Schimbarea la Faţă a Domnului

Înainte de Patimile Sale, Hristos a luat cu Sine pe trei dintre ucenicii Săi şi S-a urcat cu ei pe Muntele Tabor. Cei trei apostoli care s-au urcat cu Domnul nostru Iisus Hristos pe munte erau: Petru - pentru că tocmai mărturisise adevărul în dumnezeirea Sa; Iacov - căci a fost primul care a murit pentru Hristos; Ioan - care a făcut să răsune, ca „fi ul al tunetului”, teologia Cuvântului întrupat.
Ajunşi în vârful Muntelui Tabor, Hristos se schimbă la faţă înaintea ucenicilor. Schimbarea Sa la faţă nu este altceva decât dovedirea că Hristos este Dumnezeu adevărat şi Om adevărat. Cu siguranţă că sfi nţii apostoli vedeau că Acest Om Iisus este supra-om, însă bâjbâiau în credinţa lor (cum am văzut, de fapt, Duminica trecută, când nu au putut să scoată un demon, iar Hristos i-a mustrat pentru puţina lor credinţă), iar acum Hristos pe vârf de munte le arată nu numai că El este Dumnezeu adevărat, ci şi calea cum putem ajunge noi la vederea acestei lumini taborice sau a luminii necreate. Sfinţii Apostoli se rugau alături de Domnul nostru Iisus Hristos şi iată că, în urma acestei rugăciuni, omul este învrednicit de a vedea slava lui Dumnezeu, dar şi pe Sfinţii Săi.
În timp ce S-a schimbat la faţă înaintea sfi nţilor apostoli, aceştia au văzut şi pe Sfinţii Prooroci Moise şi Ilie. De ce aceşti sfi nţi s-au arătat, şi nu alţii? Pentru ca nimeni să nu creadă că Hristos este doar unul din prooroci (aşa cum din nefericire mulţi, chiar şi în zilele noastre, aşa cred), ci că El este Dumnezeu adevărat şi Om adevărat.
Apostolii la vederea acestei slave cad la pământ. Apostolul Petru, neştiind ce spune, îi zice lui Hristos: bine este să fi m noi aici. Să facem trei colibe: una Ţie, una lui Moise şi una lui Ilie. Dar Dumnezeu Tatăl îi umbreşte pe toţi cu un nor, cuprinzându-i parcă pe toţi ca într-o colibă, şi le spune: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L” (Matei 17, 5).
Apostolii s-au înspăimântat cumplit în urma acestei vederi, dar, când şi-au ridicat capetele de la pământ, L-au văzut pe Iisus singur, Care s-a apropiat de ei şi i-a liniştit. Apoi, în timp ce coborau, le-a poruncit ca nimănui să nu spună nimic până ce Fiul Omului nu va învia din morţi (Matei 17, 9).
Sărbătoarea Schimbării la Faţă este prin excelenţă aceea a îndumnezeirii noastre omeneşti şi a participării trupului nostru trecător la bunurile veşnice, care sunt mai presus de fire. Înainte chiar de a îndeplini mântuirea noastră prin Patimile Sale, Mântuitorul ne arată că scopul venirii Sale în lume este tocmai să aducă pe tot omul la contemplaţia slavei Sale dumnezeieşti. Întru această zi, Biserica face dezlegare la peşte, untdelemn şi vin.