Slavă ţie „Doină”, slavă ţie!

Atâta mai avem în astă lume,
O „Doină” veche din strămoşi rămasă…
Cu ea ne-am petrecut copilăria
Şi scut ne-a fost în viaţa furtunoasă.

În cântecele ei îşi plânge
Neamul Durerea care tainic îl frământă,
Credinţe vechi şi doruri ne-mplinite
Ne zbuciumă cu patima lor sfântă.

Îţi pleci trudit pe mână pala faţă
Şi-auzul tău înfi orat tresare,
De jalea ce îi tremură în cântec
O viaţă fără fl ori şi fără soare.

Căci spicul astăzi altora rodeşte,
A noastră-i munca, truda, suferinţa,
Streini rămaşi pe plaiurile noastre
Ne-a mai rămas nădejdea şi credinţa.

Şi noaptea neagră tot mai greu se lasă,
În vatră blând se iroseşte focul
Şi rugi fi erbinţi se-nalţă prin altare
Să ne zâmbească iarăşi blând norocul.

Nutrim de mult în inimile noastre
Un dor ce cere viaţa, întrupare…
Ah, când trimite-vei slăvit al lumei
Şi ţării noastre mult doritul soare?

Pe fl orile livezilor întinse
Cad lacrimile noastre mult amare,
În lacrimi înmuiem uscata pâine
Şi lacrimi multe „Doina” noastră are.

Căci jalea vieţii ea ne-o tălmăceşte
Şi-n dulci chemări cu glasul sfânt de Mamă
Pe toţi copiii plaiurilor noastre
La sânul ei mângâietor îi cheamă.

Legende şi-a strămoşilor mărire
Cu vraja lor ne amăgesc, ne-mbată,
De vitregia zilelor de astăzi,
Noi ne trezim cu pleoapa-nlăcrimată.

Muncim din greu, din noapte până-n seară
Şi brazde negre răsturnăm cu plugul,
Dar când e spicul copt şi-i coaptă holda,
Ne iau streinii rodul şi belşugul.

Când şuieră prin noapte triste vânturi
Şi-ndoaie plopii prin pădurea rară,
Ne răzvrăteşti cu plângerile tale
Şi inimile ni le-aprinzi în pară.

Şi-o rugă-atunci umilă se desprinde
Din inimile noastre-nsângerate:
Trimite-ne o stea de mântuire
Din milostiva-ţi sfântă bunătate.

Să vină iarăşi anii de mărire
Cu zilele şi vremurile bune,
Când „Glia” viaţa să ne-nveselească
Şi cântece să tremure pe strune.

P.S.: De ce „Slavă ţie „Doină”? Pentru că în cântecul „Doinei” m-am deşteptat, tatăl şi bunicul meu au „doinit” când mergeau la arat şi semănat. De la ei am învăţat „Doina” preotului memorandist Vasile Lucaciu de la Şişeşti, Doina lui Pintea Viteazul, Doina pribeagului, Doina mătrăgunei, Doina iederii şi multe alte doine pe care le cântam în satul natal din Maramureş.
Mergând acasă să-mi vizitez tatăl bolnav, s-a întâmplat să fi e în sat o nuntă. Nu mai cântau vestiţii rapsozi ai maramureşului, ca Fraţii Petreuş, Stângău din Borşa, Gheorghe Cioată din Vadul Izei, Fraţii Piţigoi din Negreşti Oaş, Tatiana Mihali, Gheorghe Turda, Viorel Costin, Victoria Darvai, Anuţa Tite Săpânţa, Maria Utan - nepoata scriitorului Tiberiu Utan din Vălenii Maramureşului, ci nişte anonimi mârâiau versuri de doi bani, pe melodii sârbeştio-ţigăneşti.
„Doina” atât de dragă Românilor se cântă din ce în ce mai rar. Eu o cânt ori de câte ori am ocazia şi încerc să-i învăţ şi pe parohienii mei „Doina” - de care sunt îndrăgostit - şi căreia i-am dedicat trăirile mele.