Sărbătoarea Crăciunului la români

Dintre sărbătorile de iarnă, cea mai aşteptată este Crăciunul, reprezentând o adevărată renaştere sufletească, creştinii celebrând la 25 decembrie Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos.
La această sărbătoare sfântă, toţi creştinii îşi reîmprospătează sufletul cu amintirile copilăriei, revenindu-le în minte zăpezile bogate şi prevestitoare de rod îmbelşugat, colindele şi clinchetele de clopoţei, mirosul proaspăt de brad, dar şi de cozonaci, nerăbdarea aşteptării darurilor sub pomul de Crăciun, toate acestea creând o atmosferă de basm, linişte sufletească şi iubire.
În cultura românească, Crăciun este un personaj cu trăsături bivalente: are puteri miraculoase, specifice zeilor şi eroilor din basme, dar şi calităţi şi defecte specifice oamenilor. Ca persoană profană, este un om bătrân, un păstor bătrân cu barba de omăt, vecin cu Moş Ajun, fratele său mai mic. Sub influenţa creştinismului, Crăciun apare şi ca figură apocrifă: s-a născut înaintea tuturor sfinţilor, este mai mare peste ciobanii din satul în care s-a născut Hristos şi altele. Legendele Naşterii Domnului zugrăvesc peisajul etnografic al unui sat pastoral unde trăia Moş Crăciun şi avea case mari, grajduri, coşare şi târle pentru vite. Pe neaşteptate, în acest sat liniştit soseşte o femeie necunoscută care, simţind că i-a venit vremea să nască, bate la poarta casei lui Moş Ajun şi îi cere găzduire. Motivând că este om sărac, acesta o trimite la fratele său bogat, Moş Crăciun. Acesta, fără să ştie că femeia este Maica Domnului, nu o primeşte sau o trimite să nască în grajdul vitelor.
Crăciuneasa ajută străina să nască, faptă pedepsită de Crăciun cu tăierea mâinilor din coate. Când Moş Crăciun află că în grajdul său s-a născut Domnul Iisus, se căieşte şi cere iertare lui Dumnezeu devenind primul creştin; sfântul cel mai bătrân; soţul femeii care a moşit-o pe Maria.
La apariţia creştinismului, Crăciun era un zeu atât de venerat încât nu a putut fi exclus cu desăvârşire din Calendarul Popular şi din conştiinţa oamenilor care adoptaseră credinţa în Hristos. Prin tot ceea ce face, Crăciunul se opune sau împiedică naşterea pruncului Iisus întrucât venirea Lui presupune mai întâi plecarea (moartea) Moşului, tradiţiile contemporane despre Moşul darnic şi bun, încărcat cu daruri multe, fiind influenţe livreşti pătrunse în cultura populară.
De Crăciun au loc o serie de practici atestate în toate zonele Țării, care au în centrul lor colindele şi mesele rituale.
Crăciunul mai este numit şi sărbătoarea familiei; este ocazia când toţi se reunesc, părinţi, copii, nepoţi îşi fac daruri, se bucură de clipele petrecute împreună în jurul mesei, cu credinţa că prin cinstirea cum se cuvine a sărbătorilor vor avea un an mai bogat.

Obiceiuri şi superstiţii de Crăciun

În dimineaţa de Crăciun, femeile pun un ban de metal şi o nucă în apa în care se spală pentru a fi frumoase şi bogate. Dacă faci baie în ziua de Crăciun, vei rămâne curat tot anul. Aduce ghinion să porţi pantofi noi de Crăciun.
Dacă este cer senin de Crăciun va fi un an roditor, iar dacă bate vântul, acesta va aduce ghinion.
Ciobanii aşează sub pragul casei un drob de sare învelit, pe care îl lasă în acel loc până în aprilie, la alesul oilor. Atunci îl scot, îl macină şi, amestecat cu tărâţe, îl dau oilor, pentru ca turma să sporească.
În noaptea de Crăciun pe masă se pune un colăcel, în care se înfige un cuţit. Masa trebuie să rămână întinsă toată noaptea, iar cine are cămin lasă focul aprins.
De Crăciun, pâinea se aşează sub masă, ca să atragă norocul, iar sub faţa de masă se pune pleava de grâu, pentru belşug. Până la Crăciun, toată lumea trebuie să se împace cu duşmanii.
O superstiţie spune că pentru a fi protejat de deochi şi de farmece, se pun în cele patru colţuri ale mesei usturoi şi seminţe de mac.
Ca să le vină peţitori, din Ajunul Crăciunului şi până la Iordan (Bobotează), fetele mătură casa de la prag înspre răsărit. În aceste două săptămâni este bine ca fetele mari să nu dea gunoiul afară din casă.
În unele legende, se spune că unul dintre animalele alese de Maica Domnului este broasca. Aceasta a fost cea care a vestit Sfânta Naştere. Drept urmare, trupul broaştei nu putrezeşte, ci se usucă, nefiind mâncat de viermi. Se consideră că cine omoară o broască face un mare păcat.
În Ajun, fetele pot face vrăji ca să îşi afle ursitul. Fata trebuie să postească toată ziua. Seara, prima îmbucătură luată în gură trebuie să o pună în brâu, iar când se duce la culcare trebuie să întindă brâul pe jos şi să facă trei mătănii peste el. Noaptea îşi va visa ursitul.
Tradiţia spune că de Crăciun se deschide cerul şi este văzut, de către cei buni, Dumnezeu stând cu sfinţii şi îngerii la masă. Copiii născuţi de Crăciun sau de Anul Nou sunt norocoşi.

Bradul de Crăciun

Pomii au fost un simbol al vieţii cu mult înainte de creştinism. În cea mai scurtă zi a anului, în decembrie, egiptenii antici duceau în casele lor ramuri verzi de palmier, care simbolizau triumful vieţii asupra morţii.
În aceeaşi perioadă a anului, preoţii druizi serbau solstiţiul de iarnă decorând stejarii cu mere aurii.
Până în secolul XII, pomii de Crăciun erau atârnaţi de tavan ca un simbol al creştinătăţii.
Mai târziu, în Evul Mediu, în luna decembrie, în copaci erau atârnate mere roşii. Acestea erau un simbol al lui Adam şi al Evei (alungaţi din Paradis din cauza unui măr), iar pomii erau numiţi Copacii Paradisului.
Prima referire la un brad decorat pentru Crăciun apare la Riga, în Lituania, în 1510. În 1521, prinţesa Helene de Mecklembourg a împodobit primul brad de Crăciun din Paris după căsătoria cu ducele de Orleans.
O altă menţiune scrisă referitoare la împodobirea unui pom de Crăciun, în Germania, datează din 1531.
În 1601, un vizitator al oraşului german Strasbourg (astăzi în Franţa) consemnează o familie care decora un copac cu napolitane şi beţe de zahăr aurii răsucite şi flori de hârtie de toate culorile.
Coloniştii germani şi mercenarii care au luptat în Războiul de Secesiune au dus obiceiul bradului de Crăciun peste Atlantic. Documentele menţionează că, în 1804, soldaţii americani de la Fort Dearborn au dus copaci din pădure în barăcile lor.
Marea Britanie a făcut cunoştinţă cu brazii de Crăciun abia în 1841, când soţul german al reginei Victoria, Prinţul Albert, a dus la castelul Windsor un brad pentru familia regală.
Bradul de Crăciun este un obicei occidental care a căpătat amploare, începând cu a doua jumătate a secolului XlX. În zilele noastre, împodobirea bradului de Crăciun a devenit unul dintre cele mai iubite datini atât în mediul urban, cât şi în mediul rural.

Crăciuniţa (Schlumbergera), floarea iernii

Schlumbergera este o varietate formată prin încrucişarea mai multor specii sălbatice de cactuşi. Este numită şi Crăciuniţa şi este un cactus originar din Brazilia, ce devine foarte decorativ iarna.
Este cultivată pentru frumuseţea florilor sale care apar de obicei în preajma Crăciunului. Planta înfloreşte numai dacă timp de câteva luni înainte de iarnă nu i se schimbă amplasarea. De aceea se mai numeşte şi Nu mă deranja.
Schlumbergera, numită popular şi cactusul crab sau homar, datorită formei tulpinilor, are flori în culori variate, de la alb, roz, roşu, purpuriu, violet, portocaliu şi galben până la roşu intens, roz-portocaliu şi auriu. Are tulpinile plate, articulate în formă de curea, care atârnă mai ales în faza de înflorire care durează din noiembrie până la sfârşitul lunii ianuarie.
Contrar celorlalţi cactuşi, necesită locuri uşor umbrite, cu umiditate ridicată în aer. Nu suportă schimbarea poziţiei sau mişcarea vasului în faza de formare şi creştere a bobocilor, aceştia căzând foarte repede. Se plasează în încăperi cu orientare spre est sau vest, în dreptul unei ferestre, în locuri unde nu se formează curenţi de aer, mai ales iarna. Dacă soarele e puternic vara, se umbreşte uşor. În timpul verii se poate pulveriza fin cu apă şi suportă bine căldura. Toamna trebuie ţinută într-un loc luminos şi răcoros şi se udă mai rar.
Dacă vreţi ca Schlumbergera să înflorească de Sărbători, nu trebuie niciodată expusă în plin soare pe perioada de vară. Iarna poate fi lăsată la soare, pentru că razele slabe nu îi dăunează. În perioada de repaus, din august până în octombrie, Schlumbergera trebuie să stea în locuri unde temperatura nu este mai mare de 15 grade Celsius şi mai mică de 12 şi se udă mai rar. La sfârşitul acestei perioade, se recomandă transplantarea într-un ghiveci cu puţin mai mare şi într-un amestec nou de pământ.
Odată ce planta a început să înmugurească, nu trebuie ţinută într-o încăpere unde se aprind surse de lumina artificială după apus.
Dacă vreţi să aduceţi sărbătorilor de iarnă un aer proaspăt şi intim, Schlumbergera este cea mai potrivită prin frumuseţea şi abundenţa florilor din perioada Crăciunului.
(AGERPRES)

Categorie: