Tinerii maghiari dezaprobă angajarea liderului PC pe postul de consilier al primarului din Baraolt


Actualitatea ardeleană - Covasna

Asociaţia Tinerilor Maghiari din judeţul Covasna (HARIT) dezaprobă decizia primarului oraşului Baraolt, Nagy Istvan, ales pe listele Partidului Civic Maghiar (PCM), de a-l angaja în calitate de consilier personal pe liderul interimar al Partidului Conservator (PC) Covasna, Dan Suciu.
Într-un comunicat remis presei marţi (7 iunie 2011 - n.n.), conducerea HARIT apreciază că Dan Suciu s-a făcut remarcat prin „atitudini antimaghiare” şi cere liderilor PCM să se delimiteze de primarul din Baraolt.

„Suntem convinşi că în oraşul Baraolt şi în zonă sunt tineri pregătiţi, care ar putea ocupa în mod responsabil o funcţie de consilier”, se subliniază în comunicatul HARIT, în care se mai aminteşte că, în urmă cu câţiva ani, când făcea parte din PD-L, Dan Suciu (foto) a susţinut un „striper” pentru funcţia de şef al Direcţiei de Tineret Covasna.
Preşedintele PCM Covasna, Kulcsar Terza Jozsef, a declarat că situaţia de la Baraolt se află pe ordinea de zi a şedinţei conducerii organizaţiei, care va avea loc săptămâna aceasta.
„Doresc, înainte de toate, să le recomand tinerilor de la HARIT să-şi vadă de problemele lor interne, iar, în ce priveşte cazul de la Baraolt, vă pot spune că săptămâna aceasta, joi sau vineri (9 sau 10 iunie - n.n.), vom avea o şedinţă a conducerii în cadrul căreia vom discuta şi această problemă şi vom lua o decizie. E, într-adevăr, o situaţie interesantă (...), am fost şi eu uimit de acest lucru când am aflat, dar o să discutăm şi cu primarul din Baraolt să vedem el ce argumente are”, a spus Kulcsar Terza Jozsef.
Dan Suciu a declarat că HARIT este o „organizaţie politică aflată sub umbrela UDMR” şi a apreciat că este un atac politic din partea unora care nu pot înţelege că un român şi un maghiar se pot înţelege şi pot lucra împreună pentru binele unei comunităţi, cum este în acest caz cea din Baraolt.
„Sunt consilier pe probleme administrative şi nu politice, identitare sau culturale”, a mai spus acesta.
Dan Suciu a preluat, în luna ianuarie, conducerea organizaţiei PC Covasna, la scurt timp după ce a demisionat din funcţia de preşedinte al organizaţiei de tineret a PD-L Covasna.

Categorie: