibieni, care, după 80 de ore de efort baschetbalistic, că joc nu-l putem numi, au rămas profund dezamăgiţi că specialiştii guinessieni nu le-au omologat recordul datorită faptului că... „din documentaţia trimisă lipsea declaraţia unui martor, iar un alt martor a stat 17 minute mai mult decât prevede regulamentul”.
Dar ce amărăciune pe bieţii drumari clujeni care au reuşit, în anul 2009 d.Hr., să construiască un „rotoriu” cum spun basarabenii, sens giratoriu pentru necunoscători, în lungime de 9 (nouă) km, la ieşirea din comuna Apahida spre Dej. Dacă nu a fost omologată lungimea „rotoriului”, cel puţin, pentru consolare, denumirea localităţii Apahida, pomenită în toate ghidurile căilor de comunicaţii terestre, ar fi trebuit.
Recent mass-media informa, prin toate mijloacele ce le are la dispoziţie, de proiectul primarului din localitatea bihoreană Finiş - nume predestinat sfârşitului - de construire a unui teren de fotbal, cu pistă de alergare şi tribună, totul „în pantă”. Ei, să vedem acum cusurgii de la Guiness Book ce pretexte mai au pentru a nu omologa unicitatea şi originalitatea stadionului şi a înscrie, în cartea mai sus menţionată, la capitolul „stupidităţi”, epocala inovaţie. O fi sau nu o fi sfârşitul înţelepciunii la Finişul bihorean remarcat şi notat de prodigioasa carte?
Dar, să poposim şi pe la noi, în judeţul Covasna, care, cred, deţine un record pe ţară din start, dacă exceptăm Bucureştii cu cârnăţăriile şi patiseriile opresciene. El este deţinătorul a trei recorduri, din cele 30, înscrise în legendara carte. Câte judeţe se pot lăuda cu această performanţă? Niciunul. Ca locuitor al acestui judeţ, pentru a nu lăsa loc niciunei îndoieli privind întâietatea covăsneană asupra celorlalte judeţe ale patriei, vă sfătuiesc să calculaţi numărul locuitorilor, sau suprafaţa judeţului, raportate la numărul recordurilor. Întrecem şi Bucureştii. Dar dacă şi în aceste condiţii suntem contestaţi, atunci trebuie să punem cărţile pe masă. Avem şi un al patrulea record. Nu cel cu ciupercile de la Comandău, care „nu s-a pus”, ci cel de la Moacşa, care trebuie înscris sub numele de „Cea mai lungă staţie de autobuz din lume”. Staţia, situată la ieşirea din localitatea Moacşa spre Braşov, la km 36, pe DN 11, are o lungime aproximativă cât a altui record judeţean, 150 metri, probabil mai mult sau mai puţin cu câţiva cm, dar pentru a nu păţi precum clujenii la Apahida, trebuie să citim proiectul recordmenei staţii de la cei în drept, probabil Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), proprietara mai sus amintitului drum naţional. Cu această ocazie, vom afl a şi câţi centimetri în plus are lăţimea benzii, câţi metri pătraţi are suprafaţa de asfalt a staţiei moacşane, câte autobuze pot staţiona concomitent pentru a transporta numărul „impresionant” al locuitorilor din Moacşa, de ce pentru această populaţie nu s-a construit decât o meschină gheretă care poate adăposti câţiva călători!? Dar pentru a nu păţi, precum sibienii, „din lipsă la dosar” a unor formalităţi documentare, întrebăm proprietarul unde putem găsi proiectul lucrării, cât a costat (poate se situează şi la acest indicator la cel mai înalt nivel, precum terenul de fotbal înclinat sau „Casa Poporului”), cine a dat autorizaţia de construcţie, cine a executat lucrarea, cine a recepţionat-o, adică tot dichisul necesar pentru un dosar complet în faţa... cârcotaşilor de la „Cartea Recordurilor”?! Şi o mare dilemă. Sub numele cui înscriem noul record? Al proprietarului? Al proiectantului? Al executantului? Al localităţii Moacşa? Al descoperitorului? Cine va fi fericitul din paginile faimoasei cărţi? Mare dilemă!!! Poate ne deşteaptă CNADNRul. Ar fi păcat să pierdem un record guinessbookcian covăsnean din cauza unor „dezinteresaţi” din această instituţie a „miticilor dâmboviţeni”. Aloo!!! Se aude?
Dacă nu record, cel puţin autostradă. Adăugaţi la cei 41 de km ai autostrăzii ardelene, parcă A3 se numeşte, încă 150 de metri, dar cu o bandă şi-un sfert pe sensul de circulaţie, şi „autonomă” de aceasta. Vor recunoaşte şi cârcotaşii o asemenea inovaţie şi grandioasă realizare. Până la 900 de km rămâne, totuşi, mai puţin. O nimica toată. Ar mai fi o dilemă. Mai mică. La adresa poliţiei rutiere. Într-o asemenea uriaşă staţie, se poate parca? În naivitatea noastră aşteptăm, totuşi, nişte răspunsuri ale instituţiilor vizate.

Categorie: