Strigătul lui Cain

Pribeag pe căile fugare
De-apururea eu rătăcesc
Sub fulgerile veşniciei…
Deasupra mea e negru cerul
Întunecat de-al meu păcat
În pulbere mă prăbuşesc.

Eu l-am ucis pe Abel, eu,
În ora grea de nebunie,
Eu cel mai rău, eu l-am ucis…
Plutea spre ceruri fumul jertfei
Tămâia rugăciunii sale
Se înălţa spre Paradis.

Eu beat de ură l-am lovit
Şi sângele mă urmăreşte
Nevinovatul glas mă cheamă
Mă strigă Abel din ţărână,
În zori de zi şi-n miez de noapte
L-aud şi tremur când vorbeşte.

Din praf, din codrii, din furtună
Fantoma fratelui răsare
Şi nu mai mor, ci pribegesc!