Sinteză documentară referitoare la Centenarul Marii Uniri și la Tratatul de Pace de la Trianon

La provocările Trianon trebuie acordat un răspuns corespunzător vremurilor, astăzi de exemplu un asemenea răspuns este unificarea de drept comun a naţiunii datorită cetăţeniei - a accentuat Semjen Zsolt, vicepremier, în cadrul unui forum ce a avut loc vineri (21.07.2017) la Tuşnad-Băi. În cadrul forumului pe politică naţională din cadrul celei de-a 28-a ediţii a Universităţii Libere de Vară şi Taberei Studenţeşti Balvanyos, politicianul creştin democrat, reacţionând la întrebare, şi-a exprimat punctul de vedere referitor la apropiatul centenar al adunării naţionale româneşti din 1918 de la Alba-Iulia - care declară unirea Transilvaniei cu Regatul Român. Semjen Zsolt a opinat că ateliere ştiinţifice trebuie să beneficieze de tot sprijinul de stat pentru ca, în conformitate cu realităţile istorice, să poată scrie istoria maghiarimii din primul război mondial ruptă în Trianon şi imperiile străine, pentru că dacă o scriu cei care s-au confruntat şi se confruntă cu noi, atunci nu vom ieşi cu bine din acest lucru. În ceea ce priveşte Trianonul, vicepremierul a denumit firesc ca naţiunea maghiară să-şi trăiască durerea, deoarece a fost distrusă viaţa a milioane de oameni, dar trebuie să fie mândră pentru că a supravieţuit ciuntirii brutale. Indiferent ce s-a întâmplat, vrem să dăinuim şi vrem să dăinuim ca maghiari - a declarat Semjen Zsolt. Şi-a exprimat convingerea că decizia de la Trianon este doar în parte consecinţa pierderii războiului mondial, cel puţin la fel de important este că o bandă de trădători şi antinaţională a distrus la Budapesta statalitatea ungară, autoapărarea ungară şi a dezarmat conştient armata ungară. Conform opiniei vicepremierului, primul război mondial pierdut de puterile centrale a avut consecinţe teritoriale, dar nu era necesar ca maghiarimea să fie afectată de o asemenea pierdere demografică şi teritorială brutală, acest lucru este dovedit de exemplul Turciei. Dacă la Budapesta există o putere antinaţională, atunci problema maghiarimii universale va avea întotdeauna de suferit - a tras concluziile vicepremierul Semjen Zsolt.
Site-ul www.magyaridok.hu, 21.07.2017; Titlu: Semjen Zsolt: Cetăţenia, unificarea de drept comun a naţiunii sunt răspunsuri la provocările Trianon

Nu doar sezonul mort a făcut ca vorbele rostite acum o săptămână de către preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, despre sărbătorirea, respectiv nesărbătorirea unirii, să descătuşeze atât de vehement pornirile. Articolele, comentariile apărute în spaţiul public reflectă bine starea actuală a societăţii, felul în care se raportează ea la noi, maghiarii, şi semnalează în acelaşi timp şi la ce ne putem aştepta în anul marelui centenar. Foarte puţini şi-au dat osteneala să se gândească la esenţa vorbelor preşedintelui UDMR: ce i-a dat România Transilvaniei în ultimii 100 de ani? A avut de pierdut sau de câştigat regiunea de pe urma marii unirii? I-a fost mamă bună sau mamă vitregă statul român acestei regiuni pe care a folosit-o, a exploatat-o, căreia i-a împiedicat dezvoltarea? În ultimii 100 de ani, elita bucureşteană s-a străduit în continuu să distrugă economia, cultura şi spiritul Transilvaniei. Iar toate acestea s-au îndreptat, sunt îndreptate nu numai împotriva maghiarilor, ci şi a transilvanismului. Anexarea Transilvaniei la Ungaria nu mai este de mult ceva real, până şi transformarea ei într-o regiune independentă este lipsită de şanse, atât de românească a devenit în ultimii 100 de ani. Kelemen Hunor a ridicat o problemă extrem de sensibilă, de aceea răspunsul a fost atât de vehement. Aparent, pornirile au fost dezlănţuite de afirmaţia că maghiarii nu au ce sărbători anul viitor, deşi, de fapt, se vrea evitarea confruntării cu ideea că Transilvania a fost sacrificată pe altarul temerilor naţionaliste. Se ştie exact ce i-a dat România Transilvaniei, iar acest lucru este dezolant atât pentru maghiari, cât şi pentru români.
Cotidianul „Haromszek” (Covasna), 14.08.2017; Titlu: Ce a primit Transilvania de la România?, Semnează: Farkas Reka

Românii trebuie să accepte că maghiarimea din Transilvania nu va putea şi nici nu vrea să sărbătorească 1918. Kelemen Hunor a declarat acest lucru recent într-un interviu pentru cotidianul clujean Szabadsag. Probabil că preşedintele Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR), nici nu ar fi visat că va porni un val de isterie de durata a mai multe zile. Majoritatea cotidienelor din Bucureşti au concurat prin articole în care-şi prezentau părerea despre preşedintele UDMR. Subiectul din cea mai urmărită emisiune de seară difuzată de televiziunea Realitatea timp de mai multe zile a fost declaraţia scandaloasă, în cadrul unor monologuri lungi invitaţii l-au denigrat pe Kelemen Hunor, UDMR-ul şi Guvernul Ungar. Însă comentariul care a avut cel mai mare ecou a fost postarea pe Facebook al lui Vasile Antonie Tamas, preot ortodox din Vâlcele, în care acesta l-a numit pe Kelemen ca fiind un nimeni, care a denigrat ţara care-i dă bani pentru a-i batjocori simbolurile şi poporul. Mai târziu, după ce UDMR a protestat, conducerea bisericii ortodoxe s-a delimitat de manifestările preotului, calificându-le păreri personale. Şi Ludovic Orban, preşedintele parţial maghiar al Partidului Naţional Liberal, a considerat important să ia poziţie, numind jignitoare declaraţia lui Kelemen Hunor la adresa românilor. Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României a urgentat mai întâi retragerea cetăţeniei române a preşedintelui UDMR, după câteva zile a cerut retragerea ordinului de stat primit de Kelemen Hunor tocmai pentru eforturile depuse în vederea îmbunătăţirii relaţiilor maghiaro - române. Drept este că, contrar conţinutului de adevăr al celor susţinute, în ultimii 27 de ani conducerea UDMR nu a formulat atât de deschis o poziţie maghiară referitoare la sărbătoarea jubiliară a unirii României cu Transilvania. Totuşi, reacţia la aceasta a fost inegal de zgomotoasă şi deseori a avut caracter şovinist. Totodată, este important a se nota că Partidul Socialist Democrat aflat la guvernare şi mass-media apropiată de latura de stânga, au evitat aproape în totalitate subiectul, nu s-au implicat în licitaţia naţionalistă. Iar acest lucru explică într-o anumită măsură şi dimensiunea valului de ură care s-a năpustit asupra lui Kelemen - şi indirect asupra maghiarilor din Transilvania. UDMR a încheiat un acord de colaborare parlamentară cu social democraţii, şi în ultimele luni a respectat-o, a votat toate iniţiativele care erau importante pentru partidul condus de Liviu Dragnea, incluzând aici şi schimbarea propriului premier. Astfel, Kelemen Hunor a devenit ţinta opoziţiei de dreapta. Să acuzi UDMR-ul este o sarcină profitabilă, deoarece, oricum majoritatea votanţilor români sunt deranjaţi de faptul că maghiarii sunt mereu la guvernare sau în preajma puterii. Mai mult, între acuzele la adresa UDMR şi antimaghiarism limita este foarte subţire, şi deseori politicienii, formatorii de opinie o întrec conştient. Prin demonizarea lui Kelemen Hunor, opoziţia încearcă să obţină trei lucruri în acelaşi timp: califică social democraţii ca fiind trădători pentru că se aliază cu un partid antiromânesc, se străduieşte să incite spiritele în interiorul PSD, exploatând faptul că mulţi din interiorul stângii sunt deranjaţi de cochetarea cu UDMR şi în final încearcă să abordeze o atitudine de patriot, pe care, acum în pragul marelui centenar românesc, potenţialii votanţi o acceptă cu plăcere. În paralel cu motivaţiile de politică internă a început un experiment de distrugere de caracter împotriva lui Kelemen Hunor. Preşedintele UDMR este marioneta lui Orban Viktor, antiromân şi naţionalist, revizionist, împotriva Europei, prorus. Şi după ce opoziţia se străduieşte să pună şi în cârca social democraţilor simbolul de antioccidental, se conturează frumos imaginea unei alianţe de putere lipsită de patriotism, ce nu ia în considerare interesele României, care cochetează cu Moscova, la care singura alternativă este Partidul Naţional Liberal, forţa de dreapta angajată în direcţia SUA şi UE, cu principalul său aliat, preşedintele Klaus Iohannis. Preşedintele de origine germană - care anterior a condus Forumul Democrat al Germanilor din România - a declarat la un festival din Criţ (Braşov) că saşii din România vor sărbători împreună cu românii centenarul unirii României cu Transilvania. A fost un mesaj clar către Kelemen Hunor şi în general către maghiari. În discursul preşedintelui nu s-a mai amintit de cine anume va sărbători de fapt, deoarece comunitatea săsească practic a dispărut din Transilvania. Numărul minorităţii care odinioară era de un sfert de milion, a scăzut la 10 mii în prezent, nu fiecare dintre ei au limba maternă germană. Precum a menţionat cineva într-o postare pe Facebook, aproape că este sigur că sărbătorirea euforică va avea loc în Germania. Acolo au emigrat şi trăiesc şi astăzi şi părinţii lui Iohannis. Prin declaraţia lui Kelemen şi avalanşa naţionalistă pornită după aceea, a pornit perioada degustării reciproce maghiaro-române. În zarva mare au şi apărut câteva articole româneşti, care sunt înţelegătoare cu maghiarii care evită sărbătorirea. În cel mai fericit caz, cu timpul această categorie tolerantă se va extinde în rândul formatorilor de opinie. Potrivit variantei mai rele - cea mai probabilă - de acum vor urmări cu lupa fiecare manifestare maghiară referitoare la centenar şi isteria se va permanentiza. În ceea ce priveşte atmosfera convieţuirii româno - maghiare, anul viitor poziţia guvernului de la Bucureşti faţă de această problemă, respectiv a social democraţilor aflaţi la putere, va avea un caracter decisiv. Vor rămâne în linişte sau se vor implica în licitaţia antimaghiară? Bineînţeles că acest lucru are strânsă legătură şi cu colaborarea cu UDMR. Dar tot decisiv în privinţa stării de spirit a maghiarilor din Transilvania va fi şi dacă se va reuşi să se avanseze mai ferm în formarea relaţiei interstatale româno - ungare. Mesajul pozitiv al unei întâlniri la nivel de preşedinţi de stat sau premieri ar avea efect pozitiv asupra convieţuirii, chiar şi în condiţiile în care nu se definitivează cu un acord semnat.
Site-ul magyaridok.hu, 17.08.2017; Titlu: Kelemen Hunor extremistul

Românii acceptă autonomia Ţinutului Secuiesc însă solicită surse financiare de la bugetul central pentru protejarea identităţii lor. Cel puţin este greu să interpretăm altfel declaraţiile făcute de Popescu Eugen (maghiarizat Pap Jeno), directorul Fundaţiei Naţionale pentru Românii de Pretutindeni, la Izvoru-Mureşului. În opinia sa, minoritatea maghiară va asimila în Ţinutul Secuiesc naţiunea majoritară dacă nu vor fi alocate surse financiare din bugetul central pentru dăinuirea lor. Declaraţia a fost făcută la Universitatea de Vară de la Izvoru-Mureşului, Tusvanyosul românilor, despre care au informat numeroase site-uri maghiare, printre care şi Azonnali, pe baza materialului agenţiei de ştiri române. La o primă citire, cele spuse de Popescu ar putea părea chiar îndreptăţite, doar că există o uriaşă piedică… În prezent nu există Ţinutul Secuiesc, astfel solicitarea urgentează de fapt asimilarea cât mai rapidă a maghiarimii în bloc din România pentru realizarea de facto a statul naţional unitar cuprins în constituţia română. Dacă ar fi vorba doar de dăinuirea românilor, secuii nu ar mai solicita tot mai disperaţi autonomia. Însă o solicită căci văd că politica română din ultimii 27 de ani s-a referit la asimilarea maghiarimii, folosindu-se de organizaţiile asemănătoare cu fundaţia în cauză şi a bisericii ortodoxe. Ţinutul Secuiesc simte o muncă de asimilare română puternică şi de succes. După aproape trei decenii de la schimbarea de regim nu cunosc limba maghiară nu doar cei din cadrul administraţiilor publice, ci şi lucrătorii (care au crescut în principiu în comunităţi maghiare) lanţurilor de magazine ce se extind, nu înţeleg cuvinte maghiare de bază. Acest lucru era de neimaginat în perioada schimbării de regim. În prezent este doar de neînţeles. La fel cum este de neînţeles şi cum de sunt tot mai mulţi români de vârstă mijlocie în Ţinutul Secuiesc care abia atunci aud prima oară în viaţa lor cuvânt maghiar în Ţinutul Secuiesc. La nivel de ţară, Ţinutul Secuiesc are una din cele mai mari rate de şomaj - dacă totuşi am vrea să înţelegem ce atrage tot mai mulţi români în regiunea renumită pentru iernile sale grele atunci să aruncăm o privire la munca grea din ultimii 27 de ani ce a fost necesară pentru atingerea acestui scop. În raportul din 1991 al secretariatului de stat cultural român, biserica ortodoxă este numită de importanţă principală în privinţa menţinerii elementului etnic român şi pentru a sprijini acest lucru se face referire la situaţia geopolitică a Ţinutului Secuiesc. În luna ianuarie, anul 1994, este înfiinţată o nouă episcopie ortodoxă cu centrul la Miercurea-Ciuc pentru cei 100.000 de credincioşi ai săi din judeţele Harghita şi Covasna. În perioada 1994-2009, în Ţinutul Secuiesc s-au construit 30 de biserici, 6 mănăstiri şi mănăstiri sihastre, 20 de locuinţe pentru preoţi şi mai multe capele, respectiv au fost renovate 134 de biserici şi 57 de locuinţe de preoţi. Ca rezultat al muncii pline de sacrificii, în doar 14 ani judeţele Harghita şi Covasna au ajuns pe primul loc în privinţa numărului de biserici ce revin pe cap de locuitor, contrar faptului că au pornit de pe ultimul loc. Numărul preoţilor s-a dublat, în afară de acestea sunt angajaţi 250 de civili şi un număr necunoscut de persoane prin intermediul numeroaselor întreprinderi ce aparţin de biserici. Episcopia a înfiinţat alte organizaţii şi asociaţii ce îndeplinesc sarcini culturale şi de artă. În anul 2005, s-a înfiinţat Forumul Civil al Românilor din Harghita, Covasna şi Mureş. Numeroase pieţe publice, şcoli din Ţinutul Secuiesc au primit numele unor personalităţi ale bisericii ortodoxe şi s-au ridicat statui. Altfel spus: românii au început să se comporte ca şi cum ar fi o minoritate reală într-un stat străin, respectiv în Autonomia Secuiască obţinută de secui. Statul român le-a finanţat asta din banii publici plătiţi şi de contribuabilii de naţionalitate maghiară. În prezent, biserica ortodoxă este cel mai mare actor de pe piaţa imobiliară din Miercurea-Ciuc. Nu se ştie numărul acelor imobile pe care guvernul român le-a donat lor din averea de stat. Dacă facem comparaţie la măsura acestor donaţii, în funcţie de proporţia numerică a românilor, cu donaţiile primite de bisericile celor de altă naţionalitate, vom vedea o disproporţionalitate şi o nedreptate strigătoare la cer. Deja la începutul anilor 2.000 biserica ortodoxă a închiriat saloanelor de auto, la preţul de 14 euro/mp, imobilele sale, cu suprafeţe de mii de metri pătraţi, obţinute din averea publică, pentru ca din încasări să cumpere locuinţe pentru românii chemaţi în Ţinutul Secuiesc şi să le asigure acestora locuri de muncă prin finanţarea întreprinderilor sale. Dăinuire? Cucerire de teritoriu! Şi locaţia Tusvanyosului în cauză este dată de mănăstirea de la Izvoru-Mureşului înfiinţată în anul 2000 ca rezultat al unei astfel de cuceriri de teritorii. Probabil că nu mult timp. Imediat ce se va construi noua mănăstire de la Odorheiu-Secuiesc - pentru care au deja şi aprobare - această deosebită universitate de vară va fi organizată în inima Ţinutului Secuiesc şi în cadrul ei se vor putea plânge pe marginea subiectului o mână de români ce se sfarmă ca stânca. Deşi scopul declarat este dăinuirea, să vedem care este tematica taberei din acest an:
- Reunirea Basarabiei cu România, obiectiv naţional al românilor pentru 2018. Evoluţii geopolitice şi interesul naţional românesc;
- Priorităţi privind păstrarea şi afirmarea identităţii naţionale a românilor din judeţele Covasna şi Harghita;
- Identitatea română a romano-catolicilor din Moldova (pe maghiară: ceangăi), istoria şi situaţia actuală;
- Transilvania furată. Probleme ale retrocedărilor ilegale de proprietăţi în Transilvania;
- Acţiuni, manifestări şi proiecte coordonate de Departamentul Centenar, din cadrul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, referitoare la aniversarea Centenarului Marii Uniri (adică Trianon).
Sunt acestea pe măsura marelui eveniment? Care este bugetul alocat? Păi acestea nu se referă la rezolvări, ci mai degrabă la cucerire de teritorii. Bineînţeles că pot chiar şi să râdă, iar în Ungaria acest lucru poate părea amuzant, căci aici visul Ungariei Mari este doar un gând romantic din trecut şi pentru extremiştii de dreapta dacă se uită în adâncul sufletului. Însă nu este amuzant pentru că în României acest lucru este unul serios şi au investit mult în el, au lucrat mult şi există o şansă reală ca scopul să fie atins. Nu este amuzant nici pentru maghiarii din Transilvania, pentru că asta înseamnă că pentru statul român scopul nu este asigurarea şi respectarea drepturilor, respectiv convieţuirea, ci distrugerea maghiarimii cu o muncă amănunţită. Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni este o organizaţie înregistrată la Bucureşti. Directorul fundaţiei nu poate să doarmă din cauza coşmarului asimilării românilor din Ţinutul Secuiesc şi spune că românii din judeţele Harghita şi Covasna au aceleaşi drepturi ca orice român din ţară, însă nu îşi pot exercita aceste drepturi fără un sprijin financiar, motiv pentru care trebuie alocată o sumă separată din bugetul central pentru românii ce trăiesc în Ţinutul Secuiesc. Acest lucru este o prostie: banii nu sunt necesari pentru drepturi, ci pentru practicarea de privilegii. Pentru ca în timp ce elevii din şcolile cu predare maghiară stau la ore în paltoane şi cu mănuşi din cauza lipsei căldurii, la şcoala română principala problemă să fie cât clor are apa din bazinul de înot al şcolii.

Să vezi o sursă de pericol în proprii cetăţeni
Dacă acest lucru este perceput astfel de către Popescu Eugen (Pap Jeno), atunci este în ordine, însă nu are dreptul să dorească să folosească impozitul plătit şi de maghiarii din Ţinutul Secuiesc pentru astfel de nedreptăţi. Ca şi un bun civil face referire ca argumentare la interesele naţionale şi ameninţă cu pericol la adresa securităţii naţionale. Pe de o parte pentru că asta este treaba unei organizaţii civile, pe de altă parte pentru că nu este o instigare să prezinţi ca o sursă de pericol un grup de cetăţeni pe baza naţionalităţii lor. Sau poate că totuşi este? Poate că este ceva de genul acelui lucru care a condus la pogromul din Martie negru de la Târgu-Mureş, când românii din Hodac, echipaţi cu bâte, s-au grăbit să vină în ajutorul statului şi eliminării riscului securităţii naţionale? Din păcate, aceste figuri (şi societatea adunată la universitatea de vară) nu sunt luate în râs în România şi nu sunt arestate, ci sunt sprijinite din bani publici şi sunt luate în serios. Nu demult şi Ministerul de Interne a recunoscut că poliţiştii din Ţinutul Secuiesc primesc spor de risc. Cu aceasta statul român practic şi-a scuipat în faţă proprii cetăţeni de naţionalitate maghiară, pe care nu îi vede ca pe parteneri, ci ca pe o sursă de pericol. La fel cum i-a scuipat în faţă cu reîmpărţirea nedreaptă făcută pe baza criteriului naţionalităţii, cu bunurile alocate ilegal bisericilor ortodoxe şi cu munca de asimilare pe care o desfăşoară intensiv de la schimbarea de regim.

Se sfarmă ca stânca
Tusvanyosul român nu este Tusvanyos. Căci la Tusvanyos sunt chemaţi oameni şi din celălalt rând de bănci. Deşi nu suntem reprezentaţi la această manifestare, putem totuşi transmite un mesaj. Transmitem că deşi am avea de ce să fim supăraţi, nu suntem supăraţi pe voi, dragii noştri fraţi români! Mai degrabă ne pare rău. Ne pare rău că de mai multe decenii trebuie să minţiţi că secuii au jucat fotbal cu capurile voastre tăiate în Ţinutul Secuiesc, că nu puteţi să trăiţi pentru că nu vă înţeleg limba română şi nu vă pot servi cu pâine. Însă dacă nu aţi fi minţit, nu aţi fi primit nici bani. Ne pare rău că deşi aţi făcut acest efort lipsit de glorie, totuşi nu s-a dovedit a fi suficient şi simţiţi că vă împuţinaţi. Ne pare rău că sunteţi afectaţi de lipsa locurilor de muncă şi emigrări la fel ca şi noi. Ne pare rău că berea Ciuc fabricată aici este mai scumpă la faţa locului decât pe litoral şi că cafeaua lungă vă este vândută la crâşmă la preţul egal cu cel din Budapesta. Ne pare rău că iarna cele -37 de grade celsius sunt şi pentru voi -37 grade şi că în ţară iarna ţine cel mai mult aici şi tot aici sunt date cele mai mici subvenţii pentru încălzire. Însă totuşi la ce v-aţi aşteptat? Un astfel de loc este acest Ţinut Secuiesc ce îşi doreşte autonomia: aspru, rece, scump, cu posibilităţi reduse. Totuşi ce aţi crezut? De ce se sfarmă secuiul ca stânca? De voie bună?
Site-ul www.azonnali.hu, 19.08.2017; Titlu: Dragi fraţi români! Nu ne supărăm. Doar ne pare rău!, Semnează: Gergely Elod Geller

Sunt sau nu legitime suspiciunile româneşti din jurul atitudinilor maghiare legate de Trianon? Am discutat cu istoricul Zahoran Csaba, membru al echipei de lucru Trianon 100, şi pe tema miturilor central-europene.
- Recent, o afirmaţie făcută de istoricul Ioan Aurel Pop, care susţinea că echipa de lucru Trianon 100 este o unealtă a războiului informaţional ungar, a generat o dispută româno-ungară care a avut ecouri. Nu avem nici o şansă ca maghiari să ieşim din mitul eternilor iredentişti?
- De fapt, a fost un fel de neînţelegere, pe care Ioan Aurel Pop a şi clarificat-o ulterior. Se pare că nu ştia că Trianon 100 este o echipă academică de cercetare şi nu un organism guvernamental precum Departamentul Centenar, înfiinţat în România. Problema a fost generată mai de grabă de faptul că vorbele lui Pop au fost rostite într-un context aparte, într-o conferinţă pe teme de geopolitică şi securitate naţională. Vorbele sale au fost interpretate aparte şi de către presă, iar mai apoi, rupte de expunerea iniţială a lui Pop, au devenit independente. Trianon 100 nu este o organizaţie de propagandă sau activitate revizionistă, nu intenţionează să submineze programele centenare din România. Este un grup de lucru alcătuit din istorici, istorici de artă şi sociologi, care funcţionează în cadrul Institutului de Istorie al Academiei Ungare de Ştiinţe şi studiază problematica trianoniană.
- Putem vorbi despre un război informaţional între cele două părţi?
- Într-un anume sens, afirmaţia lui Pop este corectă, şi anume că între maghiari şi români se duce un fel de război informaţional pentru Transilvania. El nu a început însă după Trianon, ci undeva prin secolul al XIX-lea, şi îşi are rădăcinile prin a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Şi nu iredentiştii maghiari l-au declanşat. Odată cu răspândirea naţionalismului, cu formarea naţiunilor moderne, a apărut, în mai multe planuri, un fel de rivalitate pentru Transilvania între elitele politice şi intelectuale maghiare şi româneşti. În plan politic, preoţii greco-catolici români, savanţii Şcolii Ardelene, s-au străduit să obţină emanciparea politică a românilor transilvani. În plan istoric, s-au străduit să-şi argumenteze legitimitatea cererii prin originea romană a românilor - adică prin caracterul lor indigen -, iar în plan social, prin faptul că românii alcătuiesc majoritatea locuitorilor din regiune. Nu exista nicio îndoială cu privire la fondarea argumentelor demografice, pentru că din secolul al XVIII-lea poate fi demonstrat caracterul majoritar al românilor în Transilvania. Continuitatea romano-română însă a fost edificată pe o teorie incertă, contestată şi dezminţită ulterior de mulţi - şi nu numai maghiari. Cu toate acestea, pe ea şi-a clădit treptat elita politică şi intelectuală română pretenţiile transilvane, aceasta a ajuns unul din pilonii identităţii româneşti moderne. După Trianon, maghiarii au depus strădanii în vederea revizuirii noului status quo, fapt respins la toate nivelurile de către românii care edificau statul naţional unitar român, modern, România Mare. Şi aşa au mers lucrurile în perioada interbelică, iar mai apoi şi între anii 1940-1944, până la tratatul de pace de la Paris, de după cel de-al doilea război mondial, care i-a pus punct şi revizionismului maghiar. De atunci, subiectul disputelor nu îl mai reprezintă apartenenţa Transilvaniei sau hotarele, ci drepturile maghiarilor transilvani, problemele de ordin istoric.
- Suspiciunea română care învăluie atitudinile maghiare legate de Transilvania sau Trianon mai funcţionează?
- Fie că vorbim de proteste faţă de distrugerea satelor, de istoria în trei volume a Transilvaniei, cauza autonomiei Ţinutului Secuiesc sau un film maghiar despre Trianon, toate sunt capabile să genereze reacţii exagerate, isterice ale părţii române, iar privite cu ochi maghiari, uneori par aproape comice. Dacă privim la atitudinea maghiară din perioada dualismului, întâlnim, surprinzător, reacţii similare. Pe atunci, intelectualii maghiari vedeau peste tot iredentism românesc.
Cotidianul „Haromszek” (Covasna), 19.08.2017; Titlu: Război informaţional pentru Transilvania / Interviu cu istoricul Zahoran Csaba, despre Trianon şi pregătirile jubiliare, Semnează: Csinta Samu

Cum funcţionează tehnicile de rememorare legate de Trianon şi care sunt aspectele care alimentează şi în prezent discuţiile pe această temă? Am discutat cu Zahoran Csaba, membru al echipei ungare de lucru Trianon 100, şi despre posibilitatea realizării unui acord între mesaje şi interpretări.
- Ce vrea să descopere echipa de lucru Trianon 100?
- Noi ne ocupăm de Trianon ca de o tematică mai extinsă, ne axăm pe patru piloni mai mari: contextul internaţional al Trianonului, prăbuşirea şi raporturile sociale ungare de pe vremea respectivă, consolidarea sistemului de pace, respectiv posteritatea şi memoriile. Prima tematică include cercetarea rolului îndeplinit de marile puteri - cum sunt Japonia şi Statele Unite -, cărora nu li s-a acordat prea mare atenţie până acum. Cercetarea circumstanţelor prăbuşirii şi a societăţii ungare abordează tema, pe de o parte, din considerentul istoriei militare, pe de altă parte, din punctul de vedere al istoriei sociale. Cât de reală era, de exemplu, apărarea cu armele a patriei în mijlocul prăbuşirii militare a Monarhiei şi al haosului general din toamna anului 1918, fiind abordate inclusiv problemele de ordin social şi economic.
- Ce teme oferă consolidarea sistemului de pace?
- Până la încheierea războiului, pe ruinele imperiilor central şi est-europene s-au înfiinţat numeroase formaţiuni statale provizorii, care funcţionau câteva zile, săptămâni, unele, chiar mai mulţi ani. Pe teritoriul istoric al Ungariei, cea mai cunoscută era poate formaţiunea Leitha-Banat, constituită pe actualul teritoriu al Burgenland-ului. În acest context trebuie amintit de Republica Secuiască, proclamarea acesteia la finele anului 1918 a fost însă zădărnicită. Ne axăm şi pe aspectele sociale ale schimbului de imperii din 1918-19: modul în care dominaţia ungară a fost schimbată de cea cehoslovacă, română, slavă de sud sau austriacă; cum s-a stabilit noua putere pe teritoriile rupte. Ultimul domeniu de cercetare vizând posteritatea şi memoriile, studiază locul tematicii Trianonului în istoriografia, beletristica maghiară, în politica externă şi politica memoriilor.
- Cum funcţionează tehnicile de rememorare?
- Acestea reprezintă pentru mine aspectul cel mai palpitant al muncii. Eu cercetez memoriile maghiare şi memoriile din vecinătate ale Trianonului, în special memoriile române. Este vorba concret de memoriile privind dezmembrarea Ungariei istorice şi întemeierea României Mari, acestea fiind întruchipate, de exemplu, în Ungaria, de Muzeul Trianon, iar în România, de Muzeul Marii Uniri de la Alba-Iulia. Semnalează funcţionarea tehnicilor de rememorare şi disputele generate, în mod regulat, pe marginea zilei de 1 decembrie sau pe tema proclamaţiei de la Alba-Iulia, respectiv disputele lansate în această primăvară care vizează tocmai echipa noastră de lucru.
- Care sunt cele mai importante aspecte care alimentează şi în prezent tema privind Trianonul?
- În primul rând, problema minorităţilor maghiare, diversele insulte şi probleme cu care se confruntă maghiarii de peste hotare, situaţia nesoluţionată a acestora. Dacă, la Trianon, ar fi fost trasate hotare mai corecte din punct de vedere etnic - de exemplu, în Transilvania -, protecţia minorităţilor ar fi fost asigurată într-un mod cu adevărat eficient, adică prin autonomii teritoriale şi individuale, tema respectivă ar fi mai puţin sensibilă, traumatizantă. Conştiinţa naţională maghiară ar fi acceptat mai uşor faptul că Maramureşul, Munţii Tatra şi Fatra nu mai aparţin statului ungar, însă s-a dovedit să fie prea mult să fie dezlipite localităţile cum sunt, de exemplu, Oradea, Subotica şi Kosice, oraşul Komarom a fost rupt în două, iar de autonomia Tinutului Secuiesc elita română nici nu vrea să audă. De asemenea, maghiarii ajunşi în situaţie minoritară sunt nevoiţi să poarte o luptă crâncenă, permanentă pentru menţinerea propriei identităţi, pentru dăinuirea lor sub formă de comunitate, pentru drepturi fundamentale, cum sunt utilizarea limbii sau învăţământul în limba maternă. În opinia mea, această stare de frustrare ţine în viaţă şi în prezent Trianonul, şi nu iredentismul maghiar iremediabil şi conştiinţa de superioritate, cum susţin naţionaliştii din vecinătate.
- Cum s-a modificat, în urma schimbărilor produse în trecutul apropiat, imaginea asupra Trianonului, creată de ţările vecine?
- După dezmembrarea Uniunii Sovietice, Iugoslaviei şi a Cehoslovaciei, li s-a părut probabil multora că aspiraţiile Ungariei şi ale minorităţilor maghiare ar putea reprezenta noi ameninţări în privinţa hotarelor stabilite la Trianon. S-a confirmat însă în scurt timp că era vorba de un pericol imaginar, după integrarea euroatlantică doar naţionaliştii din Slovacia şi România generează temeri pe marginea revizionismului ungar. Trianonul - din păcate, parţial şi tema autonomiei maghiare - s-a transformat treptat într-un oarecare tabloid politic. Tema poate fi ridicată practic oricând în discursul public când e sezon mort sau criză politică, având în vedere că s-a dovedit să fie potrivită pentru atragerea atenţiei opiniei publice sau pentru mobilizarea maselor de oameni pro sau contra cuiva. Pe lângă elementele reale şi jumătăţile de adevăr, aceasta e plină de denaturări, stereotipi şi prejudecăţi, alimentate şi în prezent de miturile istorice.
- Din considerente maghiare, care este principalul moment care a schimbat destinul: 1918 şi Alba-Iulia sau 1920 şi Trianon?
- Cele două evenimente nu pot fi separate, ele reprezentând începutul şi sfârşitul aceluiaşi şir de evenimente. Fără Alba-Iulia, s-ar fi realizat mai greu Trianonul, iar fără Trianon, nu ar fi avut prea mult sens nici Alba-Iulia. Dacă Monarhia Austro-Ungară nu ar fi pierdut războiul - sau îl pierdea în alte circumstanţe -, cu sau fără marea adunare, hotarele s-ar întinde altundeva acum. (…) Cele două evenimente merită rememorate şi interpretate doar împreună, şi, pe cât posibil, cu o cât mai mare empatie faţă de celălalt, din ambele privinţe, chiar şi în condiţiile în care, în momentul de faţă, anumite mesaje şi interpretări par să fie ireconciliabile. (Alba-Iulia sau Trianon?)
Cotidianul „Haromszek” (Covasna), 26.08.2017; Titlu: Alba-Iulia sau Trianon? / Interviu cu istoricul Zahoran Csaba, despre Trianon şi pregătirile pentru centenar, Semnează: Csinta Samu

În cadrul prezentării susţinute de Marko Bela cu ocazia desfăşurării taberei UE a UDMR-MIERT, acesta invocând apropierea centenarului României a declarat că dacă ne gândim mai bine şi numărăm cu exactitate nu este vorba de 100 de ani ci de 96 de ani, deoarece în intervalul 1940-1944 Transilvania de Vest a fost alipită înapoi Ungariei.
În ultimii ani ne-am exprimat în mod clar părerile referitoare la Centenar, şi cu toate acestea acum se miră că nu vom sărbătorii alături de ei şi de saşii din Transilvania. Dincolo de greutăţile convieţuirii există opinii diferit fundamentale ca de exemplu viitorul. Ei şi atunci şi acum s-au gândit şi într-o Europă a statelor naţionale, iar noi într-un Stat puternic descentralizat unde principiile regionalizării şi autonomiei se afirmă, a adăugat fostul preşedinte al UDMR. A fost contrariat când a luat la cunoştinţă de declaraţia preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la faptul că minoritatea săsească din Transilvania va sărbătorii alături de majoritatea românească. Din punctul acestuia de vedere sub nicio formă nu este sigur că majoritatea comunităţii celeilalte minorităţi este de aceeaşi părere. Acesta consideră că Iohannis a vorbit în numele unui stat român în care toată lumea este român, în schimb comunitatea maghiară din Transilvania este de cu totul altă părere referitor la acest subiect.
În 1989 am crezut că vor dispărea atitudinile de stat naţional, însă nu s-a întâmplat aşa. În cei 100 de ani, România nu a înregistrat evenimente reuşite. Nu există autostrăzi, reţeaua de cale ferată în mare este aceeaşi ca acum 100 de ani. Din punctul acestuia de vedere cei 100 de ani ai României sunt un eşec, de vină fiind viitorul. Şi în Ungaria se construieşte un stat naţional, dar îi motivează faptul că va fi de alt tip. Aceasta are o influenţă şi asupra României, a apreciat Marko. Potrivit acestuia, iniţiativa cetăţenească Minority SafePack este un pas important din partea UDMR-ului.
În acest fel, Bruxelles-ul îşi va regândi poziţia privind problema minorităţilor, a formulat acesta. Răspunzând la întrebare a menţionat că participarea cetăţenilor maghiari care deţin dubla cetăţenie va fi problematică.
Bineînţeles că nu e indiferent ce crede guvernul ungar despre noi, însă o dilemă este dacă se ne implicăm sau nu în problemele Ungariei, a precizat acesta.
Publicaţia „Szabadsag”, 26.08.2017; Titlu: Marko: nu sunt 100 de ani ci doar 96, Semnează: Kiss Oliver