REVOLUŢIA LUI HORIA, CLOŞCA ŞI CRIŞAN

1784 - 2014 - 230 de ani de la revolutie

Motto:
1) „Închisorile comitatelor erau pline de iobagi şi preoţi români chiar şi în timpuri normale, pedeapsa de moarte ajunsă a fi o pedeapsă de toate zilele, drumurile publice pline de ţepe, spânzurători şi oameni executaţi încât, la 1773, împărăteasa Maria Tereza ordonă guvernului transilvan să cureţe drumurile publice de cadavrele oamenilor executaţi, fiindcă Iosif al II-lea, fiul dânsei, hotărâse să viziteze Transilvania…” (Nicolae Densuşianu, „Revoluţiunea lui Horea”, Editura „Viitorul Românesc”, 2001, p. 49)
2) „Mor pentru Naţiune” (Horea, 28 februarie 1785)
3) „La orice primejdii, la orice dezastre / Când duşmanii vor să ne lege în frâu / Al nostru e dreptul şi-al naţiei noastre / Să mergem cu lancea lui Horea la brâu” (Adrian Păunescu)

Revoluţia/răscoala ţăranilor iobagi din anul 1784 şi-a avut începutul în Zarandul nostru legendar. Cauzele revoluţiei se găsesc în crunta exploatare la care erau supuşi ţăranii din Ardeal. Cei mai nemulţumiţi erau cei din Munţii Apuseni, care îşi păstraseră, până în secolul al XVIII-lea, calitatea de ţăran liber, scutiţi de îndatoriri iobagiale, având dreptul de folosinţă a pădurilor şi păşunilor, după care au fost reduşi la starea de iobăgie, luându-li-se aceste drepturi. Tot aşa de nemulţumiţi erau şi ţăranii din Zarand, aici aflându-se cei mai mulţi iobagi plecaţi de pe moşiile nobililor, gata în orice moment de a se răzbuna.
CONDUCĂTORII răscoalei au fost Horia, Cloşca şi Crişan.
HORIA era iobag al statului. S-a născut în 1730, din neamul Nicoleştilor, în cătunul Arada, comuna Albac, pe numele lui adevărat Vasile Nicola. În familie i-au zis „Ursu”, din dorinţa părinţilor ca băiatul să fie puternic şi sănătos ca ursul. Apoi, i s-a zis Horia, pentru că el cânta frumos din fluier şi din gură (de la „a hori” - a cânta). A fost căsătorit cu Ilina şi a avut doi feciori: Ion şi Luca. Ca înfăţişare, Horia era un om de statură mijlocie, zvelt, dar bine „legat”.
CLOŞCA era şi el iobag al statului din comuna Cărpiniş, de lângă Abrud. Numele său adevărat era Ion Oargă, dar i s-a dat porecla de „Cloşca” datorită rolului pe care îl îndeplinea în jocurile copilăriei. Mai tânăr decât Horia, Cloşca avea vârsta de 37 de ani şi a avut funcţia de vicecăpitan în răscoală. Era mic de statură, dar vânjos şi „tare în oase”, umbla şi se ţinea „drept”.
CRIŞAN era tot iobag al statului, cam de aceeaşi vârstă cu Horia, născut în 1732, în satul Vaca (azi Crişan). Pe nume Gheorghe Golda, înfiat de bunicul său, a purtat numele de Gheorghe Giurgiu, porecla Crişan trăgându-i-se după ţinutul natal situat pe Crişul Alb. În tinereţe a cunoscut greul cătăniei, unde a deprins spiritul ostăşesc, pe care l-a folosit în timpul răscoalei. Era un om chipeş şi voinic, cu faţa „oacheşă” şi păr negru, aprig la mânie, mai violent decât Horia şi Cloşca. A fost vicecăpitan, ca şi Cloşca.
EVENIMENTE. Poate că tocmai acestui caracter prompt şi dur se datorează izbucnirea revoltei populare din toamna anului 1784 tocmai în Zarand. Iată principalele momente ale acesteia:
- 24 octombrie, Ţebea: capii răscoalei se întâlnesc cu ţăranii răzvrătiţi, Horia le vorbeşte de pe creanga gorunului secular, care-i poartă de atunci numele;
- 28 octombrie, Brad: la târgul de joia, Crişan cheamă 3-4 ţărani din fiecare sat pe duminică la Biserica din Mesteacăn să asculte „porunca împărătească” adusă de Horia;
- 31 octombrie, Mesteacăn (azi cartier al municipiului Brad - n.n.): adunare de 500-600 ţărani, Crişan le arată crucea aurită primită de Horia de la Împărat, toţi se hotărăsc să plece la Alba-Iulia pentru a se înscrie grăniceri în armată (scăpând astfel de iobăgie);
- 1 noiembrie, Curechi: încercarea autorităţilor de a-l aresta pe Crişan eşuează, doi „solgăbirăi” şi un „gornic” sunt ucişi de ţărani, izbucnirea marii răscoale ţărăneşti;
- 2 noiembrie, Criscior: ţăranii ard curţile nobiliare (Kristsiori), ucid 17 persoane şi se împart - o parte spre Brad şi alta spre Mihăileni;
- 3 noiembrie, Ribiţa: ţăranii atacă şi aici curţile nobiliare (Ribiczei) şi execută 42 de nobili, făcându-şi singuri dreptate şi ordine;
- 4 noiembrie, Baia de Criş, capitala comitatului Zarand: este asaltată de răsculaţi, care se răzbună pe nobilii unguri şi biserica romano-catolică;
- 5 noiembrie: întreg Zarandul este cuprins de răscoală (Ociu, Tomeşti, Hălmagiu), nobilii sunt obligaţi să se boteze ortodox, să se îmbrace în haine ţărăneşti, să execute diverse prestaţii;
- 5 noiembrie: ţăranii conduşi de Horia şi Cloşca ocupă Câmpenii şi Abrudul;
- 6 noiembrie, Deva: atac nereuşit asupra cetăţii, 44 de ţărani luaţi prizonieri sunt executaţi, o ceată de răsculaţi pornesc pe Mureş în jos (în comitatul Arad);
- 11 noiembrie: Ultimatum - ţăranii cer desfiinţarea nobilimii, împărţirea moşiilor acestora şi alte obiective sociale”.
DOCUMENTE. Asupra Ultimatumului dat de către Horea, la 11 noiembrie 1784, nobililor din Cetatea Deva se cuvine să ne oprim atenţia, el constituind cel mai important document al răscoalei, considerat de istoricul David Prodan drept „act capital al răscoalei” în cartea sa în două volume (1365 pagini), una dintre cele mai ample şi documentate lucrări dedicate evenimentului:
„1. Nobilul comitat şi toţi posesorii lui să jure pe cruce, cu toate odraslele lor.
2. Nobilime să nu mai fie, ci fiecare unde poate primi o slujbă crăiască, din aceea să trăiască.
3. Nobilii posesori să părăsească pentru totdeauna moşiile nobiliare.
4. Şi ei să plătească dare ca şi poporul de rând.
5. Pământurile nobiliare să se împartă între poporul de rând potrivit poruncii împăratului, ce va urma.
6. Dacă comitele şi Tabla comitatului (Hunedoara - n.n.) împreună cu nobilii posesori se învoiesc la acestea, le făgăduiesc pace, iar în semnul ei, cer să ridice atât pe cetate, cât şi pe la capetele oraşului şi pe alte locuri, pe prăjini cât mai lungi, steaguri albe”.
Acestea au fost condiţiile lui Horia scrise de dregătorul oficiului sării din Şoimuş, sub ameninţarea cu moartea, celor trei reprezentanţi ai ţăranilor: Giurgiu Marcu şi Ion Abrudean din Criscior şi Petru Abrudean din Ruda, care au venit să comunice nobilimii din Deva condiţiile lui şi ale poporului său - de pace. Documentul citat se constituie ca un veritabil program revoluţionar cuprinzând idei profund transformatoare a societăţii şi vieţii sale, ale perioadei respective şi următoare, printre primele programe reformatoare chiar din Europa, dacă ne gândim că a fost elaborat cu cinci ani înaintea revoluţiei franceze, fapt ce a determinat pe istorici de prestigiu să aprecieze mişcarea populară de acum 230 de ani nu numai ca o simplă răscoală, ci chiar ca o revoluţie (ex.: Nicolae Densuşianu: „Revoluţiunea lui Horia în Transilvania şi Ungaria. 1784-1785”, Bucureşti, 1884).
„În desfăşurarea mişcării cele două faze se pot distinge cu destulă uşurinţă. Prima, cu caracter de răscoală, poate fi cuprinsă între 31 octombrie - adunarea de la Mesteacăn - până la ultimatumul lui Horia, 11 noiembrie 1784. O perioadă scurtă de 11 zile. A doua fază, intermediară, între răscoală şi revoluţie, scurtă în timp - importantă, ocupă perioada dintre 11 noiembrie - ultimatumul lui Horia - şi 16 noiembrie - armistiţiul de la Sălciua, dintre ţărani şi autorităţi. A treia fază, a revoluţiei, începe la 17 noiembrie - după armistiţiul de la Sălciua şi durează până la 14 decembrie, data poruncii lui Horia, adresată răsculaţilor, de a se întoarce la casele lor. O perioadă de 28 de zile, de două ori şi jumătate, mai lungă decât cea dintâi a revoluţiei. Mai lungă şi mai importantă din toate punctele de vedere, îndreptăţind caracterizarea de revoluţie a evenimentelor din Transilvania din lunile noiembrie şi decembrie 1784.”
Se desprinde importanţa istorică a anului 1784 în viaţa Poporului Român şi îndeosebi a ardelenilor, cu accent pe această etnie din munţi care sunt moţii.
MONUMENTE închinate Revoluţiei de la 1784 şi ridicate în anul 1934, la 150 de ani de la Revoluţie, sunt în număr de zece. Ele sunt amplasate în localităţile Baia de Criş, Buceş, Crişcior, Curechi, Gurahonţ, Hălmagiu, Mesteacăn, Mihăileni, Ribiţa şi Vălişoara, fiind realizate de Şcoala de Arte şi Meserii Zlatna, din iniţiativa profesorilor Liceului „Avram Iancu” Brad, care au ţinut să comemoreze în 1934 şi prin fapte 150 de ani de la desfăşurarea celei mai mari răscoale/revoluţii ţărăneşti din Munţii Apuseni. „Troiţele au fost cioplite în gresie, având aplicaţii de marmură, cu pomenirea a câte unui eveniment local din revoluţiile de la 1784 şi 1848. Presărate pe la răspântii de drumuri pentru a prezenta călătorului un minunat capitol de istorie, într-o impresionantă carte veşnic deschisă cu filele şi slovele de piatră.”
Tot cu această ocazie, la intrarea laterală a Liceului din Brad, a fost inaugurat monumentul lui Crişan, realizat de profesorul sculptor Radu Moga. Pe placa de marmură scrie: „Aici, pe malul Crişului, la târgul din 28 octombrie 1784, Crişan aduse iobagilor porunca lui Horia de a se aduna la Biserica din Mesteacăn, să le spună poruncile împăratului despre ştergerea iobăgiei”.
Lipsind de pe monumente, dar nelipsind din memoria posterităţii sunt numele unor căpetenii locale ale răscoalei, care merită a fi amintiţi cu această ocazie: „Gheorghe Marcu din Criscior şi Toma Bârna din Vaca, fiind cei mai mari căpitani ai Zarandului, după Crişan, Ilie Dăncuţ din Ociu, Ioan Faur din Tomnatic, Micula (Nicolae) Bibarţ din Blăjeni, Gheorghe Adam şi Popa Costin din Criscior (aleşi de popor), Ioan Golcea, Ioan Suciu şi Dănilă Tudoran din Brad, Adam Pag din Baia de Criş, care în timpul răscoalei şi-a luat titlul de vicecomite, fiindcă rămăsese comitatul fără funcţionari administrativi, Adam Baba şi Ioan Sava din Baia de Criş”.
Concluzii: În urmă cu 230 de ani, în toamna anului 1784, în Ardeal s-a dezlănţuit un seism social de proporţii neaşteptate pentru autorităţile vremii, prin care românii (moţii) şi-au făcut cunoscute întregii lumi dorinţele şi năzuinţele de secole de a trăi liberi şi egali în drepturi ca naţiune: este vorba de marea Răscoală / Revoluţie condusă de Horia, Cloşca şi Crişan.
Marele revoluţionar francez Jaques Pierre Brissot, contemporan cu evenimentele din 1784, concluziona magistral în „A doua scrisoare către Împăratul Iosif al II-lea”: „Revolta nu izbucneşte niciodată decât atunci când tirania a fost împinsă până la ultima treaptă. Românii s-au revoltat, prin urmare au avut dreptate să se revolte. Când, deci, un astfel de popor face o sforţare, rupe lanţurile fără să ţină seamă de prejudecăţile civile şi religioase, trebuie să se conchidă că a avut dreptate de a se revolta din moment ce s-a revoltat. Horea şi-a făcut datoria sa, era rândul tău (a Împăratului - n.n.) să ţi-o faci. ... Ei (românii - n.n.) au fost tiranizaţi de monştri, şi dacă erau vinovaţi, erau fiindcă au aşteptat atâta vreme îndelungată pentru a răzbuna natura ultragiată... Eu îmi amintesc esenţialul unei jalbe care ţi-a fost prezentată de un român. Ea suna astfel: „Prinţe, noi lucrăm patru zile din săptămână pentru stăpânii noştri, a cincia pentru preoţii Domnului, a şasea pentru noi şi a şaptea o folosim pentru sărbătorirea duminecii. Nu, negrii nu duc în insulele noastre o existenţă atât de infernală; trebuia ca un astfel de popor să moară de deznădejde sau să-şi răpună tiranii...” A fost nedrept a-l pedepsi pe Horea cu moartea ca asasin în timp ce se lăsa viaţa nobililor asasini... Eu, cel dintâi, încă apăr cauza românilor sacrificaţi forţei în această insurecţie şi repet că ei au dreptul de a se revolta atâta timp cât vor fi sclavi şi nefericiţi. A-i pedepsi pentru exercitarea acestui drept, înseamnă a-i pedepsi pentru că sunt oameni”.

Categorie: