Revoluţia maghiară anticomunistă şi revizionistul Urmanczy Nandor

Probabil mulţi dintre cititori vor rămâne miraţi citind titlul de mai sus, întrebându-se, pe bună dreptate, ce legătură există între revoluţia maghiară anticomunistă din 1956, în Ungaria, şi Urmanczy Nandor, grof ungur din Transilvania (1868-1944), unul dintre marii revizionişti unguri, luptător aprig împotriva Tratatului de la Trianon. Pentru a nu-şi chinui prea mult memoria, fără niciun rost, le voi spune eu, scurt şi precis: niciuna! Fiindcă, aşa cum uşor se poate deduce, în 1956, în timpul evenimentelor tragice din Ungaria, Urmanczy Nandor era demult trecut în lumea drepţilor. Şi, totuşi, membrii Asociaţiei „culturale” „Urmanczy Nandor” din Topliţa, judeţul Harghita, au găsit o legătură. Ei au fost organizatorii principali (e adevărat, împreună cu biserica romano-catolică din municipiu) ai comemorării evenimentelor petrecute în urmă cu 53 de ani, în Ungaria.
Faptul că s-au comemorat acele evenimente nu este de condamnat, cu atât mai mult cu cât ele au fost o curajoasă ridicare la luptă a poporului maghiar împotriva dictaturii comuniste şi a ocupaţiei sovietice. Revoluţionarii unguri au plătit atunci un greu tribut de sânge, 2.500 dintre ei fi ind ucişi în urma intervenţiei brutale a armatei sovietice, care a scos tancurile pe străzile însângerate ale Budapestei. Rezistenţa eroică a ungurilor, atunci, în 1956, a stârnit admiraţia întregii lumi, inclusiv a popoarelor afl ate după „cortina de fier”.
Numai că, totuşi, acele evenimente s-au petrecut în ţara vecină, Ungaria. Iar revoluţia de la Budapesta, din octombrie-noiembrie 1956, nu a fost o revoluţie a tuturor ungurilor de pe Mapamond. Deci, nici a celor care trăiesc în România. Normal ar fi fost ca aceste comemorări să se oprească la hotarele Ungariei. Nu de alta, dar prea multe evenimente, petrecute numai în Ungaria, au devenit „sărbători naţionale ale tuturor ungurilor”. S-au internaţionalizat, adică s-au „exportat” şi peste graniţele Ungariei. Dacă cele petrecute în Ungaria, în urmă cu 53 de ani, ar fi avut vreun impact şi în ţara noastră, atunci, sigur, ar fi normal să nu le lăsăm uitate, să cinstim memoria celor care şi-au jertfi t viaţa pe baricadele din Budapesta. Oricum, ei nu vor putea fi uitaţi, fi indcă istoria va consemna prima mare ridicare a unui popor împotriva comunismului. Acest lucru l-au făcut deja, şi-l vor face şi în viitor, şi istoricii români.
Iată de ce nu pot fi de acord cu spusele deputatului udemerist Korodi Attila, cel care şi-a exprimat „regretul” că noi, românii, am rămas indiferenţi la tragedia trăită de ungurii din Ungaria, în 1956. Adică ce ar fi dorit Korodi Attila să facem? Să declarăm doliu naţional, să mergem în bisericile catolice şi reformate, să organizăm nişte recviemuri pentru cei morţi şi să aprindem lumânări? Poate chiar s-ar putea întâmpla şi aşa ceva, că doar nu ar fi nimic ieşit din comun. Dar ar fi normal, oare? Nu cred… Aş vrea să-i amintesc lui Korodi Attila un vechi şi cunoscut proverb: „Respectă, dacă vrei să fi i respectat!”.
Ei, chestiunea asta privitoare la respect e cam difi cilă pentru unii, chiar dacă acesta este un atribut elementar al civilizaţiei. Sigur, putem discuta şi despre civilizaţie. Însă, indiferent dacă este vorba de respect sau de civilizaţie, nu este deloc normal ca noi, românii, să luăm parte, alături de concetăţenii unguri, la unele momente deosebite din viaţa poporului ungar, iar dumnealor să strige în gura mare că sărbătorile noastre, pentru ei, sunt „zile de doliu naţional”! „Nu putem sărbători alături de ei!” - striga, disperat, un lider udemerist din Covasna. De ce? Fiindcă „maghiarimea din România trăieşte sub năvodul asupririi”! Cine îi asupreşte atât de teribil pe ungurii din România? Nimeni altcineva decât „hoardele năvălitoare ale valahilor”! Mai poate fi vorba aici de respect şi de civilizaţie? În niciun caz!
Revenind la comemorarea revoluţiei maghiare din 1956, la Topliţa, nici eu, nici altcineva dintre românii topliţeni nu ar fi avut nimic de zis, dacă organizatorii, respectiv Asociaţia „culturală” „Urmanczy Nandor” şi biserica catolică s-ar fi limitat doar la această comemorare. Din păcate, lucrurile nu s-au oprit aici. În primul rând, pentru ca sărbătoarea să capete „adâncime”, ea a avut şi un invitat de onoare, în persoana lui Bors Geza, preşedintele consiliului naţional secuiesc din Gheorgheni. O fi el oare un veteran al revoluţiei din 1956? O fi el o personalitate atât de marcantă între „secui” încât să fi meritat această onoare? Prin ce s-a remarcat el până acum? Răspund tot eu, scurt: prin nimic! Doar că este unul dintre cei mai focoşi militanţi ai autonomiei secuieşti, cel care, alături de vreo câţiva, călăreşte mereu mârţoaga autonomistă, convins că aceasta îl va duce la ţinta mult visată, chiar dacă nenorocitul copitat este gata, gata să-şi dea sufl etul! Iar ca adunarea comemorativă să fi e mai reprezentativă, au fost aduşi şi locuitori de etnie maghiară din localităţile învecinate, precum şi un număr mare de elevi de la Liceul „Kemeny Janos”. Iar în faţa acestora nu s-a scăpat ocazia de a se slăvi personalitatea marelui secui-ungur Urmanczy Nandor, vajnicul luptător împotriva Tratatului de la Trianon, cel care dorea ca după recâştigarea pământului pierdut atunci, în 1920, în decurs de numai 24 de ore, toţi nemaghiarii să dispară de pe pământul unguresc! De altfel, întreaga ceremonie s-a desfăşurat în incinta ce înconjoară biserica catolică, în faţa criptei familiilor Urmanczy şi Szabo. Desigur, numai astfel se poate păstra „moştenirea morală” a lui Urmanczy Nandor, aşa cum se afl ă înscris şi în cap. 2 (a) din statutul asociaţiei: „Îngrijirea moştenirii morale lăsată de Urmanczy Nandor”.