RECUNOŞTINŢĂ

Cuvântului ce dă viaţă, o lume-ntreagă îngenunchează:
Pământul cu veşmântul său şi cerul poleit cu nori,
Mireasma fl orilor păleşte, o lume se întrezăreşte,
Încondeiată prin culori, sub geana rozelor din zori.

Ninsori de rouă, zări albastre, sunt lucrul mâinilor măiastre,
Alcătuite pe vecie dintr-un mănunchi de bucurie,
Vestind credinţa fără margini, sorbită printre mii de aştri,
Mărturisită-n cer şi stele, de inimile efemere.

Totu-i o taină şi-o lumină, un univers într-o grădină,
O clipă din eternul veac răsfrânsă peste-al zilei prag,
Tinzând spre unica speranţă în care sufl etul vibrează,
Plutind pe ţărmuri de mister, la nesfârşitul Dumnezeu.