România în Războiul din Răsărit (I)


Venirea Misiunii Militare Germane în România a fost legată, în literatura de specialitate predecembristă, de numele lui Ion Antonescu (foto). Dar bazele acestei colaborări au fost puse încă în mai 1940. Pactul „Armament-Petrol”, semnat, după îndelungate tratative, la 29 mai 1940, imediat după capitularea Franţei, a marcat prima fază a negocierilor pe care România le va purta în scopul aducerii unei misiuni militare germane în ţară. Complicarea situaţiei din sud-estul Europei, ameninţările sovietice la adresa României, care atingeau, de fapt, şi interesele Germaniei în zonă, l-au determinat pe Hitler să dea curs cererii regelui Carol al II-lea de a trimite în România o misiune militară cu „trupe de instrucţie” pentru apărarea antiaeriană şi antitanc.

Rolul Misiunii Militare Germane în România

Schimbarea politică internă din România de la începutul lunii septembrie 1940 nu a schimbat planurile Guvernului german. Prezenţa trupelor germane în România urma să asigure controlul Germaniei asupra zonei petrolifere şi să prevină un eventual atac sovietic asupra acesteia. Conducătorul Statului Român şi-a arătat disponibilitatea de a primi trupele germane. Hitler a aşteptat normalizarea situaţiei din România şi a trimis o delegaţie la negocieri.
Conducătorul acestei delegaţii, general-locotenent Kurt von Tippelskirch, a primit de la Fuhrer însărcinarea expresă de a constata gradul de dotare al armatei şi de a recepta dorinţele părţii române privind ajutorul militar german. La 17 septembrie 1940, Tippelskirch a părăsit ţara, iar pe 19 octombrie 1940 propunerile româneşti au fost înaintate lui Hitler. În paralel, la Bucureşti au continuat discuţiile privind colaborarea concretă româno-germană. La 21 octombrie 1940, a fost semnat Protocolul privind Misiunea Militară Germană, din partea României de către generalul Tătăranu, iar din partea germană de către dr. Lohmann.
În afară de sprijinul pe care îl oferea, Misiunea Militară Germană a constituit, în acelaşi timp, unul dintre punctele de divergenţă între autorităţile celor două ţări, mai ales în ceea ce priveşte aprovizionarea şi neregulile săvârşite de soldaţii germani pe teritoriul României.
Primele formaţiuni de comandament ale Misiunii, conduse de generalul de cavalerie Erik Hansen, generalul Wilhelm Speidel, comandantul forţelor de aviaţie şi generalul Arthur Hauffe, şeful de stat major, au sosit la Bucureşti la 12 octombrie 1940. La 11 noiembrie 1940, în România se găseau 22.430 militari germani, dintre care 890 ofiţeri şi 21.540 soldaţi. La 24 decembrie 1940, Subsecretariatul de Stat al Armatei de Uscat înainta Ministerului Apărării Naţionale o situaţie centralizatoare cuprinzând cheltuielile efectuate până la acea dată pentru Misiunea Militară Germană afl ată în România. Totalul cheltuielilor se ridica la 184.879.596 lei.
La 17 ianuarie 1941, a fost semnată, de către dr. Neubacher şi Dragomir, Convenţia asupra directivelor obligatorii pentru aprovizionarea trupelor germane din România. La aceeaşi dată, a fost semnat, de către dr. Neubacher şi Mircea Cancicov, Acordul pentru aprovizionarea trupelor germane din România.
Fondurile aprobate de guvern pentru întreţinerea trupelor germane au fost stabilite la nivelul de 100.000.000 lei lunar. În şedinţa Consiliului de Miniştri din 26 octombrie 1940, lt. col. Nicolae Dragomir, ministrul Coordonării şi Statului Major Economic, arăta: „Am vorbit cu domnii Neubacher şi Klugkist şi am stabilit că cheltuielile de întreţinere a Misiunii Germane din România vor fi suportate de Guvernul român numai până la limita sumei de 100.000.000 lei lunar. Tot ce va trece peste această sumă va fi plătit de Guvernul german dintr-un cont special. Reprezentanţii Guvernului german roagă ca acest fond să fi e scutit de taxe şi dobânzi”.
Pe lângă aceasta, însă, trupele germane au dezorganizat piaţa prin cumpărări efectuate cu monedă infl aţionistă şi fără acoperire, emisă în Germania, cauzând mari neajunsuri economiei româneşti prin eludarea reglementărilor privitoare la regimul vamal. Spre exemplu, numai în 1941 trupele germane au expediat din România aproape 17.000 vagoane de grâu, fără a plăti taxe vamale. Pentru a reglementa problema produselor scoase din România şi trimise către Germania, N. Dragomir preciza, în aceeaşi şedinţă a Consiliului de Miniştri, că „am pus la punct chestiunea pachetelor. Iată ce ne roagă delegaţia germană: fi ecare soldat să poată trimite de Crăciun rudelor din Germania câte un pachet de alimente. În al doilea rând, permisionarii care pleacă în Germania - cam câte 2.000 pe lună - să poată lua cu ei câte un pachet. În al treilea rând, fi ecare soldat din Misiunea Militară Germană să poată trimite lunar câte un pachet mai mic rudelor din Germania”. Chestiunea fi ind socotită de către Conducătorul Statului destul de spinoasă pentru economia românească, concluzia generalului Antonescu a fost: „Să-mi arătaţi unde duce această chestiune, pentru că, dacă mă duce la o catastrofă economică, nu accept”.
Problema neregulilor săvârşite de trupele germane pe teritoriul României este o constantă a discuţiilor purtate de forurile de conducere de la Bucureşti cu cele similare germane; notele de convorbiri, memorandumurile întocmite de vicepreşedintele Consiliului de Miniştri, Mihai Antonescu, rapoartele, toate acestea demonstrează o dată în plus modul în care autorităţile germane vedeau aliatul român. (va urma)

dr. Vlad Hogea
(Bucureşti)

Categorie: