Stafia autonomistã bântuie mintile înfierbântate ale iredentiştilor unguri

„Consiliul Naţional Secuiesc va organiza mişcări de protest în ţară şi în lumea întreagă în cazul în care Guvernul României nu renunţă la asimilarea Pământului
Secuiesc într-o regiune administrativă majoritar românească.”
Aşa a hotărât, între altele, adunarea generală de alegeri a CNS ce a avut loc în Târgu-Mureş, la sfârşitul lunii noiembrie 2013, care l-a reales pe Izsak Balazs în funcţia de preşedinte. Cu alte cuvinte, secuii-maghiari - mai corect spus, cei „care s-au urcat azi în spatele lor”, cum spunea Emil Aurel Dandea -, adică iredentiştii şi extremiştii unguri, nici nu vor să audă de o convieţuire paşnică cu populaţia românească, majoritară. Nu e o noutate, nu au dorit asta niciodată şi nu o vor dori niciodată, fiindcă „nouă drepturi şi libertăţi de la români nu ne trebuie decât ca să le îndreptăm contra lor”. Prin tot ce au făcut şi continuă să facă asta dovedesc. Ei nu vor altceva decât să scape de „năvodul asupririi româneşti” şi nu visează altceva decât la „păstrarea supremaţiei noastre”, la „ceasul reînvierii Ungariei Mari”, care trebuie „să ne afle înmulţiţi şi întăriţi”!
Ăsta este singurul scop al mişcării iredentiste maghiare din ţara noastră şi nicidecum o convieţuire paşnică între graniţele unui stat care se numeşte România! Ei visează la stafia autonomistă secuiască, fără să fie preocupaţi nici măcar un singur moment dacă românii din această visată autonomie secuiască, care formează, totuşi, peste 40 la sută din populaţia celor trei judeţe „secuieşti” - Covasna, Harghita şi Mureş, vor sau nu vor să trăiască într-o astfel de autonomie etnică. Iar dacă luăm seama la modul neruşinat în care aceştia sunt batjocoriţi de către viitorii etnici autonomi, vă puteţi da seama cam ceea ce s-ar întâmpla dacă chiar s-ar ajunge la o asemenea nefericită situaţie. Cei mai vârstnici dintre noi o cunosc foarte bine. Avem experienţa vieţii trăite în fosta Regiune Autonomă Maghiară, acea anacronică şi monstruoasă creaţie administrativ-teritorială stalinistă.
În hotărârea respectivă, a CNS, se atrage atenţia Guvernului României, pe un ton foarte imperativ, „să nu forţeze secuimea”, fiindcă acest lucru ar putea avea „consecinţe imprevizibile”! De unde ar putea să se nască asemenea „consecinţe imprevizibile”? A spus-o direct, fără nicio reţinere, cel care a fost reales în funcţia de preşedinte al CNS, organism ilegal, iredentist şi extremist. Pentru a fi destul de puternic în luptă cu „hoardele barbare ale valahilor venite peste Carpaţi”, Izsak Balazs cere secuilor-maghiari din România să se organizeze „în spirit militar: disciplină, determinare, organizare, camaraderie”. Dacă toate acestea se vor respecta, „în următorii patru ani, organizaţia va avea 700 de membri: aproape cât un regiment. Iar cu un regiment de soldaţi-secui vom face posibilul şi imposibilul”! Cu alte cuvinte, autonomia etnică secuiască ar putea să fie obţinută şi prin forţă.
Doar cei care sunt rupţi de realitatea existentă nu sunt capabili să priceapă că nici aceste „consecinţe imprevizibile” nu constituie vreo surpriză în ceea ce zic şi ceea ce fac aceşti indivizi. Ei acţionează de mult pentru crearea unor structuri militare în „autoguvernările” şi „scaunele” pe care le-au înfiinţat pe teritoriul ţării, fără ca cineva să le ceară socoteală pentru aceste formaţiuni teritoriale etnice, în care funcţionează propriile structuri administrative, la care se adaugă şi cele militare, din care fac parte majoritatea tinerilor de etnie maghiaro-secuiască. Garda secuiască este una dintre ele.
Chiar dacă mulţi dintre politicienii români, ca şi concetăţenii noştri trăitori dincolo de Carpaţi, „miticii”, sau „sudiştii”, cum li se mai spune uneori pe aici, prin Ardeal, nu cred într-o ameninţare reală, de forţă, din partea iredentismului unguresc, totuşi aceasta poate fi oricând posibilă, dacă ţinem seama de realitatea existentă în România. Fiindcă, mai mult ca oricând, cei puşi să conducă ţara nu sunt preocupaţi de altceva decât de a se răfui unul cu altul, ca nişte circari fără diplomă, în timp ce ţara se duce de râpă. Iar iredentismul unguresc jubilează.
Se vede că politicienii noştri de acum nu sunt alţii decât urmaşii celor de ieri, că au un talent ieşit din comun de a se înjura unii pe alţii, uitând complet pentru ce anume se află ei acolo, în vârful piramidei statale. De aceea, cuvintele rostite cândva de primul Patriarh al României Mari, Dr. Elie Miron Cristea, sunt la fel de actuale acum, ca şi atunci: „Statul a devenit o arenă a luptelor de partid. Orice afacere de stat seamănă azi cu un mizerabil târg de vite, unde nimeni nu se mai interesează ce ar servi spre binele poporului...”.

Categorie: