ROMÂNIA. NE-A MAI RĂMAS DIN EA CEVA… DE APĂRAT?!

Se poate păstra ce am pierdut?? Evident, NU!
„Suntem o ţară a absurdului!” (Dinu Săraru). Dar am putea să reconstruim!

Nu se mai poate face nimic - zic cei mai mulţi, resemnaţi, cu mâinile atârnând slăbănoage şi privind în pământ, unde aşteaptă să intre înainte de vreme… NE-AM ARUNCAT PRUNCII LA GUNOI (batem recordul mondial la avorturi), IAR CEILALŢI, CARE AU RĂMAS, AU PLECAT ÎN BEJENIE şi slugăresc la străini. Unii trimit bani, alţii nu. Unii mai vin acasă o dată pe an, alţii nu mai vin deloc. Acasă se construiesc autostrăzi. Cine se plimbă pe ele? Unde se duc şi mai ales - ce duc?! (eventual sol românesc, care să fie presărat pe pământuri străine). Ne-am vândut până şi pământul de sub picioare! CICĂ VOM FI AJUTAŢI! Acum „se măresc” pensiile: unora cu 5 lei, altora cu 500!!! Oare cine e în câştig?
De altceva avem nevoie, în primul rând: DE TINERI CARE SĂ AIBĂ VOINŢA DE A CONSTRUI AICI! Executanţi, dar şi conducere care să vrea acest lucru. La noi nu se mai fabrică niciun şurub! Până şi cuiele pentru potcovit caii se aduc din străinătate. Am dat un exemplu la întâmplare. Să facem măcar o fabrică de cuie! AVEM NEVOIE URGENT DE INDUSTRIALIZAREA ŢĂRII! Să ne intre bine în cap că nu putem avea pretenţii la consum, nu avem dreptul la consum, câtă vreme nu producem! AVEM NEVOIE DE FABRICI să prelucrăm materia primă, nu să vindem materie primă! Să obţinem mărfuri cu valoare adăugată, pentru noi şi pentru alţii! Apoi, BAZA ENERGETICĂ A ŢĂRII SĂ FIE PROPRIETATE DE STAT, să nu fim la cheremul oricui! Să nu dăm din mână hidrocentralele! Să nu dăm din mână „Hidroelectrica” ş.a.! E cumplit de trist că am vândut PETROM, iar OMV - firmă străină - a realizat profituri fabuloase şi a scos şi „mama banilor investiţi”!!!
Se zice că ne autoconducem. Eroare! Sunt o mulţime de intermediari, mai mult sau mai puţin vizibili, sau invizibili, care nu prididesc să numere profiturile, în timp ce noi ne căutăm prin buzunarele goale să vedem dacă ne-a mai rămas vreun FIRFIRIC, şi, dezamăgiţi, ne rugăm să mai supravieţuim, şi înghiţim pastile…, ăia care ne mai permitem. „Patria e norodul, nu tagma jefuitorilor!”, spunea Nicolae Bălcescu. Dar de fapt, străinii sunt acum cei care ne îmbracă, ne hrănesc şi ne dau cele necesare traiului, „cu praştia”. Suntem precum cei întemniţaţi ce aşteaptă să se deschidă ferestruica prin care să ni se întindă vasul cu terci, pe care îl înfulecăm lihniţi şi în grabă, şi lingem şi mâna gardianului care ne păzeşte.
NE-AM DORIT O ŢARĂ CA AFARĂ. Ne-am grăbit să preluăm rapid, simţind pe propria piele ce înseamnă şomaj, oameni ai străzii şi handicapaţi, în sensul neputinţei de a ne întreţine. SĂRACI ÎN ŢARĂ BOGATĂ! Mai nou, după ultime cercetări, pare că suntem bogaţi doar în radiaţii producătoare de cancer (culmea!, tocmai acum, după ce uraniul a fost în mare parte dus). DRAGII NOŞTRI TINERI! VENIŢI ŞI APUCAŢI-VĂ DE MUNCĂ AICI! Vă aşteaptă munca grea a refacerii, pe pământul străbun! În trecut, tinerimea noastră instruită în străinătate, s-a întors şi a pus umărul la făurirea Statului Naţional Unitar Român! Nu fugiţi precum Adam şi Eva din raiul primordial, ademeniţi de fructele otrăvite ale străinătăţii! REGĂSIŢI-VĂ VOINŢA DE A CONSTRUI şi nu vă lăsaţi stăviliţi de nicio piedică! Puneţi-vă mintea în funcţie şi căutaţi-vă degetele de la capătul mâinii - singurul ajutor salvator! Evitaţi „contaminarea cu boli străine” şi nu imitaţi maimuţăreşte! Avem propriile valori. Avem un Stat Naţional Unitar Român relativ tânăr, dar noi suntem aici foarte vechi, plămădiţi odată cu acest pământ bogat şi îngrăşat cu sângele strămoşilor. NU LĂSAŢI ACEST PĂMÂNT DE IZBELIŞTE! V-O SPUN ACEASTA BĂTRÂNII, cu vocea stinsă, bătrâni cărora LI S-AU USCAT LACRIMILE AŞTEPTÂNDU-VĂ SĂ VĂ PREDEA ŞTAFETA PRELUATĂ DE LA MOŞI-STRĂMOŞI! Cui s-o dea? Străinilor?! Şi, atenţie: până veţi găsi voinţa construirii, SĂ PĂSTRĂM CE MAI AVEM!!!
Materialul poate fi distrus uneori, TRUPUL POATE FI ÎNLĂNŢUIT, DAR SIMŢĂMINTELE, CULTURA - care este adevărata identitate a unui popor, cum spune Nicolae Iorga, şi care se transmite prin educaţie din familie, de la o generaţie la alta - NU SE POT ÎNCĂTUŞA! SĂ NE PĂSTRĂM ÎN CONTINUARE CULTURA, TRADIŢIILE ŞI FELUL NOSTRU DE A FI, pentru că GLOBALIZAREA ESTE UN MARE PERICOL ACTUAL ÎN SOCIETATE!!! Ne îndepărtăm de valorile locale, în numele unui aşa-zis beneficiu general, derutând, în primul rând, tinerii, care uneori se înstrăinează de obiceiurile sănătoase ale propriul popor.
SE AUD VOCI CARE CER LEGALIZAREA UNOR ANOMALII ALE VIEŢII SOCIALE! Astfel, unii bărbaţi consideră că şi-ar putea rezolva necesităţile sexuale prin LEGALIZAREA PROSTITUŢIEI, considerând aceasta a fi o binefacere generală prin care şi femeile ar avea „şansa” unui „câştig cinstit”. Dacă bărbaţii ar fi serviţi la comandă şi contra-cost, ar însemna că femeile ar fi servitoare sau sclave, supuse unor crunte umilinţe, pierzându-şi complet identitatea şi devenind o marfă. Recomand bărbaţilor care consideră acest lucru o binefacere generală, să interneze în astfel de stabilimente pe fiicele, soţiile şi mamele lor, … dar nu la noi în Ţară!!! De notat şi de ţinut minte: „Frumuseţea, spiritul, toate darurile femeii, ea ţi le poate vinde, dar dragostea ei e o comoară care nu se poate obţine cu bani! Ea nu are preţ!” (Carrie Meeber).
De asemenea, EXISTĂ ŢĂRI UNDE OAMENII ajunşi în situaţie de neputinţă şi suferinţă ÎŞI ÎNCHEIE VIAŢA PRIN EUTANASIE ÎN CONDIŢII DE LEGALITATE! Oamenii sunt stăpâni pe viaţa lor doar relativ, doar prin modul în care ei hotărăsc să şi-o trăiască, dar durata vieţii lor este stabilită de altă putere, şi nu avem dreptul să ne supraevaluăm. Omul nu este stăpân absolut pe viaţa lui!
ÎN ALTE ŢĂRI ESTE LEGALIZATĂ FAMILIA DE HOMOSEXUALI! Ce copii pot creşte în aceste familii?? Ce viitor pot astfel de familii să asigure copiilor lor (dacă, eventual, îi adoptă)?? În Stockholm, de exemplu, este episcop o femeie, declarată lesbiană. Noi nu căutăm să intervenim în legile altor state. E liberul lor arbitru. Ne inspiră însă milă toţi care practică asemenea anomalii. Persoanele respective sunt rebuturi ale naturii. Avem şi noi dreptul la alegere; în Patria noastră noi hotărâm! Şi noi spunem NU - FAMILIILOR DE HOMOSEXUALI, şi NU - EUTANASIEI, şi NU - LEGALIZĂRII PROSTITUŢIEI!!! SĂ NE PĂSTRĂM PRINCIPIILE NOASTRE SĂNĂTOASE DE VIAŢĂ!!! SOCIETATEA DIN ROMÂNIA SĂ RĂMÂNĂ O SOCIETATE NORMALĂ!!! Avem valorile noastre care ne reprezintă şi prin care Poporul Român a supravieţuit de-a lungul veacurilor: cultura, limba, tradiţiile, conştiinţa de neam, principii sănătoase de viaţă, felul nostru românesc de a exista: cu demnitate! „SĂ AVEM CURAJUL SĂ RĂMÂNEM NOI ÎNŞINE!” - spunea scriitorul nostru Dinu Săraru, la împlinirea vârstei de 80 de ani.
Şi acum, cred că cel mai potrivit e să închei cu câteva fragmente dintr-un cântec de excepţie al lui Andrei Tudan:
„Sunt luptător cu sânge de dac,
E neamul din care mă trag…
Ţara mea e bogată!
Aş vrea să fie şi oamenii din ea!!!
Că ăsta-i gândul, ăsta-i focul inimii!
Un om ce munceşte şi se dăruieşte!”
SPUNE-MI CĂ ŢIE-ŢI MAI PASĂ ŞI VREI SĂ FACI DIN ROMÂNIA ŢARA TA FRUMOASĂ! ROMÂNE, TE ROG SĂ NU UIŢI CINE EŞTI!!!

Categorie: