Sfântu-Gheorghe / Drapelul secuiesc era, însă nu mai este,

Cotidianul „Haromszek” (Covasna), nr. 7.410, 03.02.2015;

Drapelul secuiesc a dispărut din Parcul Elisabeta din Sfântu-Gheorghe - ni s-a semnalat ieri la redacţie. Drapelul a fost îndepărtat de organizaţia locală a Partidului Civic Maghiar (PCM), în urma unei proceduri judecătoreşti.
Drapelul de mari dimensiuni a fost arborat de PCM în data de 4 iunie 2013, cu ocazia comemorării Trianonului, însă, în urma plângerii depuse de Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, prefectul de atunci, Dumitru Marinescu, a sesizat contenciosul administrativ, solicitând îndepărtarea drapelului. În 26 aprilie anul trecut, sentinţa pronunţată în primă instanţă a fost admisă şi de Curtea de Apel Braşov, impunându-i primarului Antal Arpad să îndepărteze drapelul de mari dimensiuni din parcul oraşului. Termenul stabilit în acest sens a fost 10 septembrie. Edilul oraşului nu a procedat ca atare, însă PCM, ca să nu genereze probleme, a înlăturat drapelul, iar peste două zile, în locul acestuia a arborat unul nou. Se pare că nici prefectura nu a lăsat baltă cazul. Pe la mijlocul lui decembrie, prefectul Marius Popica, destituit între timp din funcţie, a semnalat că va acţiona astfel încât să prevaleze sentinţa judecătorească şi va înlătura din parc drapelul secuiesc. Atunci, Antal Arpad a declarat că el nu colectează drapele secuieşti şi nu va îndepărta drapelul obiectat.
Se pare însă că demersurile întreprinse de prefect şi-au atins scopul, având în vedere că săptămâna trecută, primăria din Sfântu-Gheorghe a trebuit să demonstreze printr-o fotografie la judecătorie că drapelul secuiesc nu mai este pe locul său. Nu vrem să le provocăm probleme altora, nu acesta era scopul arborării drapelului secuiesc, motiv pentru care l-am îndepărtat joi seară - ne-a declarat Balint Jozsef, preşedintele local al PCM. Dacă am fi amendaţi noi, am putea decide să nu îndepărtăm drapelul, să încaseze de la noi - dacă pot - amenda, însă în situaţia actuală am considerat că e mai bine să procedăm ca atare şi să înlăturăm pentru un timp drapelul - a explicat Balint. În cadrul conferinţei de presă pe care o vor susţine astăzi reprezentanţii PCM, se va discuta despre culisele şi demersurile preconizate privind noua circotecă din jurul drapelului.