Se întâmplã în „cuibul de viespi” din Sfântu-Gheorghe

De ani buni, municipiul reşedinţă
Sfântu-Gheorghe s-a transformat într-un adevărat „cuib de viespi”, în care extremismul şi iredentismul maghiar din România îşi fac de cap. Acţiuni şi fapte duşmănoase faţă de Statul Român, faţă de însemnele naţionale ale României, faţă de cetăţenii de naţionalitate română etc. se petrec în Sfântu-Gheorghe aproape zi de zi. Iar în presa de limbă maghiară, precum „Haromszek”, „Szekely hirmondo”, „Erdovidek”, „Europai-Ido”, care apar în judeţul Covasna, se află cele mai abjecte exprimări la adresa „invadatorilor fără rădăcini aici”, a „puterii române de ocupaţie”, sub care „maghiarimea din România trăieşte sub năvodul ocupaţiei”, iar în Transilvania „ea (maghiarimea) cunoaşte cea mai cruntă prigoană din partea românilor minoritari” etc.! Şi toate acestea sunt susţinute, uneori din umbră, alteori pe faţă, fără nicio teamă, de acel „tre fratelli”: Tamaş Şandor, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Antal Arpad, primarul municipiului Sfântu-Gheorghe, şi Izsak Balazs, preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc, organism care funcţionează de multă vreme ilegal, nefiind înregistrat în conformitate cu prevederile legale.
Aceştia se comportă ca nişte mici dictatori locali şi execută instrucţiunile Budapestei, nu cele de la Bucureşti, aşa cum făceau şi înaintaşii lor interbelici, de la care au învăţat bine lecţia, conform căreia Bucureştii nu sunt altceva decât „personificarea bizantinismului şi balcanismului cel mai întunecat”, iar „legile ţării le privim din punct de vedere al eludării lor, sau ca să tragem eventual profitul pe care ni-l asigură”!
De ce ne-am mai mira atunci când un drapel românesc este călcat în picioare ori i se dă foc? De ce ne-am mai mira când o fetiţă, care şi-a aşezat pe cap o bentiţă tricoloră, este insultată şi bruscată de colegii ei maghiari?
Iar după campaniile denigratoare la adresa României şi a românilor, nici nu te mai poţi mira că asemenea acte nu au rămas singulare. Astfel, dacă în publicaţia „Europai-Ido” (Timpul Europei!) a apărut îndemnul: „Aici pe Pământul Secuiesc, unde noi suntem locuitorii băştinaşi, să avem curajul să cerem fiecărui invadator, fără rădăcini aici, la noi, să ni se adreseze în limba maghiară...”, „curajul” s-a manifestat, recent, printr-o cruntă bătaie pe care un cetăţean român a încasat-o de la nişte derbedei, cărora le-a spus, calm, că nu cunoaşte limba maghiară. Huliganii nu i-au răspuns civilizat, în „stil european”, aşa cum se solicită în publicaţia amintită: „Scuzaţi, aici se vorbeşte ungureşte”, ci l-au luat direct la pumni! Curat comportament european!
Sau poţi să nu te cruceşti când afli de „isprava” săvârşită de un fel de Pristanda, din Sfântu-Gheorghe, aflat „la datorie” de Ziua Naţională a României? Atunci, după manifestările dedicate sărbătorii noastre naţionale, un cetăţean român s-a urcat pe scena amenajată în Piaţa Libertăţii, a fluturat drapelul tricolor şi a strigat „La Mulţi Ani, România”! Atât i-a trebuit. Poliţia Locală, aflată în slujba primarului extremist Antal Arpad, l-a înhăţat imediat, l-a dus la sediul poliţiei, i-a întocmit proces verbal, pentru că „a provocat indignarea cetăţenilor, tulburând ordinea şi liniştea publică” şi l-a amendat! Fără comentarii!
Totuşi, nu putem să nu întrebăm: până când vom mai asista la asemenea acte de barbarie, fără ca ele să fie pedepsite, în conformitate cu legile ţării? Până când astfel de fapte ale unor indivizi vor fi tolerate? Toate trebuie să aibă o limită.

Categorie: