Târgul de toamnă de la Voineşti, prilej de schimburi comerciale şi culturale

Pofticioşi sau iubitori de tradiţii, amatori de spectacol şi bună dispoziţie, covăsnenii şi-au dat întâlnire duminică, 25 octombrie 2015, la ediţia de toamnă a Târgului de produse tradiţionale organizat de Asociaţia Cultural-Creştină „Justinian Teculescu” (ACCJT).
Producătorii, unii prezenţi la fiecare ediţie, alţii aflaţi pentru prima dată la târgul ACCJT, i-au îmbiat cu de toate: dulceţuri, compoturi, siropuri şi zacuscă, miere şi produse apicole, baclavale, caş afumat, brânză la burduf, telemea, cârnaţi, pastramă ţinută la fum, nuci, săpunuri şi podoabe hand-made, figurine sculptate în lemn sau flori. Standul ACCJT a oferit la vânzare cărţi editate de Asociaţie, insigne, brăţări şi cocarde tricolore, păpuşi sau căciuli tricotate, parte din preţul acestora de vânzare fiind folosit pentru finanţarea activităţilor cultural-educative ale Asociaţiei covăsnene.
La mare căutare s-au dovedit a fi bulzul pe jar şi tocăniţa de cârlan, pastrama pe grătar, ale căror arome au făcut să le „plouă în gură” pofticioşilor şi trecătorilor, dar şi mustul făcut din struguri storşi la faţa locului.
Pe lângă bunătăţile oferite de comercianţi, spectatorii s-au delectat cu programul artistic impecabil pregătit de Ansamblul folcloric „Junii Covăsneni” şi de Ana Maria Sandulea, tânăra interpretă de muzică populară din Voineşti.
Ideea de a organiza un astfel de târg îi bucură mai ales pe producători, unii dintre ei reuşind să-şi vândă mare parte din marfă.
Organizatorii s-au bucurat că ediţia de toamnă a Târgului de produse tradiţionale a adus în parcul din Voineşti mulţi participanţi, că unii dintre ei au răspuns rugăminţii lor şi au îmbrăcat, cu această ocazie, IA tradiţională românească. De asemenea, un fapt îmbucurător l-a constituit şi prezenţa numeroasă a turiştilor atraşi de renumele produselor păstoreşti ale zonei (naturale 100 la sută), care, la finalul programului artistic, s-au prins şi la o sârbă, ca la Voineşti!
Târgurile de produse tradiţionale, organizate câte unul pentru fiecare anotimp, se înscriu în linia eforturilor ACCJT de a păstra şi promova tradiţiile româneşti. Prin acestea, organizatorii îşi doresc promovarea meşteşugurilor şi ocupaţiilor tradiţionale locale, crearea unui cadru adecvat în care meşteşugarii din Covasna să-şi poată prezenta tradiţiile şi valorile identitare.

Categorie: