Superficialitate, iresponsabilitate sau arta de a te băga în seamă?

În urma articolului intitulat Întâlnire cu poezia din publicaţia noastră, Anul VIII, Serie Nouă - Nr. 246 (281), 4-17 octombrie 2013, de la pagina 4, am primit la redacţie următoarea sesizare, din partea poetei Anthonia Amatti, membră a Uniunii Scriitorilor din România:
„Sperând în corectitudinea dv. şi a revistei militante pe care o conduceţi aştept publicarea actualei sesizări (mai ales că am înţeles că articolul a apărut şi la Braşov).
Ca drept la replică (referitor la articolul „Întâlnire cu poezia” din 26 sept. 2013 pg. 4, anul VIII, nr. 246-281 publicat de prof. Vasile Stancu în „Condeiul ardelean” Sfântu-Gheorghe).
Deoarece abia am revenit după o grea operaţie (realizată la Braşov) am citit cu întârziere justificată articolul menţionat.
Cu „profundul regret...” că am întrerupt farmecul resimţit de autor la obişnuita întâlnire „La umbra nucului bătrân” la Araci cu ocazia zilelor Andrei Şaguna.
Deoarece domnia sa n-a binevoit să citească niciunul din cele treisprezece volume publicate de mine, nu ştie că stilul meu e mereu concis şi nu cred în discursuri ci în esenţe.
De ex. d-l profesor n-a observat că eu (doar ieşită din spital - ceea ce ştiau mulţi participanţi) am fost singura care am lansat o carte (sub prezentarea prestigioasă a literatului N. Băciuţ, cu recitarea actorului Nicolau Laurenţiu). Restul scriitorilor au prezentat cu câte o poezie o carte a lor.
Eu nu aveam nicio motivaţie să lansez cartea d-lui Toth (nici nu era în programul - f. bine şi pe scurt conceput) - l-am invitat să mă însoţească pentru a-l familiariza cu atmosfera unei reuniuni a elitelor literaturii transilvane româneşti şi pentru a-i da ocazia să ofere mica lui carte plăcută unui public cu care avea tot interesul să facă
cunoştinţă.
Articolul numit relatează (prin înşiruire) prezentări mai mult sau mai puţin remarcabile, iar restul articolului e o biografie a d-lui Toth, cu comentariile (care ar justifica acest lucru) citate (pe larg) din prefeţele mele (deci nu era nevoie ca din start să ţin o prezentare lungă - deci inutilă).
Regret că d-l V.S. n-a înţeles deloc demersul meu (cultural şi profesional) de a introduce în grupul de la muzeul „R. Cioflec” un scriitor de etnie maghiară.
Am remarcat, încurajat, urmărit îndeaproape ambiţia benefică a d-lui T.A. de a scrie în limba română. Am trudit cu dânsul la corecturi, refaceri de versuri, iniţieri într-un limbaj nou pt. Dânsul. Chiar am favorizat tipărirea a două cărţi la Brăila, unde puteam repeta multiplu corecturi absolut necesare.
D-l Toth a făcut în aceşti ani progrese viabile atât în versificaţie, cât şi în fluenţa limbajului poetic românesc. A avut ambiţia şi flexibilitatea să-şi perfecţioneze stilul, limba şi ţintele poetice, fiind un om inteligent şi generos.
D-l prof. V.S. n-a înţeles mesajul meu: „încercaţi să atrageţi spre cultura României pe toţi cei dispuţi să înţeleagă beneficiul integrării în ţara al cărei cetăţean este şi foloasele utilizării limbii române în cultură”. Eforturile mele au fost susţinute de dăruirea mea altruistă unei cauze căreia i-aş dori ciraci. Mi-ar plăcea să abordăm (în aceste timpuri conflictuale şi încărcate de atacuri acide) şi această metodă de construire a unui pod între cele două culturi (exemple precedente pot fi găsite), celor două limbi. Am găsit un om bun şi sensibil la natură, credincios şi nepervertit, dispus să progreseze prin eforturi şi deschidere.
Păcat că d-l profesor n-a preţuit munca noastră comună şi scopul ei.
Mai ales într-un judeţ, unde astfel de probleme sunt dispreţuite sau ignorate.
Surâd la constatarea că (aşa succintă - sau poate tocmai prin asta) am reuşit (cu eforturi, tact şi paşi neostentativi) să-l promovez pe poetul Toth Arpad. Îl voi susţine (în stilul meu - care a dat roade - încă demult unul dintre cei mai remarcabili jurnalişti ai zonei - d-l Horia Deliu, l-a intervievat la Zagon, subliniind ceea ce T.A. are mai de preţ - dragostea de natură, animale, familie) în continuare.
Deşi, în opinia redacţiei Condeiului poeziile mele (trimise mai demult) n-au meritat publicate - anexez dedicaţia poetului mie închinată pe ultimul volum * (deşi sunt cuprinsă în multe reviste şi 4 antologii). Mai ales că tematica mesajului explicat de mine mai sus (o nouă abordare interetnică) e în spiritul revistei.
Remarc că volumul meu XI „Covasna-mon amour” (sponsorizat de regretatul primar al Covasnei) e trilingv - 14 poezii (din 28) sunt traduse în maghiară de o colegă (eu nu cunosc limba maghiară). Sper să vă mai gândiţi. Anthonia Amatti membră USR.”
Dedicaţia poetului Toth Arpad (A. Atrangel) pe „ultimul volum”, „Petale de zori”, recent lansat la Biblioteca din Reghin: Cu o deosebită stimă şi respect, pentru familia Nicolau, cu mii de mulţumiri pentru preţiosul ajutor acordat, pentru dirijarea paşilor pe tărâm literar, ca la un copil mic, neajutorat dar inocent. Toth A.”
Articolul incriminat, Întâlnire cu poezia, se referă la cu totul altceva - lansarea la Braşov, nu la muzeul R. Cioflec din Araci, a revistei de poezie Claviaturi, nr. 3, septembrie 2013, revistă a poeţilor braşoveni - indiferent că sunt (sau nu) membri ai vreunei asociaţii literare. Revista a reapărut - după 70 de ani de la dispariţia sa (vezi articolul „Moment important în publicistica literară braşoveană... sau numai revenirea acordurilor poeziei clasice braşovene pe noile „Claviaturi?” din „Condeiul ardelean”, Anul VIII, Serie Nouă - Nr. 234 (269), p. 6) - în condiţiile în care pe piaţa mass-media braşoveană revistele literare şi culturale cu pretenţii, ale USR - Filiala Braşov (Dealul Melcilor şi Astra), au devenit falimentare. Reapariţia revistei de poezie Claviaturi a fost meritul material şi spiritual al talentaţilor poeţi Constantin Bihara, George Echim, George Savin, Cornel Vlad, Theodor Echim şi alţi vreo 20 de colaboratori ai publicaţiei de care se face vorbire în cele două articole consemnate. Ce are articolul incriminat cu problemele stimatei poete A.A., numai Dumnezeu ştie! În cuprinsul său, nu este pomenit niciunde numele poetei şi nici vreun citat apreciativ privind activitatea discipolului său - Toth A. Arpad. În mod firesc, îi pun câteva întrebări poetei A.A.: cine şi-a bătut joc de dumneavoastră distinsă doamnă?; aţi văzut ziarul cu pricina?; aţi citit articolul Întâlnire cu poezia? Semnaţi A.A. membră a USR. Vreţi să convingeţi publicul cititor că aveţi girul Uniunii Scriitorilor, sau vorbiţi în numele acestei organizaţii în cadrul prezentei frustrări, strict personale, în care daţi dovadă de o superficialitate până la inconştienţă?
Profundul regret de a-mi întrerupe farmecul resimţit la obişnuita întâlnire „La umbra nucului bătrân” de la Araci, este o răutate de la care nu v-aţi putut abţine, care nu are nimic de-a face cu articolul de faţă, a cărei acţiune se petrece la Sala Mironescu a Muzeului „Prima Şcoală Românească” din Scheii Braşovului. Şi această răutate deoarece domnia sa (adică subsemnatul) n-a binevoit să citească niciunul din cele treisprezece volume publicate de mine. Da, eram obligat să le citesc, mai mult să le analizez, în cazul în care vă făceam o recenzie, prezentare de carte sau critică a volumelor scoase pe piaţă de dumneavoastră. Dar nu a fost cazul. Pe când, domnia voastră, încălcând orice principiu al deontologiei „culturale şi profesionale”, de care faceţi atâta paradă, nu aţi binevoit să citiţi nici scurtul articol al autorului acestor rânduri (o pagină şi jumătate de ziar) pentru a cunoaşte conţinutul şi a înţelege mesajul transmis de autor.
Toată această sesizare îmi aduce aminte de un banc transmis de Radio Erevan:
Un ascultător întreabă. Este adevărat că primul cosmonaut sovietic Iuri Gagarin a câştigat o excursie în Statele Unite ale Americii?
Radio Erevan răspunde: În principiu da, dar nu a fost cosmonautul Iuri Gagarin, ci un pensionar, care nu se numeşte Iuri, ci Oleg şi nici Gagarin, ci Gaganov, nu a fost în SUA, ci la Minsk şi era vorba nu de o excursie, ci de o bicicletă, pe care nu a câştigat-o, ci i-a fost furată.
Acest banc, în cazul de faţă, s-ar „traduce” cam în felul următor:
Un cititor întreabă: Este adevărat că pentru articolul Întâlnirea cu poezia autorul primeşte laude din partea directorului publicaţiei?
În principiu da, dar articolul nu se intitulează Întâlnire cu poezia, ci Despre pădurarii iubitori şi apărători ai „aurului verde”, acţiunea nu a avut loc la Araci, ci la Braşov, nu la Casa Memorială „Romulus Cioflec”, ci la Muzeul „Prima Şcoală Românească”, personajul principal nu se numea Titi, ci Arpi şi nici măcar Oltea, ci Tot, articolul nu era la pagina 4 a publicaţiei, ci la pagina 11, evenimentul descris nu s-a desfăşurat în 29 iunie, ci pe 26 septembrie, autorul nu a primit laude din partea directorului, ci o reclamaţie din partea unui frustrat „documentat pe surse”... etc., etc., etc…
Nu credeţi că s-ar impune să vă cereţi scuze autorului şi poeţilor care publică la revista Claviaturi pentru această eroare grosolană, doamnă A.A.?
Necunoscute sunt căile Domnului... Dar, arta de a te băga în seamă este... o „artă” - nu-i aşa? Principiul de bază este discreditarea unuia pentru a mă remarca eu. Materialul din care faceţi referiri este cu totul altul. Dar ce să-i faci, dacă nu citeşti şi te documentezi după „surse”. El este intitulat Despre pădurarii iubitori şi apărători ai „aurului verde” şi a apărut în serial în „Condeiul ardelean”, fiind în fapt o continuare a altor două articole dedicate complexităţii vieţii intelectuale, moral-afective şi cultural-spirituale a unor oameni „ai pădurii”, oameni care şi-au găsit vocaţia în domeniile silviculturii şi cinegeticii. Pentru a înţelege, nu în discursuri, ci în esenţă, potrivit stilului dumneavoastră mereu concis, trebuie să vă faceţi timp pentru a citi cele aproximativ treisprezece... pagini dactilografiate, publicate în periodicul „Condeiul ardelean”, sub titlurile: „Omul sfinţeşte locul la Comandău”, nr. 238 (273), din 14-27 iunie, p. 9; „Un european la Comandău”, nr. 239 (274), din 28 iunie-11 iulie 2013, p. 9-10; „Despre pădurarii iubitori şi apărători ai aurului verde - Ilie Muşat, cel care a trăit pentru păduri toată viaţa”, nr. 244 (279), din 6-19 septembrie, p. 12, episodul 1; „Despre pădurarii ... - Inginerul cinegetician Ion Micu, eroul volumului VI al colecţiei Profesioniştii noştri”, nr. 245 (280), din 20 septembrie - 3 octombrie, p. 11, episodul II; „Despre pădurari ... - Acest pădurar-poet, ing. jr. Toth A. Arpad”, nr. 246 (281), din 4-17 octombrie, p. 11, episodul III. Ţin să subliniez că numai citind, chiar superficial, aceste articole, al cărui conţinut aţi încercat să-l analizaţi prin prisma marelui dumneavoastră orgoliu literar, veţi vedea inoportunitatea introducerii în tema tratată a unei analize privind cele treisprezece volume publicate de mine, sănătatea precară în care vă aflaţi în acel moment, stilul dumneavoastră poetic, evidenţierea recitărilor soţului dumneavoastră, precum şi a faptului că volumul dumneavoastră s-ar fi aflat în atenţia publicului participant fiind singura care am lansat o carte... Restul scriitorilor au prezentat cu câte o poezie o carte a lor. Dar cine era restul? Dr. Alexandru Surdu, care a vorbit despre volumul său „Publicistica Mitropolitului Nicolae Colan”, tot o poezie a prezentat? Sau părintele Ioan Tămaş Delavâlcele despre eseurile sale? Sau prezentările revistelor Vatra veche şi Claviaturi? Dar, mai cu seamă, volumul Poezii verzi pe pereţi, de Nicolae Băciuţ, tot într-o poezie a fost prezentat de autor? De fapt, cronica activităţii desfăşurate sub genericul „La umbra nucului bătrân”, bine surprinsă de profesoara Maria Stoica în cotidianul „Mesagerul de Covasna”, nr. 907, din 3 iulie, nu a sesizat că acţiunea era închinată lansării volumului dumneavoastră, acordându-i prezentării acestuia şase rânduri de coloană, dintr-o întreagă pagină de ziar, rânduri pe care vi le reproduc: „În intervenţia sa poetul Nicolae Băciuţ a apreciat simbolistica profundă a cărţii care, pornind de la pretextul unui joc eufonic, introduce într-un univers confesiv cu accente ontologice”.
Subliniez, de asemenea, şi faptul că articolul nu era intitulat Poetul Toth A. Arpad, deci nu era dedicat poetului, ci era intitulat Despre pădurarii iubitori şi apărători ai „aurului verde” (III). Acest pădurar-poet, ing. jr. Toth A. Arpad, deci, se vroia a ilustra evoluţia şi activităţile acestuia, printre care şi preocupările sale poetice, o activitate mai puţin „practicată” în mediul silvic. Subliniez şi faptul că nu dumneavoastră eraţi subiectul articolului meu, ci inginerul silvic, jurist şi poet Toth A. Arpad. Despre el mi-am propus să scriu şi nu despre dumneavoastră. Dacă vreţi să vă băgaţi în seamă, este treaba dumneavoastră, departe de a fi a mea. Ceea ce am citat din introducerile dumneavoastră, făcute la cele două volume ale lui Toth A. Arpad, am considerat că este necesar pentru a reliefa calităţile sale poetice, iubirea naturii şi a Creatorului. Faptul că vă manifestaţi regretul că d-l V.S. n-a înţeles deloc demersul meu (cultural şi profesional) de a introduce în general în grupul de la muzeul „R. Cioflec” un scriitor de etnie maghiară sau... Dl. profesor V.S. n-a înţeles mesajul meu: „încercaţi să atrageţi spre cultura României pe toţi cei dispuşi să înţeleagă beneficiul integrării în ţara al cărei cetăţean este şi foloasele limbii române în cultură”, sunt alte două neadevăruri care dovedesc că nici cel puţin acest articol, distinsă doamnă A.A., nu l-aţi citit. Şi continuaţi: Eforturile mele au fost susţinute de dăruirea mea altruistă unei cauze căreia i-aş dori ciraci. Mi-ar plăcea să abordăm (în aceste timpuri conflictuale şi încărcate de atacuri acide) şi această metodă de construire a unui pod între cele două culturi (exemple precedente pot fi găsite), celor două limbi. Aveţi, stimată doamnă, mai bine de un deceniu de trăire pe aceste meleaguri. V-ar plăcea să abordaţi...? Păi abordaţi! Cine vă opreşte? Nu teoretizaţi! După acea abordare, treceţi la stilul care vă caracterizează, concis, în esenţe, şi... din mila domniei voastre şi vasta experienţă brăileană, împărtăşiţi-ne şi nouă, neînţelegătorilor, cum să construim poduri împreună cu secuii, conaţionalii noştri. Ar fi o învăţătură valoroasă pentru zecile de ONG-uri din sud-estul transilvan. Dar, din păcate, aţi rămas la stadiul... mi-ar plăcea... pentru că la acţiunile acestor ONG-uri nici măcar nu v-am zărit. Mai mult, aţi rămas la mentalitatea, demonstrată prin sesizarea publicată la începutul acestui articol, de a da lecţii înapoiaţilor ăştia, naţionalişti, sărăcani care l-au prins pe Dumnezeu de poale prin norocul de a mă avea în rândurile lor şi a le da sfaturi, din înalta mea experienţă şi înţelepciune.
În multe cazuri, noi, sărăntocii, vă privim cu milă. „Înţelegerea dumneavoastră superioară” se reduce la salutul de pe stradă, servirea la tarabă a „mărfurilor tradiţionale” şi traducerea într-o limbă locală, de către „tălmaci competenţi”, a „capodoperelor” domniilor voastre. Asta înseamnă, pentru dumneavoastră, pod între cele două culturi. Cunoaşterea istoriei, culturii, tradiţiilor locuitorilor români de pe aceste meleaguri presupune din partea dumneavoastră un prea mare efort, pornind de la ideea comodă şi europeană în acelaşi timp, că orice afirmare a identităţii naţionale înseamnă naţionalism. Citiţi, vă rog, materialele domnilor cercetători: dr. Constantin Secară, dr. Constantin Catrina, dr. Nicolae Bucur, dr. Radu Baltasiu, pentru a nu vorbi decât despre cercetările cele mai recente, pentru a-i cunoaşte pe românii de aici. Eu trăiesc pe aceste meleaguri de 67 de ani. Probabil dumneavoastră cunoaşteţi mai bine specificul locului. Nu contest cunoştinţele pe care le posedaţi în domeniu, dar, din „învăţăturile” şi infatuarea dumneavoastră predicând convieţuirea interetnică, mă îndoiesc că lecţiile îşi vor atinge ţelul.
Privind „neînţelegerile” mele, vă rog respectuos să-mi spuneţi ce vor să transmită cititorilor aceste rânduri din chiar prima coloană a articolului: Cel care mi-a dat cartea cu pricina, „Pel(r)egrinând printre ani, pe sub mantia timpului”, a fost Ionică Lăcătuşu, care mi-a făcut şi cunoştinţă cu poetul în noul local balnear de la Vâlcele. Mi-am manifestat dorinţa de a scrie despre o asemene rara avis în „Condeiul ardelean”, în sensul rarităţii unui asemenea creator contemporan, de etnie maghiară, care compune poezie în limba română. Am schimbat adrese, informaţii şi mi-a mai trimis o mai veche carte de poezie, intitulată „Iubind Pădurea şi Divinul”? Sau unde se încadrează, după părerea dumneavoastră, faptul că am recomandat redacţiei să i se publice din creaţii, fapt realizat, fiind primul şi singurul poet covăsnean de etnie maghiară care a fost publicat?! Mai mult, i-am trimis una dintre poezii şi la... Claviaturi. Vedeţi, toate acestea demonstrează, nu faptul că nu am înţeles nimic din complexitatea mesajelor dumneavoastră, ci faptul că politica editorială a „Condeiului ardelean” încă de la apariţia sa, a fost şi este orientată spre construcţia de poduri care să faciliteze bunele relaţii dintre românii şi maghiarii de pe aceste meleaguri.
Faptul că vă afirmaţi meritele, care ating niveluri apoteotice în spaţiul atât de restrâns al sesizării (o pagină dactilografiată), într-un mod total lipsit de modestie privind... contribuţia dumneavoastră la „făurirea omului nou, multilateral dezvoltat...” din punct de vedere poetic, devine chiar enervant, dacă nu greţos, pentru cititor. … Am remarcat, încurajat, urmărit... Am trudit... am favorizat... eforturile mele au fost susţinute de dăruirea mea altruistă... Am găsit... Am reuşit (cu eforturi, tact şi paşi neostentativi) să-l promovez... dar d-l profesor n-a preţuit munca noastră comună şi scopul ei. … Dimpotrivă, am apreciat munca lui Arpad. Aceasta era tema articolului. Vă readuc aminte, subiectul articolului era Toth A. Arpad, nu dumneavoastră, fapt pe care nu-l puteţi înţelege şi trufia dumneavoastră nu-l poate accepta. Cât a fost necesar de spus despre dumneavoastră am spus. Ce are... materialul despre pădurarii iubitori şi apărători ai „aurului verde” cu... eforturile „supraomeneşti” făcute de dumneavoastră, mai ales într-un judeţ, unde astfel de probleme sunt dispreţuite sau ignorate, căreia i-ar plăcea să abordeze... şi la, la, la... şi bla, bla, bla… De cine, stimată doamnă, sunt dispreţuite şi ignorate? Care-i vina
autorului articolului în acest sens? Fiţi mai concisă!
Că toate aceste „principii” enunţate sunt de faţadă, o dovedeşte următoarea dumneavoastră frază din sesizarea adresată redacţiei: Eu nu aveam nicio motivaţie să lansez cartea d-lui Toth (nici nu era în programul - f. bine şi pe scurt conceput) - l-am invitat să mă însoţească pentru a-l familiariza cu atmosfera unei reuniuni a elitelor literaturii transilvane româneşti şi pentru a-i da ocazia să ofere mica lui carte plăcută unui public cu care avea tot interesul să facă cunoştinţă. De unde ştia acel public despre cartea plăcută a acestuia dacă nu i-aţi acordat timpul minim necesar prezentării sale? Vă reproduc, sau mai corect spus, vă aduc la cunoştinţă scrierea mea în acest sens: „La un moment dat, ceva din farmecul momentului parcă s-a rupt. A ieşit din firesc. Anthonia Amatti, membră a Uniunii Scriitorilor din România, a vorbit foarte scurt de un poet local, al cărui nume nu-l reţinusem, de poezia sa în limba română, pe care l-a invitat, la fel de scurt, pe scena amfiteatrului arăcean pentru a-şi prezenta cartea. Acesta, aflat în apropierea scenei, a făcut câţiva paşi, şi-a spus numele, Toth Arpad, a arătat coperţile cărţii, după care s-a retras pe treptele amfiteatrului fără să recite niciun vers. Totul durase nici două minute”. „Profundul regret”... de sorginte portuară, tip „miştocăreală”... nu vă scuză comportarea cazonă care a destrămat farmecul spectacolului desfăşurat până în acel moment şi nici neadevărul scris în sesizare - pentru a-i da ocazia să ofere mica lui carte plăcută unui public cu care avea tot interesul să facă cunoştinţă. Pentru că... nu aveam nicio motivaţie să lansez cartea d-lui Toth.
Singura parte a sesizării dumneavoastră în care vă aprob deplin, este cea referitoare la calităţile lui Toth A. Arpad, având credinţa că nici dumneavoastră şi nici eu, nu ne-am înşelat.
Deci, obiectivul sesizării domniei voastre de a vă face reclamă gratuită, de a aduce la cunoştinţa publicului cititor meritele şi măiestria dumneavoastră
demonstrată în formarea unui tânăr poet din branşa silvică, a fost atins. Mai rămâne să mă gândesc, potrivit speranţei domniei voastre, exprimate în finalul
sesizării, şi la altceva? Eu sper la o întâlnire publică pentru a pune în dezbatere „înţelegerile” dumneavoastră şi a clarifica „neînţelegerile” mele.
Toate articolele autorului acestor rânduri, care au „provocat” disputa, vor fi puse la dispoziţia Uniunii Scriitorilor din România - Filiala Braşov, a Ligii Scriitorilor - Filiala Braşov, a redacţiei revistei „Claviaturi” şi a tuturor celor interesaţi a le cunoaşte şi a discerne adevărul. Cu respectul cuvenit cititorilor,
prof. Vasile Stancu,
(Sfântu-Gheorghe)

Categorie: