Statutul special al ţinutului secuiesc - un atentat la suveranitatea şi unitatea statului român!

România a luat fiinţă ca un „stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil” (Art. 1 (1) din Constituţia României). Acelaşi lucru a fost stipulat în toate constituţiile pe care Ţara le-a avut până acum. Şi este normal să fie aşa din moment ce dintotdeauna 90 la sută din populaţia Ţării o formează români.
În acelaşi timp, însă, România, păstrându-şi caracterul de stat naţional, unitar şi suveran, este „patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială” (Art. 4 (2) din Constituţie).
Toate minorităţile naţionale, care formează, împreună, doar 10 la sută din populaţia Ţării, au înţeles acest lucru, anume că România este patria lor comună, trăiesc în bună înţelegere şi armonie cu populaţia majoritară, dovedesc că sunt cetăţeni loiali ai statului în care s-au născut şi vieţuiesc. Mai puţin minoritatea maghiaro-secuiască (etnie nouă, o găselniţă a liderilor maghiari). Mai precis, nu minoritatea maghiară, ci liderii acesteia, „politicienii care s-au urcat azi în spatele lor” (Emil Aurel Dandea). Adică acei indivizi care, în ultimul sfert de veac, nu au făcut altceva decât să adune averi uriaşe, sub paravanul luptei pentru drepturile minorităţii maghiaro-secuieşti. Un fel de cenuşă aruncată în ochii celor care cred că vor putea să se hrănească cu lozinci patriotardo-etnice, într-o viitoare autonomie secuiască. Acolo vor trăi, vezi Doamne, ca în sânul lui Aavram!
Întrebarea care se pune este cea referitoare la „libertatea” pe care o vor avea secuii-maghiari în viitoarea autonomie etnică secuiască? Iar răspunsul este unul singur: în niciun caz una care să le aducă o viaţă mai bună decât cea de acum, aşa cum încearcă să-i îmbete cu apă chioară liderii lor. În schimb, s-ar putea să aibă parte de surpriza unei alte „libertăţi”, de care cei ce s-au căţărat în spatele lor se feresc să vorbească. Anume, de „libertatea” de a plăti taxe şi impozite mai multe şi mai mari; „libertatea” de a avea tot felul de obligaţii morale şi materiale faţă de viitoarele structuri etnice, pentru ca averile celor care trâmbiţează acum autonomia secuiască să se mai rotunjească, aceasta şi prin uriaşele venituri pe care le-ar obţine de pe urma exploatării bogăţiilor Statului Român, bunuri ale întregului popor, care ar încăpea tot pe mâna celor ce fâlfâie de zor faldurile autonomiei etnice secuieşti. Astfel, această structură etnică, anacronică şi retrogradă, ar putea deveni uşor un fel de rai, nu pentru cei mulţi şi necăjiţi, ci mai degrabă unul al patrihoţilor, care nu se împacă nici cu ideea că România este un „stat unitar şi indivizibil”, nici cu aceea că ea este „patria comună a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă şi naţionalitate”. Acestea sunt adevărurile ascunse pentru care militează cu atâta sârguinţă propagandiştii autonomiei secuieşti.
Lansarea în spaţiul public a unui document ce se doreşte a fi un „statut special pentru ţinutul secuiesc”, nu este altceva decât un atentat direct la suveranitatea şi unitatea Statului Român! Prin acesta, liderii maghiari, fie ei „moderaţi” sau „duri”, au dovedit că sunt duşmani ai României, chiar dacă încearcă să-şi mascheze acţiunile sub lozinci precum „ţinutul secuiesc este România”! Până mai ieri-alaltăieri lozinca era „viceversa”, vorba lui conu Iancu Caragiale, adică „ţinutul secuiesc nu este România”! Când au minţit: atunci sau acum? Ne cred prea naivi, prea cred că ne pot duce cu preşul! Îi cunoaştem prea bine pentru a ne mai putea păcăli, în primul rând pe noi, pe românii ardeleni. Iar dacă politrucii dâmboviţeni nu sunt în stare să înţeleagă aceasta şi fac în continuare trocul politic pentru a se menţine la putere cu orice preţ, prin vinderea interesului naţional, atunci noi, cei şapte milioane de români ardeleni, va trebui să îi trezim la realitate şi să le demonstrăm, şi unora şi altora, „că Ardealul nu-i pustiu”!
Nu se mai poate merge mai departe cu o astfel de politică demagogică! Nu se mai poate accepta politica struţului! Nu se mai poate admite poziţia de observator neutru pe care se poziţionează Guvernul României faţă de acţiunile vizibil duşmănoase pe care militanţii iredentişti şi revizionişti le organizează pe teritoriul Ţării, fără teama că cineva i-ar putea lua de mânecă şi duce în faţa organelor de drept.
Prin noul statut autonomist, aceşti indivizi au întrecut orice măsură! Şi, poate, nici nu ar trebui să ne mirăm prea mult din moment ce autorităţile statului nu au reacţionat în niciun fel. Ei, extremiştii unguri, văd că „le merge”, cum se spune. Şi au sprijinul direct al celor de la Budapesta, care încep să cam dicteze ce anume România ar trebui să facă faţă de „fraţii lor asupriţi”. Pentru aceasta nu contenesc să umble cu jalba în proţap, cum se spune, la Uniunea Europeană, la Papa de la Roma, la bisericile protestante etc. şi să strige „contra asupririlor închipuite”. Iar pentru a-i încuraja pe aceşti „oropsiţi ai sorţii” ca să scape de asuprirea „veneticilor violenţi care ne-au invadat”, mai marii politicii budapestane vin tot mai des în Ardeal. Un astfel de excursionist aproape permanent este Nemeth Zsolt, preşedintele Comisiei de Politică Externă a Parlamentului ungar, cel care susţine că limba română trebuie eliminată din şcolile cu limba de predare maghiară. La fel, Semjen Zsolt, vicepremierul ungur, cel care a venit, pe 15 martie, la Târgu-Secuiesc, să călărească un cal alb, întocmai ca Horthy Mikloş la Cluj-Napoca, în 1940. Nelipsit de la toate aceste manifestări etnice revizioniste, precum cele care se desfăşoară în fiecare vară la Băile-Tuşnad, este chiar primul ministru, Orban Viktor. Făcând aceste constatări, de care guvernaţii Ţării nu sunt deloc străini, trebuie să mă reîntorc la acelaşi Emil Aurel Dandea, ale cărui cuvinte sunt extraordinar de actuale: „Noi folosim toate mijloacele; nu avem ce pierde, ci numai câştiga avem. Fraţii noştri din Ungaria şi amicii noştri din străinătate subminează Statul Român din afară, iar noi dinăuntru”. Şi au mai ajuns la o concluzie: „Ei au văzut că în Statul Român se pot multe şi au ajuns la concluzia că este un sat fără câini, atunci şi-au zis: să-i dăm drumul, că putem trece şi la obrăznicia aceasta”! Şi au lansat „statutul special al ţinutului secuiesc”!
Sunt sătul de acest bâlci ce se perpetuează de prea multă vreme în politica românească, în care unii ne hotărăsc soarta fără a ne întreba ce vrem şi ce nu vrem; fără a ţine seamă că Ardealul reprezintă aproape jumătate din România, atât ca teritoriu, cât şi ca populaţie. Acum, mai ales, când românii se pregătesc să-şi aleagă un nou preşedinte - jucător sau mai puţin jucător! - nu pot să nu mă gândesc la marele Constantin Tănase, fiindcă prea seamănă vremurile de atunci cu cele de azi: „Pleac-ai noştri, vin ai noştri! / E sloganul cunoscut, / Iarăşi vom vota ca proştii / Şi cu asta ce-am făcut?”.
Evident, foarte multe dintre prevederile de-a dreptul fantasmagorice pe care le conţin cele aproape 100 de articole ale statutului special al ţinutului secuiesc nu sunt încă transpuse în viaţă. Cu toate acestea, nimeni nu poate nega - iar noi, românii trăitori în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, suntem gata de a aduce sute şi sute de dovezi concrete, de documente existente - că ţinutul secuiesc chiar dacă nu există „de jure”, există „de facto”. Iată doar câteva dintre argumentele ce pot fi aduse în susţinerea acestei afirmaţii:
- Practic, mai ales în cele două judeţe „secuieşti”, Covasna şi Harghita, românii sunt eliminaţi din viaţa publică şi politică, funcţiile de răspundere în instituţiile judeţene şi cele locale fiind deţinute, aproape în exclusivitate, doar de reprezentanţii minorităţii maghiare. În această situaţie, românii covăsneni şi harghiteni sunt discriminaţi cu sprijinul direct al organelor conducătoare din cele două judeţe.
- Ocuparea unora dintre aceste funcţii este condiţionată, ilegal!, de cunoaşterea limbii maghiare, fără a se preciza undeva că ocuparea unei funcţii de interes public să fie condiţionată de cunoaşterea limbii române, singura limbă oficială în România.
- Resursele financiare aflate la dispoziţia consiliilor celor două judeţe, din care mai mult de jumătate sunt asigurate din bugetul centralizat al Statului Român, sunt defalcate şi repartizate, aproape în totalitate, organelor locale unde majoritatea cetăţenilor sunt de etnie maghiară. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul organizării unor manifestări etnice, cu caracter iredentist şi revizionist, cu participarea unor formaţiuni paramilitare locale sau invitate din Ungaria. Cu alte cuvinte, manifestări duşmănoase Ţării şi Poporului Român sunt organizate cu sprijinul financiar al Statului Român!
- De ani buni se tot vorbeşte că asemenea manifestări, precum cele organizate de Garda Secuiască, Mişcarea Tinerilor din cele 64 de Comitate, filialele locale ale partidului fascisto-extremist „Jobbik”, organizaţia „EMI” etc., vor fi interzise definitiv pe teritoriul României. Nu s-a făcut absolut nimic în această direcţie, încât chiar că România a devenit un sat fără câini, prin care se plimbă cine vrea şi face fiecare ce vrea. Nu este deloc întâmplător, fiindcă autoritatea Statului Român în aceste teritorii este aproape inexistentă. Disoluţia autorităţii statului s-a accentuat mereu în ultimele două decenii şi jumătate. Organele abilitate spre a lua măsurile ce se impun, conform prevederilor legii, nu acţionează, fiindcă asupra lor se exercită o politică de intimidare, prin acuzaţii privitoare la nerespectarea unor aşa-zise „drepturi şi libertăţi democratice”!
- O situaţie deosebit de gravă, la nivelul întregului Ardeal, este cea legată de retrocedările ilegale ale unor bunuri ale foştilor grofi şi baroni unguri, ajunse acum, prin falsuri şi ilegalităţi, în proprietatea aşa-zişilor „urmaşi” ai celor din vremurile de tristă amintire. Se folosesc în acest scop tot felul de tertipuri, care mai de care mai scandaloase, pe baza cărora aceşti „urmaşi” sunt „repuşi în drepturi”!, născându-se astfel o nouă generaţie de grofi şi baroni unguri care vor stăpânii Ardealul! Sunt cunoscute ilegalităţile săvârşite în Cluj-Napoca, în urma cărora biserica catolică şi unitariană au devenit proprietare ale unor bunuri care nu le-au aparţinut niciodată, ci doar le-au administrat; se cunosc maşinaţiunile puse la cale de aşa-numita asociaţie „Bunuri Private Ciuc”, care, declarându-se continuatoarea vechii societăţi interbelice de drept public cu aceeaşi denumire, a devenit acum „de drept privat”, falsificându-se chiar şi Monitorul Oficial, pentru a putea pune mânaşi pe zeci de mii de ha de păduri şi fâneţe situate tocmai în zona de nord a judeţului Harghita, respectiv zona românească! La fel este şi Societatea „Gudea-Meşterhaza”, care a devenit proprietară pe o bună parte din Carpaţii României, din zona superioară a Mureşului şi a Munţilor Călimani. Toate aceste falsuri au fost dovedite în faţa unor instanţe de judecată. S-a întâmplat ceva? A ajuns vreunul dintre falsificatori în spatele gratiilor? Nici pomeneală!
- Sub ochii autorităţilor ce se pretind a fi ale Statului Român s-au produs şi se produc ilegalităţi şi situaţii de-a dreptul incredibile, privitoare la învăţământul din România. Cu acordul lor tacit a avut loc, mai întâi, enclavizarea etnică a şcolilor, astfel încât să se asigure „independenţa” şcolilor cu predare în limba maghiară. „Independenţa” aceasta a dus la situaţia pe care de abia acum o văd unii: neînsuşirea, prin rea voinţă!, a Limbii Române. S-a ajuns ca, recent, unul dintre „discriminaţii” unguri, aflaţi la guvernarea României de mai bine de 20 de ani, să strige că elevii maghiari sunt discriminaţi prin obligaţia de a susţine o probă în plus la Bacalaureat, cea de Limba şi Literatura Română! Nu mai vorbesc de situaţiile în care sunt desfiinţate clase româneşti pe motivul că nu au numărul corespunzător de elevi. În schimb, la şcolile şi secţiile cu limba de predare maghiară nu se întâmplă acest lucru pentru că ei sunt „minoritari”! Este cunoscut cazul de la Sovata.
- De mai bine de doi ani, în şcolile cu limba de predare maghiară se utilizează un aşa-zis „manual-anexă”: cel de Istoria Secuilor. Oare a citit cineva din conducerea Ministerului Educaţiei conţinutul acestui „manual”? Iar dacă l-a citit, este de acord cu mizeriile pe care le conţine privitoare la originea şi istoria românilor? Acest „manual” nu numai că este o făcătură pseudo-ştiinţifică, scrisă la ordin, dar este un instrument care nu urmăreşte nimic altceva decât să semene şi mai mult ura şi vrajba de natură etnică, educând tineretul şcolar maghiar în spiritul desconsiderării Poporului Român. La protestul unui părinte român faţă de acest „manual”, adresat Ministerului Educaţiei, i-a răspuns un oarecare individ ungur, de la „Direcţia Minorităţi”, că manualul este bun, fiind întocmit de specialişti, cunoscători ai istoriei secuilor. O istorie ce se bazează pe tot felul de legende fantasmagorice şi de istorioare folclorice. O istorie pe care nici măcar ei, secuii, nu şi-o cunosc!
Dacă acum se întâmplă asemenea lucruri - am arătat doar câteva! -, atunci ne cam putem da seama ce s-ar putea întâmpla dacă un document iredentist şi extremist, care atentează direct la unitatea şi integritatea teritorială a României, ar putea primi statut de lege. Atunci am avea tot dreptul să rostim, cu mâna pe inimă, Jurământul pe care Nicolae Iorga l-a publicat cândva în „Neamul românesc”: „Să nu-i ierte Dumnezeu pe ciocoimea obraznică şi proastă, care n-a ştiut şi nu ştie a-şi iubi, apăra sau măcar cruţa pe cei de-o lege şi de-un neam cu dânşii (...); să nu-i ierte Dumnezeu pe cârmuitorii neghiobi şi vânduţi...!”.

Categorie: