„Românii în mass-media maghiară din Harghita şi Covasna”, volumul II

Între multiplele acţiuni organizate de românii, „minoritari” sau „venetici”, din inima României, o reprezintă aducerea la cunoştinţa opiniei publice româneşti şi internaţionale a „democraţiei originale”, instaurate „de facto”, în aşa-zisul „ţinut secuiesc” de UDMR şi CNS, care deţin, indiferent de rezultatul alegerilor pe plan naţional, în mod real, toate pârghiile puterii pe plan local.
Mijloacele folosite au fost numeroase, ca şi articolele publicate în presa scrisă şi electronică, interviurile şi materialele difuzate prin intermediul radioului şi televiziunii, valorifi carea cercetărilor arheologice şi arhivistice prin simpozioane ştiinţifi ce şi sesiuni naţionale de comunicări şi, nu în ultimă instanţă, lucrările şi studiile tipărite, prin contribuţia unor oameni deosebiţi, la editurile de prestigiu naţional şi difuzate pe plan intern, dar, din păcate, foarte puţin în afara Ţării, în limbi de circulaţie internaţională, pentru a informa opinia publică despre adevărata situaţie existentă în această parte a României.

Tot din păcate, cu toate că aceste cărţi sunt trimise cu dedicaţie politicienilor, şi-n mod deosebit parlamentarilor, care hotărăsc viitorul Ţării, efectul lor se face puţin simţit. Astfel, comunitatea românească se simte părăsită de cei care trebuie să o apere împotriva abuzurilor şi jignirilor permanente, cu agresivitate din ce în ce mai sporită, încurajaţi de nepăsarea şi lipsa de reacţie a acestei clase politice interesată numai şi numai de propria căpătuire, care, în cele mai multe cazuri, pactizează pentru cele 7 procente, cu cei care guvernează în zonă de 20 de ani.
Din acest motiv vine necesitatea conceperii şi editării unor asemenea lucrări. Dacă politicienii nu reacţionează, românii din afara „ţinutului secuiesc”, din afara graniţelor României, opinia publică internaţională, trebuie să cunoască realitatea dramatică a românilor trăitori pe aceste meleaguri strămoşeşti. Şi această grea şi difi cilă sarcină şi-a asumat-o, de aproape două decenii, unul din liderii informali ai societăţii civile româneşti, dr. Ioan Lăcătuşu. Dacă, pe plan religios, IPS Ioan este pentru românii din zonă mult doritul trimis al lui Dumnezeu, „apostol între neamuri”, pentru a ne apăra şi mântui, pe tărâm laic însă, dr. Ioan Lăcătuşu este „omul de excepţie care reprezintă şi refl ectă prin scrierile sale, ca un seismograf, întregul zbucium al pământului harcovian şi al neamului românesc cu care se identifi că în sufl et, credinţă şi ştiinţă”. Nu ştii ce să admiri şi să apreciezi la acest om. Conştiinţă de neam sau forţă şi curaj? Apostol al culturii şi istoriei româneşti sau ctitor de instituţii vitale pentru păstrarea identităţii naţionale? Setea de cunoaştere a adevărului prin cercetare sau dorinţa de apropiere şi colaborare între oamenii acestui pământ? Iubirea faţă de aproapele său sau înclinarea spre iertare? Fiecare din aceste calităţi îl defi neşte pe omul şi prietenul nostru Ioan Lăcătuşu, autorul lucrării de faţă! Luaţi, vă rog, oricare scriere a acestuia şi comparaţi-o cu scrierile privitoare la istoria celor două popoare, la relaţiile dintre români şi maghiari, în arealul sud-est transilvan, apărute în presa maghiară! Veţi vedea cu uşurinţă cine este extremist, cine provoacă şi aţâţă ura între cele două comunităţi, cine promovează acţiunile discriminatorii, cine are un comportament european, cine păstrează un ton civilizat la adresa celeilalte comunităţi, cine propune dialogul pentru rezolvarea asperităţilor dintre români şi maghiari? În schimb, cine acuză? Mai pe româneşte, „hoţul strigă hoţii”. Cartea de faţă se înscrie în politica generală a autorului de a căuta şi reda adevărul, de a arăta adevăraţii vinovaţi ai învrăjbirii şi încordării relaţiilor etnice din zonă.
„Românii în mass-media maghiară din Harghita şi Covasna” se afl ă la cel de-al doilea volum. Primul, a ieşit de sub acelaşi tipar, al editurii Eurocarpatica din Sfântu- Gheorghe, în anul 2006.
La fel ca şi primul volum, actuala carte vine în întâmpinarea cititorilor români care nu au reuşit să înveţe limba maghiară, cu toate că unii dintre ei „mănâncă pâinea secuilor”, pentru a citi în original „operele ştiinţifi ce”, încadrate în categoria „a da cu presupusul” sau după principiul „murdăreşte, murdăreşte, că tot rămâne ceva”, apărute în presa de expresie maghiară din România, privind Istoria Românilor în general şi a celor de pe aceste meleaguri în special.
Lucrarea cuprinde trei studii. Primul, intitulat „Teme ale Istoriei Românilor în presa de limbă maghiară din judeţele Covasna şi Harghita”, prezintă principalele articole, grupate în şapte teme din domeniul istoriei naţionale, publicate în perioada anilor 2006-2009, care constau în: negarea continuităţii poporului român în spaţiul său de etnogeneză; glorifi carea istoriei secuilor din spaţiul românesc; momente şi aspecte din desfăşurarea celor două războaie mondiale; soluţii pentru repararea „nedreptăţilor pricinuite maghiarilor” de Tratatul de la Trianon; dimensiuni ale convieţuirii româno-maghiare în istorie şi pagini de istorie mai recentă. Studiul este fi nalizat de o temeinică analiză comparativă a articolelor apărute în perioada 2003-2005, cuprinse în primul volum, şi cele din perioada 2006-2009, ajungând la concluzia că tematica prezentată a rămas aceeaşi, dar activitatea s-a intensifi cat substanţial prin creşterea semnifi cativă a numărului de materiale cu tematică istorică, a agresivităţii acestora, a folosirii lor drept argument pentru obţinerea autonomiei, şi chiar a independenţei teritoriale, a aşa-zisului „ţinut secuiesc”. «Când este vorba de istoria românilor - ne spune autorul - sunt frecvent folosiţi termeni duri precum: „trecut istoric inventat”, „invazia armatei române din august 1916”, „soldaţii români opincari, invadatori”, „români asupritori”, „Transilvania făcută cadou, în 1920, unei ţări străine”, „România practică cea mai sălbatică deznaţionalizare din Europa”, „poliţiştii români asupritori”, „românizarea forţată a Ţinutului Secuiesc prin construirea cazărmilor de jandarmi, a mănăstirilor ortodoxe şi prin efectivele mari de poliţişti”, „pogromul de la Târgu-Mureş”, „secuiul indigen - românul colonizat”» şi multe asemenea jigniri, aberaţii şi minciuni care sfi dează orice bun simţ de comportare civilizată şi eludează toate normele şi principiile ştiinţifi - ce de scriere a istoriei. În schimb, în niciun articol nu se „pun în evidenţă dimensiunile procesului de maghiarizare a populaţiei româneşti din fostele scaune secuieşti, în ultimele două secole”, cu toate că au apărut numeroase studii demografi ce riguroase care demonstrează acest fenomen. De asemenea, nu se scrie un rând „despre politica intolerantă şi atrocităţile săvârşite faţă de români, în perioada ocupaţiei horthyste, ce a urmat Dictatului de la Viena din toamna anului 1940. Dimpotrivă, se scot în evidenţă faptele „patriotice” ale unor criminali de război, cum ar fi „ucigaşul din Sucutard”, Wass Albert, în memoria căruia se ridică statui şi se botează şcoli.
Al doilea studiu intitulat „Pagini din presa maghiară din judeţele Covasna şi Harghita, referitoare la Biserica Ortodoxă din Arcul intracarpatic” surprinde „modul de raportare al unor lideri de opinie din presa maghiară, la Biserica Ortodoxă în general, şi la Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei în special”, considerată „cel mai periculos duşman al intereselor maghiare”, promotoare a cuceririi «pământului secuiesc, prin extinderea bisericilor având „cupole sub formă de ceapă”». Autorul mai subliniază faptul că această temă a constituit şi subiectul unui fi lm, realizat în anul 2000, de postul Duna TV din Budapesta, în care atacurile la adresa Bisericii Ortodoxe şi a ierarhilor săi sunt de o vulgaritate revoltătoare.
„Problematica romano-catolicilor din Moldova în presa de limbă maghiară din judeţele Covasna şi Harghita”, constituie cel de-al treilea studiu al lucrării. Asemenea primului studiu, diversitatea problemelor a impus gruparea articolelor în următoarele nouă teme: Istoria catolicilor din Moldova, din perspectiva unor autori maghiari din România; Probleme referitoare la cercetările actuale întreprinse de mediile maghiare; Organizarea comunitară a „ceangăilor-maghiari” din Moldova; Problema sprijinului Ungariei şi al liderilor maghiari din România acordat „celei mai periclitate părţi din cultura maghiară”; Demersurile de internaţionalizare a problemei romano-catolicilor din Moldova; Modalităţi de exprimare a solidarităţii maghiare cu romanocatolicii din Moldova; Sprijinirea învăţământului în limba maghiară în comunităţile romano-catolice din Moldova; Introducerea limbii maghiare ca limbă de cult în biserica romano-catolică din Moldova şi Asociaţia Naşilor pentru Maghiarii Ceangăi din Moldova. Această variată tematică dă posibilitatea cercetătorilor, istoricilor, politicienilor, tuturor celor interesaţi, să cunoască «principalele aspecte ale discursului şi acţiunilor întreprinse de Ungaria şi de liderii maghiari din România pentru realizarea obiectivelor propuse ... să poată sesiza atât elementele de continuitate, cât şi noutăţile, promovate cu consecvenţă şi deosebită efi cienţă pentru salvarea „limbii ceangăieşti” de pe „pământul ceangăiesc”. Din perspectivă maghiară - continuă autorul Ioan Lăcătuşu - nu contează realitatea efectivă din teren, nici rezultatele recensămintelor ofi ciale şi nici concluziile cercetărilor întreprinse de instituţii şi specialişti români şi străini de prestigiu, care au pus în evidenţă originea românească a majorităţii populaţiei romano-catolice din Moldova şi existenţa unei minorităţi confesionale şi nu a uneia etnice.»
Lucrarea se încheie cu un număr de cinci anexe, între care două excelente sinteze documentare. Prima, pentru care dr. Ioan Lăcătuşu trebuie să primească atât mulţumiri, cât şi felicitări, din partea UDMRului şi a CNS-ului, reprezintă un bilanţ al activităţii antiromâneşti a celor două organizaţii, sau sub monitorizarea lor, în cei aproape 20 de ani de guvernare udemeristă a aşazisului „ţinut secuiesc”, privind iniţiativele, demersurile concrete ale CNS, implicarea unor grupuri civice şi politice şi neorevizioniste din Ungaria, a reprezentanţilor bisericilor istorice maghiare din România, a unor grupuri neorevizioniste autohtone, a reprezentanţilor de etnie maghiară din administraţia locală, a mass-mediei de limbă maghiară, toate vizând obţinerea autonomiei teritoriale, sau în viitor independenţa, aşa-zisului „ţinut secuiesc”, cu efecte negative asupra locuitorilor români din sud-estul transilvan. A doua sinteză reprezintă un răspuns, din perspectivă demografi că, la problemele dezbătute de unii aleşi locali din Arcul intracarpatic, la adunările care au avut loc, la Miercurea- Ciuc şi Odorheiu-Secuiesc, în zilele de 4 şi 5 septembrie 2009.
Un răspuns al autorului la apariţia unui nou album despre judeţul Covasna, care vădeşte aceeaşi abordare învechită şi antiromânească a Istoriei Românilor din zonă, constituie anexa a treia. Din ceea ce cuprind anexele 4 şi 5 se poate constitui o adevărată bibliotecă. Ele cuprind peste 130 de titluri de cărţi, tipărite la editurile Eurocarpatica, Grai Românesc, Carpaţii Răsăriteni, Angvstia, Arcuş, România pur şi simplu, şi altele, toate având un numitor comun - implicarea cu dăruire şi pasiune a celui care este şi autorul multora dintre ele, precum şi a acestei cărţi, dr. Ioan Lăcătuşu.
La fel ca şi la lansarea primului volum, închei cu spusele distinsei doamne doctor în sociologie Maria Cobianu-Băcanu, care afi rma în 2006: „Această lucrare poate fi un ghid, un compendiu pentru guvernanţi, parlamentari, politicieni, inclusiv pentru românul de rând de pe stradă care vrea să se ancoreze în realitatea socio-etnică a zilelor noastre. Ea prezintă succint, cu măsură, cele mai stringente probleme ale românilor din S-E Transilvaniei, nevoiţi să-şi ceară dreptul la propria identitate naţională de la guvernanţii post-decembrişti, ca pe vremea memorandiştilor, de acum 115 ani. Tristă involuţie!”. Un singur amendament. Şi după trei ani, constatarea amară a distinsei doamne la adresa guvernanţilor, a rămas valabilă!
În fi nal, încă odată, să-i mulţumim domnului dr. Ioan Lăcătuşu pentru noua apariţie editorială, cât şi pentru întreaga activitate desfăşurată în slujba poporului său.