Târgu-Secuiesc / Războiul drapelelor continuă,

Cotidianul „Haromszek” (Covasna), nr. 7.260,02.08.2014;

Arborarea drapelului secuiesc este ilegală şi tocmai din această cauză prefectura judeţului Covasna a atacat-o în instanţă - a informat prefectul Marius Popică în comunicatul său de ieri.
Drapelul a fost arborat sâmbătă la monumentul din faţa fostei şcoli de aprozi din Târgu-Secuiesc, la eveniment participând Semjen Zsolt, vicepremierul Ungariei. Prefectura semnalase deja înainte de eveniment că nu este de acord cu arborarea drapelului secuiesc şi tocmai din această cauză a atacat, în contencios administrativ, autorizaţia privind organizarea evenimentului. În pofida acestui fapt, autoguvernarea din Târgu-Secuiesc a organizat manifestarea la care au participat aproximativ o mie de persoane.
În comunicatul său de ieri, prefectul explică în amănunt de ce a apelat la instanţă. El menţionează că nu a atacat manifestarea în sine, ci arborarea drapelelor secuieşti, ilegală după părerea sa, acest lucru fiind stabilit deja în luna ianuarie într-una din sentinţele Curţii de Apel Braşov. Popica a mai subliniat că prefectura nu a fost niciodată împotriva manifestărilor care vizează ocrotirea tradiţiilor, ocrotirea identităţii naţionale, însă trebuie totuşi să intervină atunci când are loc un act de încălcare a legii. El nu a dorit să comenteze cuvintele lui Semjen Zsolt. Vicepremierul i-a mulţumit şi în limba română prefectului pentru reclama creată prin dezaprobarea arborării drapelului, dar a mai spus că în Uniunea Europeană nu există exemple în sensul ca o comunitate naţională să fie limitată în privinţa utilizării simbolurilor sale. În Ungaria, comunitatea română foloseşte simbolurile pe care le vrea şi le arborează unde doreşte. Popica a enumerat şi alte exemple. Normele juridice fac posibilă utilizarea limbii materne în cadrul şedinţelor consiliilor locale - de ce respectăm legea numai atunci când prevederile acesteia ne sunt corespunzătoare, întreabă el. El mai aminteşte de faptul că diferitele indicatoare trebuie să aibă diferite inscripţii, însă inscripţia română trebuie să fie deasupra, iar pe monumente trebuie menţionat ce anume simbolizează. Cum este posibil ca pe faţada clădirii primăriei, reabilitate din bani publici, să fie amplasată doar inscripţia în limba maghiară? - a spus prefectul, adăugând că în opinia sa, acest lucru este ilegal şi lipsit de etică.