,,Să nu ne lăsăm influenţaţi de aceste mici grupuri gălăgioase de extremişti maghiari!”

Titlul prezentului articol, pus între ghilimele, nu îmi aparţine mie, nici vreunui cetăţean român, ci domnului Oszkar Fuzes, nimeni altul decât ambasadorul Ungariei în România. Am citit şi recitit interviul pe care domnia sa l-a acordat revistei ,,Formula AS” (anul XX, nr. 914, 16-23 aprilie 2010).
Nu ştiu cine anume ar trebui să ia aminte şi să cugete îndelung la cele spuse de domnul Fuzes, noi, cele vreo 20 de milioane de cetăţeni ai României, sau mai degrabă „micile grupuri gălăgioase de extremişti maghiari”, care nu pregetă a striga în gura mare că sunt persecutaţi, că sunt deznaţionalizaţi, că sunt discriminaţi, că „în Ardeal ungurii sunt loviţi, bătuţi numai pentru naţionalitatea lor de către cea mai ticăloasă naţiune de pe suprafaţa pământului”, că „ţinutul secuiesc nu este România”, că „suntem sugrumaţi de 90 de ani, uneori mai puternic, alteori mai încet, însă fără întrerupere de către puterea română de ocupaţie” etc. etc..
În contrast cu toate aceste aberaţii, domnul ambasador Oszkar Fuzes spune că el cunoaşte România de mai bine de 35 de ani, perioadă în care şi-a făcut mulţi prieteni şi nu a observat vreodată „nicio animozitate, niciun confl ict”, nici nu-şi aminteşte „să fi avut vreodată, ca maghiar, aşa-zise «experienţe neplăcute » în această ţară… Niciodată! Never, ever!”.
Rugat fiind să se refere la relaţiile actuale dintre Ungaria şi România, domnia sa le-a caracterizat a fi „excelente”! „România şi Ungaria au devenit aliaţi de ani de zile, nu doar după aderarea la UE. În proporţie de 99 la sută, interesele noastre coincid. (…) Am ajuns să ne vorbim unii altora chiar şi despre cele mai sensibile teme.”
Oare, care or fi cele mai sensibile? Din câte înţeleg, ele, de fapt, nici nu există din moment ce „România şi Ungaria au format o alianţă ad-hoc la Bruxelles, unde discută problemele Estului de pe o poziţie comună”, ba mai mult, „Ungaria nu are niciun fel de pretenţii teritoriale de la România”! Asta cu atât mai mult cu cât „maghiarii au în România condiţiile de bază, elementare, pentru păstrarea identităţii lor naţionale. Au publicaţii şi edituri, au plăcuţe bilingve (ba chiar şi „trilingve”, dacă ţinem seama de apariţia plăcuţelor cu aşa-zisa „scriere runică”, socotită de acele „mici grupuri gălăgioase extremiste” ca fi ind cea mai veche scriere secuiască! - n.n.), au dreptul la justiţie şi educaţie în limba lor maternă etc.” (dar ei strigă, în gura mare şi peste tot, că nu au, că trăiesc „sub cea mai cruntă prigoană a românilor minoritari”! Probabil se referă la românii din Covasna şi Harghita, care îi prigonesc pe secuii majoritari!!!). Ba mai mult, „se afl ă chiar la conducerea ţării”! Asta da „prigoană”!
În continuare, domnul Oszkar Fuzes nu a ocolit nici sensibila chestiune a „autonomiei secuieşti”, atât de mult trâmbiţată în presa de limbă maghiară din România, dar şi de zeloşii propagandişti, adică tocmai de acele minuscule „grupuri gălăgioase”, care şi-au făcut un ideal în a prosti pe conaţionalii lor, adică pe cetăţenii români de etnie maghiară. „Înţeleg că românii au o anumită sensibilitate când vine vorba de autonomie, din cauza istoriei Transilvaniei. Dar acesta- i trecutul! E un capitol încheiat. It’s over (…)”. În această privinţă, domnia sa se referă la cuvintele rostite de preşedintele Traian Băsescu, „care pune semnul egalităţii între autonomie şi autoguvernare: aceeaşi autoguvernare în Moldova, în Călăraşi, în Bucovina, ca şi în ţinutul secuiesc”!
La întrebarea reporterului: cum comentează gestul extremiştilor maghiari care au defi lat cu o pancartă pe care scria „Ţinutul Secuiesc nu este România”, domnul ambasador a răspuns: „Dacă nu aş fi ambasador, răspunsul meu ar fi … rahat (bullshit)! Ţinutul Secuiesc este, desigur, parte a României, şi dacă cineva spune că nu este, înseamnă că vrea să spună că secuii nu sunt cetăţeni români, ceea ce înseamnă că acea regiune a României nu are niciun drept. Asta doresc respectivii să spună? Să-i lase pe secui fără niciun drept? Acel sau acei indivizi sunt, practic, împotriva ungurilor, a secuilor! Toată lumea a înţeles că e vorba nu numai de extremism, ci şi de inepţie. Nu are nicio logică, ba este împotriva logicii. (…) Aş spune că respectivul sau respectivii nu sunt provocatori. Sunt pur şi simplu proşti!”.
Iată nişte cuvinte rostite nu de un oarecare individ, ci de reprezentantul ofi cial al unei ţări, o ţară care se numeşte Ungaria, iar cuvintele sale pot fi socotite, de fapt, declaraţii ofi ciale ale acestui stat la adresa României. Oare chiar acele „mici grupuri gălăgioase şi extremiste”, care nu au alt scop decât să agite spiritele şi să bage zâzanie între popoarele noastre, nu vor să le audă? În numele cui acţionează ele atunci, dacă ştiu că „Ungaria nu are niciun fel de pretenţii teritoriale de la România”? Să fi e oare doar nişte inepţii din care udemeriştii, pecemiştii şi toţi ceilalţi, pe care ambasadorul îi consideră „nu extremişti, ci pur şi simplu proşti”, vor să-şi facă mereu şi mereu capital politic, spre a se menţine în atenţia electoratului de etnie maghiară? Ori, poate, să trăiască cu iluziile renaşterii vechilor privilegii din vremuri demult apuse, care au dispărut pentru totdeauna. Fiindcă dacă istoria se mai repetă uneori, dar sub alte forme şi la alte dimensiuni, roata istoriei nu se mai poate întoarce niciodată. De asta să fi e convinşi şi Tokes Laszlo, şi Marko Bela, şi Szasz Jeno, şi Raduly Robert şi Sogor Csaba şi toţi ceilalţi, care consideră că autonomia secuiască nu poate fi aceeaşi cu cea din estul teritoriilor Ţării. Nu, ei doresc stemă şi imn secuiesc, constituţie secuiască, guvern secuiesc, tribunal, curte supremă de justiţie, procuror general, bancă naţională secuiască, curte de conturi şi regiment secuiesc de graniţă. Toate acestea oare nu sunt atribuţiile unui stat? Şi atunci mai poate fi „ţinutul secuiesc autonom” „parte a României”, aşa cum crede, normal, domnul ambasador Oszkar Fuzes?