Să stăm liniştiţi. „Rezerviştii” vor apăra Ţara!

Se discută, în ultima vreme, tot mai mult despre o posibilă reintroducere a serviciului militar obligatoriu. Ca de obicei, în astfel de situaţii, unii sunt pentru, alţii împotrivă. Oricum, din sondajele efectuate, reiese că 58,4 la sută din cetăţenii Ţării sunt pentru reintroducerea serviciului militar obligatorii.
Cineva declara că este categoric împotrivă, fiindcă a făcut armata nu din plăcere, ci pentru că a fost obligat s-o facă. Nu ştiu dacă cei din generaţiile trecute, din vremea când serviciul militar era obligatoriu, au făcut armata - mai ales că stagiul militar era de trei, ba chiar de patru ani, la unele arme! - „din plăcere”. Au făcut-o, fiindcă aşa erau legile atunci. Şi nimeni nu socotea aceasta ca fiind ceva anormal. Din contră, în psihologia colectivă, stagiul militar era ceva absolut normal, ba chiar armata era o chestiune de mândrie, de bărbăţie, de maturitate şi de sănătate. În lumea satului românesc, mai ales, după flăcăul care era scutit de militărie nu se prea uitau fetele.
Da, nu a fost deloc uşor să faci chiar şi doi ani de armată, aşa cum s-a făcut până la abolirea stagiului militar obligatoriu. Ştiu, fiindcă m-am numărat şi eu printre cei care au avut parte de o asemenea experienţă. Am făcut armata la un regiment de artilerie grea. Se zice că artileria este zeiţa războiului. Probabil aşa o fi, fiindcă artileria este, într-adevăr, o armă frumoasă, dar grea. Şi, totuşi, după un an de şcoală de sergenţi, cunoşteam toate secretele ei, iar în calitate de sergent major, cu specialitatea cercetaş de artilerie, puteam conduce focul unei baterii care trăgea asupra ţintelor de la o distanţă de 10-15 kilometri. Cu alte cuvinte, un an de militărie era suficient pentru a fi instruit şi bine pregătit pentru orice armă.
În momentul de faţă, conform prevederilor Legii 395, din 16 decembrie 2006, serviciul militar obligatoriu este suspendat, trecându-se la serviciul militar pe bază de voluntariat. În Legea 446, din 2006, la art. 3, după aliniatul 5, este introdus un nou aliniat: 5/1, cu următorul conţinut: „La declararea mobilizării şi a stării de război, sau a introducerea stării de asediu rezerviştii sunt mobilizaţi/concentraţi potrivit nevoilor instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale”.
Întrebarea ce se pune este: care rezervişti? Fiindcă termenul de „rezervist”, sau de „rezerviştii”, înseamnă „persoană care, după ce a efectuat stagiul militar, a trecut în rândul cadrelor de rezervă”, ori „militar care face parte din rândul cadrelor de rezervă ale armatei” (DEX). Trebuie, deci, să ne întrebăm: mai are Armata română rezervişti? Cei care ar mai putea avea această calitate, de rezervişti, sunt trecuţi de mult de vârsta în care ar mai putea fi mobilizaţi. Şi-atunci, care vor fi rezerviştii ce vor fi mobilizaţi în caz de război, ori de introducere a stării de asediu? Doar cei care s-au pensionat şi se vor pensiona din rândul foştilor şi actualilor militari profesionişti. Fiindcă generaţiile de după 1989, care nu au făcut nici măcar o oră de armată, nu pot fi socotiţi rezervişti, deoarece habar nu au nici măcar ce înseamnă a sta în poziţia de „drepţi”!, darmite să mai ştie să mânuiască armamentul din dotare, mai ales că acesta este tot mai sofisticat.
Iată pentru ce mă număr şi eu printre cei care susţin necesitatea reintroducerii serviciului militar obligatoriu. Nu neapărat unul de lungă durată, însă o perioadă de cel mult o jumătate de an de armată nu ar strica niciunui tânăr din România. În primul rând, pentru ceea ce spuneam mai sus: folosirea armamentului, priceperea de a şti să folosească orice mijloc de a se apăra şi de a ataca duşmanul în caz de nevoie în orice situaţie etc.. Dar un stagiu de o jumătate de an de armată ar fi folositor tineretului şi în privinţa disciplinei, obişnuinţa de a-şi ordona viaţa, de a face faţă unor greutăţi şi de a şti să le depăşească. Altfel, ce va face Ţara, într-o situaţie deosebită, cu un tineret total nepregătit din acest punct de vedere?
Din întâmplare am auzit pe cineva afirmând că „Ţara nu ar mai fi capabilă, din punct de vedere financiar, să suporte o astfel de cheltuială”. Sigur, nu mai este capabilă - chiar dacă este în joc o problemă de cea mai mare importanţă pentru România şi pentru Poporul Român! - dacă se aruncă cu bani în stânga şi în dreapta, fără niciun folos; dacă se cheltuiesc milioane de euro pentru refacerea unor noi studii de fezabilitate pentru şosele şi autostrăzi, fiindcă cele vechi au depăşit termenul; dacă se fură milioane de euro din banii Ţării, adică ai noştri, de către cei care sunt puşi acolo nu să le fure, ci să le cheltuiască cu grijă, spre folosul Poporului şi al Ţării etc. etc..
Însă, indiferent de această chestiune a putinţei sau a neputinţei financiare, sunt convins că nu se va întâmpla niciodată ca cineva să aibă curajul de a propune, în mod oficial, reintroducerea stagiului militar obligatoriu, pentru toţi tinerii care au împlinit vârsta de 20 de ani. Nu suntem noi plămădiţi dintr-un astfel de aluat, ci din unul care înmoaie repede. Suntem prea ascultători faţă de ceea ce vine dinspre Bruxelles. Iar dacă, totuşi, ni se face şi cu degetul, facem pe noi! Nu cumva să credeţi că sunt un admirator al lui Orban Viktor, însă nu poţi să nu fi de acord cu lecţia de demnitate pe care le-a ţinut-o mai marilor Europei, spunându-le pe şleau că Ungaria nu mai vrea să fie colonia nimănui, că nu mai vrea să asculte numai de ordinele venite de la alţii, fiindcă i-a fost de ajuns o jumătate de veac de ascultare şi de supunere oarbă. Aşa le-a spus. Noi suntem, însă, copii cuminţi şi ascultători. Şi, mai ales, nu cumva să supărăm pe cineva. Aşa am fost, aşa suntem şi aşa vom rămâne, din păcate.

Categorie: