Să-i urmăm Binefăcătorului nostru

Amânarea pocăinţei este un refuz politicos, dar categoric al lui Hristos. Ea constă în amăgirea conştiinţei şi se bazează pe uitare. Să vedem, însă, cum se naşte şi creşte acest vrej diavolesc, ce-l împresoară pe om încetul cu încetul.
Din fragedă vârstă, copilului i se permit distracţii şi plăceri care-i moleşesc sufl etul. De pildă, muzica îi ocupă mintea şi o tulbură prin ritm, violenţa îl face agresiv, fi lmele îl scot din sine, calculatorul îl robeşte şi, astfel, tânărul nu mai are răbdare să citească, nu are linişte să gândească profund, nu are stare să facă lucrurile când şi cum trebuie, este irascibil, nu se înţelege pe sine, vrea tot mai mult din ceea ce nu i se potriveşte şi renunţă, fără să-şi dea seama, la personalitate, lăsându-se angrenat pe tot felul de piste construite din false exemple şi non valori.
Toate acestea îl fac pe tânăr un programator al propriei vieţi şi un comandant, lucru foarte primejdios, căci el încă nu poate deosebi răul de bine, neavând înţelepciune şi necunoscând că sfârşitul aduce exact contrariul a ceea ce prezintă începutul şi miezul.
Adolescentul de felul acesta se aruncă în faţă, neinteresându-l experienţa celor de dinaintea sa, considerând libertatea un bun de consum, nu un mijloc de călătorie în viaţă drept şi corect.
Este de la sine înţeles că Biserica Ortodoxă, veche de 2000 de ani, nu mai prezintă interes pentru cei cufundaţi în marea sărată de care am vorbit, iar Cel vechi de zile cu mesajul Său divin rămâne undeva deoparte, iar relaţia cu El se rezumă la o icoană pe perete, o cruce de aur la gât...
Ajuns la maturitate, omul începe să ducă o viaţă materială, plină de griji, monotonă, de multe ori sub semnul tristeţii şi al decepţiei. El crede că nu mai are timp să realizeze nimic măreţ, se închide în sine, i se stinge speranţa, iar când are prilej să se distreze cade în extremă, adeseori distrugându-şi sănătatea, chiar familia şi viitorul.
Însă, în adâncul fi ecărei persoane există o putere imensă, iar aceasta se activează de bunăvoinţa ce se leagă de har.
În viaţa noastră se întâmplă minuni. Nimeni nu este ocolit de Hristos, căci Mântuitorul se face pentru toţi Tată, Frate şi Prieten. Sunt multe prilejurile în care Dumnezeu ne cheamă la Sine, adică ne îndeamnă a lepăda angoasa, supărarea, deznădejdea şi nemulţumirea.
A ne schimba viaţa în bine şi spre real folos stă în alegerea noastră. Lucrarea mântuirii nu este o întreagă fi losofi e pe care nu ştii cum s-o abordezi, ci constă doar în a vrea acum, aici, simplu şi convingător, a urma lui Hristos, aşa cum au făcut Sfi nţii Apostoli când au fost chemaţi.
Din acest avânt izvorăşte toată bogăţia şi seva vieţii creştine.