Sântilia de la Zăbala - „ziua satului”, serbare câmpenească, festival folcloric şi identitate locală

În urmă cu cinci ani, la 17 iulie 2011, aveam marea bucurie să particip, pentru întâia dată, la Sântilia românilor din Zăbala, judeţul Covasna, în calitate de specialist etnomuzicolog, dornic să cunosc tezaurul de folclor şi spiritualitate românească din Arcul Intracarpatic. Acum, după cinci ani, la 17 iulie 2016, am revenit, cu bucurie, ca în fiecare an, de această dată în calitate de prieten apropiat al românilor trăitori în această zonă binecuvântată de Dumnezeu. Am avut bucuria să descopăr acelaşi spirit viu, întru perpetuarea conştiinţei naţionale şi spirituale româneşti, constituite pe cele două căi fundamentale: credinţa în Dumnezeu şi continuitatea tradiţiei.
Am înţeles încă o dată că „jocul satului”, aflat cândva la demnitatea unei reale şi puternice instituţii din satul tradiţional românesc, a dispărut, treptat, din peisajul culturii ţărăneşti şi a fost înlocuit, în ultimele decenii, cu diferite „surogate artistice”, dintre care formaţiile de cântece şi dansuri ale comunelor şi satelor au reprezentat - alături de (şi împreună cu) ansamblurile vocale-instrumentale-coregrafice ale marilor complexe industriale, din fabrici şi uzine - unele dintre mărcile identitare proprii, dezvoltate cu precădere în anii comunismului, sub egida Festivalului Naţional „Cântarea României”. Dispărute după căderea comunismului, aceste forme de organizare şi manifestare artistică au lăsat locul unor structuri improvizate, aflate în subordinea căminelor culturale rurale şi coordonate de instructorii fostelor formaţii (din generaţiile mai vârstnice) şi (mai nou) de referenţi culturali sau directori de cămine culturale, din generaţiile actuale, mai tinere sau foarte tinere. „Ziua satului” constituie, în prezent, un prilej de etalare a unui amalgam de manifestări: artistice, gastronomice, de târg, de serbare câmpenească, dar şi (nu în ultimă instanţă!) de câştigare/păstrare a capitalului electoral pentru reprezentanţii aleşi ai comunităţilor locale (primari, viceprimari, consilieri).
Sântilia din comuna covăsneană Zăbala a fost reinstituită, ca manifestare tradiţională (după o lungă perioadă de absenţă), în anul 2010. Aşa cum am afirmat în introducerea acestui articol, în 2011 aveam să particip pentru prima dată la această nedeie a românilor zăbăleni, ajunsă în acest an, 2016, la cea de-a VII-a ediţie, o sărbătoare populară prin care aceştia îşi exprimă identitatea naţională şi culturală românească. Am constatat, de la un an la altul, o mai bună organizare şi o calitate sporită a programelor artistice. Structurată, într-o bună măsură, după modelul instituit de vecinii din Voineştii Covasnei, Sântilia de la Zăbala se desfăşoară după acelaşi „tipar”: reconstituirea scenică a unei oraţii de nuntă, urmată de un spectacol folcloric în care sunt invitate formaţii locale de copii şi tineri, dar şi interpreţi consacraţi de muzică populară (nota autorului: a nu se confunda termenul de muzică populară cu cel de folclor; ele nu sunt sinonime şi desemnează genuri şi stiluri diferite, dintre care, cel dintâi are forme de manifestare exclusiv scenice, spectaculare, în timp ce repertoriile folclorului sunt subordonate unor categorii funcţionale, chiar dacă în muzica populară sunt introduse - dar şi „prelucrate” -, în multe cazuri, piese din folclorul genuin). Sântilia este organizată de Asociaţia Cultural-Creştină „Căciula” din Zăbala (organizaţie înfiinţată cu un an în urmă de comunitatea românească din comună cu scopul de a păstra şi revigora tradiţiile strămoşeşti, religioase şi laice, al cărui nume derivă din titlul cântecului omonim compus de poetul zăbălean Ion Hagiu). Anul acesta, în afara formaţiilor zăbălenilor şi covăsnenilor (Formaţia „Datina”, Grupul „Izvoraşul” - coordonat de Nicolae şi Ana Pătrânjel -, „Junii covăsneni”, precum şi interpretul vocal George Burnichi, din Zăbala, care s-a remarcat, din nou, prin vocea expresivă şi prin acurateţea repertoriului), spectacolul Sântiliei a fost întregit prin prezenţa excepţională a solistului şi profesorului clujean Ioan Bocşa, împreună cu invitaţii săi: soliştii vocali Vlăduţa Lupău, Veronica Macarie Moldovan şi Ovidiu Andrei Olari, taragotistul Sergiu Cipariu, formaţia instrumentală condusă de violonistul Ovidiu Barteş şi tinerii din Ansamblul „Icoane” de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, grup coordonat de solistul şi profesorul Ioan Bocşa. Consider important să menţionez, în acest context, că demersul maestrului clujean reprezintă un exemplu notabil de perpetuare a folclorului, prin intermediul unei triade metodologice (culegere, învăţare, interpretare scenică) indispensabile într-un astfel de proces cu valenţe preponderent didactice.
Mai trebuie să menţionez că, în virtutea păstrării şi continuităţii tradiţiilor, în ziua care a precedat Sântilia a fost organizată o şezătoare, coordonată de Alexandra Pintrijel Hagiu (nepoata poetului zăbălean Ion Hagiu), la care au răspuns chemării şi s-au adunat, pentru a coase ii şi cămăşi bărbăteşti, multe românce din Bucureşti, Brăila, Galaţi, Suceava, Covasna, Braşov, Prejmer, Zăbala, Mărtănuş, Ojdula şi Breţcu, într-o împreună-lucrare menită să scoată la lumină acest tezaur de spiritualitate românească.
Dincolo de toate aceste aspecte ale exprimării identităţii culturii tradiţionale strămoşeşti, sunt dator ca, în încheierea acestui succint articol, să menţionez faptul că, anul acesta, Sântilia de la Zăbala a debutat cu un moment deosebit şi emoţionant, săvârşit imediat după Sfânta Liturghie: sfinţirea troiţei aflată în curtea Bisericii Ortodoxe „Sfântul Ilie” şi dedicată „Eroilor României din comuna Zăbala, căzuţi pe câmpurile de luptă pentru apărarea Patriei, în anii 1914-1918 şi 1941-1945”. Pe piatra comemorativă sunt gravate 22 de nume ale eroilor zăbăleni, dintre care 12 din Primul Război Mondial şi 10 din Al Doilea Război Mondial. În spatele troiţei a fost arborat tricolorul României, de mari dimensiuni, fluturând pe un catarg de 20 m înălţime, un simbol al românismului situat de veacuri pe aceste meleaguri; toate acestea au fost realizate şi donate prin iniţiativa şi contribuţia unor organizaţii civice şi ale unor persoane particulare.
Sântilia de la Zăbala din acest an a reprezentat, pentru mine, o nouă întâlnire de suflet, aşa cum am mărturisit şi public, în cuvântul pe care l-am rostit, la invitaţia organizatorilor, pe scena din Poiana Sântiliei: „În urmă cu cinci ani am sosit aici ca specialist etnomuzicolog, însă astăzi, ca în fiecare an de atunci, m-am întors în calitate de prieten şi aş fi bucuros să vă fiu alături la cât mai multe întâlniri de acest fel. Să vă păstraţi tradiţiile curate şi nealterate căci, aşa cum i-am obişnuit şi pe ascultătorii mei fideli ai emisiunii „Muzici tradiţionale”, de la Radio România Muzical (http://www.romania-muzical.ro/emisiuni/muzici-traditionale/4991), să spunem şi să înţelegem cu toţii că tradiţia este în noi, tradiţia suntem noi! Dumnezeu să ne ajute!”.

Categorie: