+) SOBORUL SFINŢILOR ARHANGHELI MIHAIL ŞI GAVRIIL

8 noiembrie

SFINŢII ARHANGHELI ŞI RĂZBOIUL NEVĂZUT

„Zis-a Domnul ucenicilor Săi: cine vă ascultă pe voi, mă ascultă pe Mine şi cine se leapădă de voi, se leapădă de Mine; iar cine se leapădă de Mine, se leapădă de Cel care M-a trimis pe Mine. Iar cei şaptezeci s-au întors cu bucurie, zicând: Doamne, şi diavolii se pleacă nouă în numele Tău. Atunci Iisus le-a răspuns: am văzut pe Satana ca un fulger căzând din cer. Iată, v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii şi peste toată puterea vrăjmaşului; şi nimic nu vă va putea vătăma. Însă nu vă bucuraţi de aceasta, că duhurile se pleacă vouă, ci vă bucuraţi mai ales pentru că numele voastre s-au scris în Ceruri. În ceasul acela S-a bucurat Iisus cu duhul şi a zis: Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului şi al pământului, că ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi de cei pricepuţi şi le-ai descoperit copiilor.
Da, Părinte, căci aşa a fost înaintea Ta, bunăvoinţa Ta.”
(Evanghelia)
Iubiţi fraţi şi surori întru Domnul nostru Iisus Hristos cel Înviat, sărbătoare după sărbătoare, înălţăm rugăciuni către toţi sfinţii lui Dumnezeu, prin care cerem să ne vină în ajutor, nouă păcătoşilor, în acest urcuş duhovnicesc, care îl parcurgem în această viaţă, pentru mântuirea sufletului. Şi iată că în această viaţă, ne străduim, sau cel puţin măcar încercăm, să împlinim pe cât se poate poruncile lui Dumnezeu. Însă atât cât trăim aici, pe pământ, vom avea de luptat împotriva celui rău, împotriva tuturor ispitelor care vin de la diavol, de la trup şi de la suflet. Şi dacă am chemat în rugăciunile noastre pe sfinţii mucenici, cuvioşi şi mărturisitori ai credinţei, de această dată strigăm mai tare să ne vină în ajutor puterile îngereşti, pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil şi toţi cei împreună cu ei, în acest război nevăzut să lupte alături de noi, să ne dea putere şi credinţă, ca cel rău să nu ne biruie. Mai întâi trebuie să repetăm aici că războiul acesta este continuu. Pe parcursul lui nu există timp de odihnă. Atunci când vrăjmaşul nu luptă la vedere, lucrează fără zgomot şi cu viclenie. Şi când mergem, şi când dormim, şi când mâncăm, şi când bem, şi când lucrăm, peste tot şi totdeauna ne pândeşte vrăjmaşul, iar pericolul de a ne prinde în mrejele sale este imediat. Iată ce spune Sfântul Simeon Noul Teolog: „Războiul este permanent, şi totdeauna este nevoie ca ostaşii lui Hristos să aibă armele asupra lor. Nu este noapte sau zi, nici măcar o clipă, în care acest război să înceteze, ci şi mâncând, şi bând, şi dormind şi orice lucrând, în toiul luptei suntem”.
Al doilea punct pe care trebuie să-l reamintim, spre băgare de seamă, este că diavolii în războiul acesta sunt necruţători. „Sunt îndrăzneţi şi foarte neruşinaţi”, după cum spune Antonie cel Mare. Nu se dau înapoi de la nimic, nu se ruşinează, nu le pare rău. Sunt îndrăzneţi la toate şi nu se înfricoşează de nimeni. Asta înseamnă că se aruncă în luptă cu o furie nestăpânită şi uzează fără scrupule de uriaşa forţă de care dispun, risipind-o. Trupele diavolului, adică ostaşii afierosiţi lui, sunt mulţimea duhurilor necurate care ascultă de poruncile lui şi le săvârşesc fără abatere. Eusebiu de Cezareea scrie că „armele diavolului sunt demonii, stăpânitorii întregului pământ, care împreună lucrează cu acela la tiranizarea oamenilor”.
Fraţilor, nu trebuie însă să ne scape din vedere un adevăr extrem de preţios. Acela că diavolul are voie să ne atace, dar nu ne poate birui câtă vreme nu-i îngăduim noi aceasta. Se vorbeşte despre acest lucru şi într-un text foarte vechi al Bisericii, numit Pastorul din Herma, unde ni se spune că „diavolul poate lupta împotriva omului, dar nu-l poate birui în luptă” (48, 2). Asta înseamnă că ne putem face biruitori în lupta contra lui. În altă parte, Sfântul Apostol Pavel ne încredinţează că Dumnezeu „nu va îngădui ca să fiţi ispitiţi mai mult decât puteţi, ci, odată cu ispita, va aduce şi scăparea din ea, ca să puteţi răbda” (I Corinteni 10, 13). Niciodată Dumnezeu nu va îngădui diavolului să ne încerce cu o putere mai mare decât propriile noastre puteri. Căci, dacă s-ar întâmpla aceasta, lupta ar fi inegală, iar Dumnezeu, nedrept. Dacă diavolul ar fi mai puternic decât noi, atunci orice luptă ar fi de prisos, iar rezultatul ei, de mai înainte cunoscut: acela ar fi biruitorul şi noi cei biruiţi. Dar nu, dacă cineva nu se face rob de bunăvoie diavolului, diavolul nu are stăpânire asupra lui. Şi acest lucru este mângâietor şi încurajator pentru noi toţi.
Iubiţilor, să cunoaştem în cele din urmă şi faptul că de noi depinde să tragem foloasele acestui război, pentru a ne asigura răsplata cerească. După cum eroii capătă răsplata în lupte şi dobândesc decoraţii pentru vitejia lor, tot astfel războiul duhovnicesc prilejuieşte luptătorilor săi şansa încununării. Sfântul Ioan Scărarul adevereşte aceasta când scrie că: „Înmulţindu-se războaiele, se înmulţesc şi cununile. Cel ce nu se bate în război, niciodată nu va fi încununat”.
Astfel, de multe ori se întâmplă că diavolul, fără să vrea, ne face mai atenţi, mai silitori. Războiul lui ne întăreşte în calea virtuţii şi ne oţeleşte voinţa. Sfinţitul Ioan Gură de Aur, întărind posibilitatea acestei consecinţe, spune că: „Voi numai să vreţi şi multe bucurii veţi culege de la el [de la diavol], chiar nevrând el. Încercând cruzimea şi repetatele lui vicleşuguri, precum şi neîntreruptele sale uneltiri, vom lepăda somnul cel lung, vom fi mai cumpătaţi, amintindu-ne pururea de Domnul”.
Aceasta o adevereşte şi practica. La vremea ispitei simţim nevoia puternică să ne aflăm mereu mai aproape de Dumnezeu. Şi precum copiii cei mici, la vreme de primejdie, aleargă şi se aruncă în braţele mamei lor, pentru a se simţi în siguranţă, la fel şi noi, atunci când diavolul ne încearcă, simţim nevoia să ne apropiem de Dumnezeu, spre a ne izbăvi. Iată acest lucru rostit de Sfântul Ioan Gură de Aur: „Când vicleanul ne înfricoşează şi ne tulbură, atunci ne facem înţelepţi, atunci ne cunoaştem pe noi înşine, atunci cu multă grabă alergăm la Dumnezeu”.
Astfel, orice ispită, dacă o înfruntăm, ne poate deveni cunună. Şi ce bine ar fi dacă s-ar face lucrul acesta pentru toţi! „Mai mare este Cel ce este în voi…” Diavolul dispune de arme puternice şi de curse viclene. El poate folosi totul împotriva noastră şi ne atacă, pentru a ne robi, cu mare furie. Cu toate acestea, însă, nu este mai puternic decât Domnul, începătorul credinţei noastre. Astfel, noi nu trebuie să ne înspăimântăm de vicleşugurile diavolului, cât timp aproape de noi se află Domnul Cel Preaputernic, Iisus Hristos, Mântuitorul, de care diavolul se teme şi se cutremură, căci Domnul i se arată înfricoşător. De aceea S-a făcut om şi „pentru asta S-a arătat [...] ca să strice lucrurile diavolului” (I Ioan 3, 8). Jertfa Lui s-a făcut pentru a desfiinţa pe „cel ce are stăpânia morţii, adică pe diavol, şi să izbăvească pe cei pe care frica morţii îi ţinea în robie toată viaţa” (Evrei 2, 14-15). Acesta a fost scopul lucrării Domnului pe pământ. „A umblat, făcând bine şi vindecând pe toţi cei asupriţi de diavolul” (Faptele Apostolilor 10, 38), şi prin jertfa Lui pe Cruce S-a făcut „pricină de mântuire veşnică” (Evrei 5, 9).
Ori de câte ori diavolul a îndrăznit a se ridica împotriva Domnului, a fugit înfrânt. Atunci când a ispitit pe Domnul pe muntele Carantaniei, lucrarea făcătoare de minuni a Domnului l-a înfricoşat şi l-a făcut să tremure şi a trebuit, în cele din urmă, să-şi părăsească jertfele şi să se ducă în adânc. Niciodată n-a îndrăznit să stea împotriva Domnului. Totdeauna a mărturisit puterea Lui şi I-a vorbit cu cuvinte rugătoare. Când Domnul a coborât la iad, El a desfiinţat împărăţia iadului şi a eliberat pe cei ţinuţi cu legături strânse de diavol.
De aceea, şi Sfântul Antonie cel Mare ne îndeamnă, încurajator, să nu ne temem de diavoli, căci toate armele lor sunt neputincioase înaintea harului lui Dumnezeu: „Se cuvine să nu vă temeţi de aceştia [de diavoli], căci totdeauna meşteşugurile lor în nimic le preface harul lui Dumnezeu”. Toate acestea nu sunt nimic înaintea puterii lui Iisus Hristos, Care, chiar numai rostindu-I numele cu credinţă şi evlavie, pune pe fugă toată oştirea diavolului. „Cu numele lui Iisus Hristos biciuieşte duşmanul”, este deviza fiecărui ostaş credincios al Domnului.
Însuşi Domnul ne-a încredinţat de aceasta, spunând că „mai mare este Cel ce este în voi, decât cel ce este în lume” (Ioan 4, 4). Aşadar, care ucenic credincios al Domnului se va înfricoşa de satana? Cine nu se va simţi sigur sub acoperământul Domnului său? În care inimă nu se va sălăşlui sentimentul siguranţei şi ocrotirii, care-l va face pe orice om să se simtă sprijinit de braţul cel tare al Domnului? Da, suntem bolnavi şi slabi când rămânem singuri, departe de Mântuitorul nostru Hristos. Atunci ne asemănăm oilor celor singuratice sau vaselor ce nu cunosc limanul. Dar când ocrotirea ne e promisă şi suntem împreună cu Iisus, atunci lepădăm frica şi spaima şi ne luptăm cu curaj şi eroism. Alături de Cel puternic ne facem şi noi puternici, aproape de Cel neînvins ne facem şi noi biruitori. Şi astfel, noi, smeriţii şi neputincioşii, asemeni lui David, robi destoinici ai lui Hristos, avem curajul să ne aruncăm în luptă şi să ne împotrivim vrăjmaşului, ce pare mare precum Goliat, şi să-l biruim. Trebuie să ne îngrijim însă mereu să ne încredinţăm Domnului. Când am devenit creştini, am mărturisit, prin gura naşului nostru, că ne depărtăm şi ne lepădăm de diavolul şi îmbrăţişăm pe Hristos. „Te lepezi de satana şi de toate lucrurile lui, şi de toţi îngerii lui, de toată slujirea lui, de toată trufia lui?”, am fost întrebaţi. Şi am răspuns: „Mă lepăd”. Şi apoi: „Te uneşti cu Hristos?”. Şi am răspuns din nou: „Mă unesc”. De noi depinde să păzim mărturisirea noastră şi să ne ţinem făgăduinţa. Atunci „Cel ce este în noi” ne va întări. Atunci se vor potrivi cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur: „Şi asta voiesc, deci, să se înţeleagă de voi toţi, că celui creştin şi credincios nimănui nu-i este cu putinţă să-i nedreptăţească sufletul, nici însuşi diavolului”. Şi nu este cu putinţă să fie altfel, căci „Cel ce s-a născut din Dumnezeu se păzeşte pe sine, şi cel viclean nu se atinge de El” (I Ioan 5, 18)”. Să ne rugăm aşadar, fraţilor, Tatălui Ceresc şi mai marilor oştilor cereşti, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, să ne dea putere şi credinţă în acest război nevăzut împotriva vrajmaşilor diavoli. Amin.