Sănătate pentru toţi. Adevăr sau minciună?

Politica sanitară a unei naţiuni este strategia adoptată de guvern, fie el de dreapta sau de stânga, pentru stăpânirea, optimizarea şi utilizarea cu înţelepciune a resurselor financiare şi a forţei de muncă în „halate albe”, precum şi a tuturor mijloacelor medicale moderne disponibile în acea ţară, în mod egal, la toţi cetăţenii ei.
Guvernul are responsabilitatea sănătăţii poporului român şi, prin urmare, trebuie să elaboreze legi sanitare şi socio-economice eficiente şi de lungă durată. Politica sanitară trebuie să fie o politică a echităţii, a accesabilităţii şi a acceptabilităţii sociale. De multe ori, noi, medicii români, ne rugăm aşa: „Doamne, umple-mi sufletul de dragoste pentru semenul în suferinţă, dă Doamne sufletului meu forţă pentru a fi gata să servesc pe cel sărac sau bogat, pe prieten sau pe duşman, pe cel bun sau pe cel rău şi să văd în aceştia doar omul care suferă şi atât”. Dar ne mai rugăm să avem şi aparatura sau medicamentele moderne necesare pentru a reda sănătatea sau, cu alte cuvinte, resursele financiare potrivite pentru a face acest lucru. „Dă-ne, Doamne, 10 la sută din PIB pentru Sănătate, dă-ne, Doamne, o lege sanitară mai bună, în această degringoladă, în acest haos economic naţional.” Şi iată că şi apare proiectul noii legi sanitare care desfiinţează Casele de Asigurări de Sănătate Judeţene. Toţi cetăţenii ţării vor fi obligaţi să se asigure direct la CNAS, adică să plătească personal 5,2 la sută, iar unitatea unde lucrează 5,5 la sută. Pentru aceşti bani, oamenii vor primi de la Ministerul Sănătăţii un pachet minimal de servicii medicale, mult diminuat faţă de cel actual: câteva analize, o ecografie sau un EKG de urgenţă, câteva radiografii, şi cam atât. În rest, dacă vrei o operaţie, o tomografie computerizată, un RMN, medicamente moderne şi scumpe, procedee balneo-fizio-terapeutice moderne, infiltraţii, atunci plăteşti pe loc cu bani cash sau te asiguri în plus la o casă privată de asigurări de sănătate. Pachetele private de asigurări vor fi de la 10 până la 50 de euro pe lună, depinzând de posibilităţile financiare ale fiecăruia. Sau tradus: câţi bani ai în buzunar, atâta sănătate primeşti.
Dacă eşti sărac şi nu poţi plăti cele două asigurări, mergi la un spital fundaţie sau poţi să-ţi cumperi un loc în cimitir, care va fi sigur la groapa comună, fiindcă locurile mai de vază sunt şi ele foarte scumpe. De asemenea, această lege modifică listele de medicamente compensate sau gratuite în sensul diminuării acestora şi transformă spitalele în trei mari categorii: spitale fundaţie, spitale asociaţie comercială şi spitale instituţii publice. În acest context, politicile de personal nu mai depind de Ministerul Sănătăţii, ci de nevoile locale ale spitalelor. Nu contează că în 2011 au plecat în vest 2.000 de medici şi că în România avem 1,9 medici la mia de locuitori, faţă de 3,7 în Uniunea Europeană.
CNAS-ul va strânge banii şi va face contract cu casele private, care legal ar trebui să aibă un milion de cetăţeni înscrişi şi 500 de milioane poliţe de asigurare de sănătate. Deocamdată, doar 6 instituţii financiare îndeplinesc aceste condiţii. Cetăţenii care nu se vor înscrie în timp util la aceste case private, vor fi distribuiţi în mod aleatoriu. Glumeam. Nu se va întâmpla acest lucru fiindcă dumneavoastră, cetăţenii, veţi fi vânaţi de aceste instituţii financiare, ca să le oferiţi semnătura. Mai mult, dacă sunteţi nemulţumiţi de casa privată la care v-aţi înscris, nu vă veţi putea muta la alta decât după un an. Şi, ca legea să dea foarte bine, mai apare şi vechea co-plată în sănătate, un „bir” pe care o să-l plătiţi tot dumneavoastră.
Prin aceste legi se pierde cel mai important principiu al acordării sănătăţii în România, cel al solidarităţii.
Aleea Jacta Est: zarurile au fost aruncate, este rândul dumneavoastră, stimaţi cetăţeni români, să judecaţi dacă sănătatea pentru toţi este un adevăr sau o minciună, dacă este bine sau rău. În rest, multă sănătate!