Transilvania, între Crimeea şi Ungaria

*
CRIMEEA! … O peninsulă în Marea Neagră, având o suprafaţă cât jumătate din Transilvania Centrală şi aflată la o distanţă aeriană de 400 de km faţă de România. Cam cât avem şi până în Ungaria. Peninsula Crimeea a fost teritoriul de baştină a Mariei de Mangop - a doua soţie a domnitorului Ştefan cel Mare, teritoriu pe care, cândva, marele domnitor îl şi apărase.
… O lume întreagă priveşte înmărmurită şi îngrozită de perspectivele tragice ale unor conflicte şi războaie din cauza politicii autonomiste din Crimeea.
Tratarea de către politicieni, fără discernământul cuvenit şi cu superficialitate, a problemelor minorităţilor etnice din ţările Europei (Uniunea Europeană încă nu şi-a stabilit o definiţie clară şi unitară pentru minorităţi) şi nu numai, inclusiv din România, timp de zeci şi chiar sute de ani a creat, crează şi va mai crea probleme. Problema minorităţilor etnice a fost şi este scânteia unor conflicte în atâtea părţi ale lumii. În Europa, aproape de noi, au fost printre altele Iugoslavia, Transnistria, apoi Kosovo… Acum e Crimeea. Urmează oare încet, încet Ţinutul Secuizat şi, mai apoi, Transilvania? Când o să vă treziţi politicieni? Să aşteptăm iar o cedare a Ardealului, ale căror probleme nu le-aţi învăţat, nu le cunoaşteţi, le ignoraţi - şi cele mai vechi şi cele mai noi -, atât ale maghiarilor, cât mai ales ale românilor transilvăneni, neglijaţi în propria lor ţară? Şi denumirile şi stemele şi steagurile unor localităţi au rămas ca pe vremea Austro-Ungariei, ungurizate! România, unde eşti?! Se vorbeste şi despre o axă Rusia-Ungaria, şi mai veche şi mai nouă.
Consider oportun şi interesant a vă supune atenţiei, fără a face comentarii, unele texte preluate din următoarele documente:
1) Testamentul politic al ţarului rus Petru I cel Mare
2) Cartea „Teroare în Ardeal”- vol. II a regretatului publicist şi scriitor Constantin Mustaţă.
* *
TESTAMENTUL LUI PETRU CEL MARE (1696-1725)
(sursa: Wikipedia şi „Dicţionar de istoria românilor”, Georgeta Smeu, Editura Trei, 1997)
„În numele Prea Sfintei şi Nedespărţitei Treimi, NOI PETRU I, către toţi pogorâtorii noştri şi moştenitorii tronului şi guvernului naţiei rossieneşti: Marele Dumnezeu de la care avem existenţa şi Coroana noastră, luminându-ne, şi sprijinindu-ne, îmi iartă mie a privi pe poporul rossienesc, ca şi chemat a stăpâni în viitorime toată Europa.
Eu pui temei acestei idei, că naţiile europene au agiuns, cele mai multe, într-o stare de decădere sau că merg ele cu mare grăbire spre a lor cădere.
Urmează dar a fi ele cu înlesnire şi fără îndoială subjugate de un popor tânăr şi nou când acela va ajunge la întregimea creşterii sale şi va căpăta totală puterea sa.
Eu privesc năvălirea popoarelor Nordului de a cuprinde ţările Occidentului şi ale Orientului ca o mişcare periodică hotărâtă în scopurile PRONIEI - care de asemenea au făcut a se renaşte şi poporul roman prin năvălirea barbarilor.
Strămutările oamenilor ce locuiesc spre pol sunt ca umflarea râului Nil, ce vine la oarecare vreme ca să îngraşe, cu al său mâl, glodul ţărmurilor celor uscate ale Eghipetului. Eu am găsit pe Rossia un pârâuleţ şi o las un râu mare…, iar moştenitorii mei vor face-o şi mai întinsă, hotărât să rodească Evropa cea stârpită şi valurile lor se vor revărsa peste toate stavilele ce ar ispiti niscaiva mâini slăbănogite a pune împotriva lor, dacă însă urmaşii mei vor şti a îndrepta o direcţie a lor.
Pentru aceasta dar Eu le las lor instrucţiunile următoare care le recomandă la a lor luare aminte ca să le păzească cu statornicie.
I. A ţine naţia rossienească nepreacurmat într-o stare de război spre a avea pre soldaţii ei pururea deprinşi la război, nelăsând-o a răsufla, decât numai pre câtă vreme va cere trebuinţa de a duce în mai bună stare finanţele statului, de a preface armiile şi de a alege prilejul favorabil pentru a începe vreun război; cu acest chip se va face o pace să ajute războiului şi războiul să ajute pacea în interesul întinderii Rossiei şi a înaintării ei la înflorire.
II. A chema prin toate mijloacele posibile de la naţiile cele mai învăţate ale Evropei comandirii în vremi de război şi oameni învăţaţi în vreme de pace, spre a face ca naţia rossienească să capete folosul de la celelalte naţii fără a pierde nimica din ale sale proprii.
III. Să se amestece la tot prilejul în toate provinciile şi dezbaterile din Evropa, mai vârtos în cele din Germania care fiind mai cu apropiere o interesează mai cu seamă.
IV. A vârî vrajbă în Polonia, a hrăni în ea tulburări şi necontenite jaluzii, a-i câştiga cu bani pe cei puternici ai ei, a avea înrâuriri în Dietele lor şi a le cumpăra spre a putea lucra şi ei la alegerile Crailor lor; a-şi face partizani în Polonia şi a-i proteja, a vârî oşti rossieneşti în Polonia şi a le ţine vremelniceşte, până la prilejul de a rămâne acolo pentru totdeauna. Dacă puterile megieşe s-ar împotrivi, atuncea să le împace vremelnic împărţind-o… până când va putea lua de la ele înapoi ce li s-a dat.
V. A lua cât s-ar putea mai mult din notările Sveziei (Suediei - n.ed.) şi a şti cum să facă astfel ca însăşi Svezia să-i deschidă război spre a-i găsi pricină de a o subjuga. Pentru a isprăvi însă aceasta, trebuie a dezbina pe Svezia de Danemarca şi pe Danemarca de Svezia şi cu luare aminte a hrăni rivalităţile lor…
VI. A se însoţi prinţii rossieneşti totdeauna cu principesele din Germania spre a înmulţi rudirea cu mai multe familii a ei, a apropia interesurile ei de ale noastre, şi înmulţindu-se influenţa noastră acolo să se unească de la sine cu pricina noastră.
VII. A căuta să câştige alianţa de comerţ cu a Engliterei (Angliei - n.ed.) mai mult decât a oricărei alte puteri, pentru că ea este o putere care are mai multă trebuinţă de noi, la cele trebuitoare marinei, şi care poate fi şi mai folositoare la desvoltarea marinei noastre, a schimba cheresteaua noastră şi alte producturi ale noastre cu aurul ei şi a face ca neguţătorii şi matrozii să aibă cu ai noştri o nepreacurmată înclinare, căci ei vor deprinde şi pe acei ai naţiei noastre la navigaţii şi comerţ.
VIII. A se întinde neîncetat către Nord pe marginea Mării Baltice şi către Sud pe marginea Mării Negre.
IX. A se apropia cât s-ar putea mai mult de Constantinopol şi de India, că acel ce va stăpâni acolo va fi cel adevărat stăpânitor al Lumii. Deci trebuie a deschide necurmat războaie, când cu Turcia, când cu Persia, a face tarsanele (arsenale - n.ed.) pe Marea Neagră pentru a lucra la corăbii. A pune câte puţin stăpânire pe această mare cum şi pe Marea Baltică, acestea fiind două poziţii trebuitoare la izbânda întreprinderii noastre. A grăbi căderea Persiei, a străbate până la Golful Persic, a restatornici de se poate prin Siria comerţul cel din vechime al Orientului şi a-1 întinde până la India, care este magazia Lumii. Ajungând odată acolo, va putea atunci Rossia a se lipi de aurul Engliterei. (…)
X. A face de a se interesa curtea Austriei ca să se izgonească turcii din Evropa şi a nimici jaluziile ei, când se va ajunge la Constantinopole, întărâtându-i ei un război cu statele cele vechi din Evropa, sau dându-i o părticică din folosul izbânzii, care mai târziu i se va lua înapoi.
XI. A face pre toţi grecii cei dezbinaţi sau schismatici, ce sunt împrăştiaţi şi în Polonia, să se lipsească de ea, a-i face să i se închine, a se face sprijinul lor şi a-şi întemeia mai înainte o predominare universală, printr-un fel de autocraţie erarhică covârşitoare; aceştia vor fi atâţia prieteni pe care îi va avea Rossia în statul fieştecăruia duşman al ei.
XII. După ce Svezia se va desmăluda, Persia se va birui, Polonia se va subjuga şi Turcia se va supune, apoi adunând armiile noastre şi fiind păzită Marea Neagră şi Marea Baltică cu corăbiile noastre, trebuie mai întâi a propune îndeosebi şi foarte tainic la Curtea Franciei, apoi la cea a Austriei de a împărţi cu ea imperiul lumii. (…)
XIII. Dacă amândouă aceste Curţi vor refuza aceea propunere a Rossiei, care nu este nicicum de crezut, atuncea ar trebui să ştie cum se împarte între ele gâlcevirea şi a le face să se slăbească una pre alta, când apoi Rossia folosindu-se de un prilej hotărâtorii!, va năvăli asupra Germaniei cu oştile sale cele pregătite, pornind totodată şi două flote mari: una de la Marea de Azov şi alta de la portul Arhanghelsk, încărcate cu cete de asiatici şi însoţite spre apărarea lor cu flote înarmate de la Marea Baltică şi Marea Neagră, care trecând de la Marea Mediteraniană şi de la Ocean, vor năpădi - pe de o parte ele în Francia, în vreme când pe altă parte va fi Germania năpădită. Aceste două ţări, biruindu-se cealaltă parte a Evropei apoi, vor trece lesne şi fără nici o împotrivire sub jugul Rossiei. Aşa se poate şi aşa trebuie a se subjuga Evropa. Petru I-ul”
* * *
Cartea „Teroare în Ardeal” - vol. II, de Constantin Mustaţă (fragmente)
(sursa: www.taraiancului.ro, capitol cărţi-on-line, publicată cu acordul regretatului autor)
Să tot fie de-atunci, de când „Anonymus Notarius” a scris „Jurnalul”, vreo 850 de ani, încât, peste vreun veac şi jumătate, ungurii vor putea sărbători iarăşi, cu fastul din 1896, un alt „Mileniu”: pătrunderea în Ardeal! Că n-a fost uşor să treacă peste voievozii români, chiar dacă ungurii deveniseră „spaima” Europei. Fiecare zi aducea un nou război, de ei provocat. S-au hărţuit cu Glad, pentru Banat, au cucerit fortăreţe în Croaţia, au răpus Serbia de Sud, au atacat Bulgaria, omorând trei cnezi. Au omorât doi duci ai Cumaniei, au făcut prăpăd la Orşova, au atacat Lombardia... Au cerut apoi permisiunea lui Arpad să meargă în Grecia, ca să cucerească toată Macedonia, de la Dunăre la Marea Neagră... Şi bietul notar - poate de aceea e hulit, iar cei „supăraţi” i-au „şterpelit” „Jurnalul” - că a scris cu mândrie despre ungurii lui „căci, în vremea aceea, în mintea lor, ungurii nu aveau nimic altceva decât să ocupe ţări şi să subjuge popoare, îndeletnicindu-se cu războiul. De aceea, în acele vremuri, ungurii iubeau aşa de mult să sugă sânge omenesc, precum iubeşte şi lipitoarea. Şi dacă n-ar fi făcut aşa, nu ar fi lăsat urmaşilor lor atâtea ţări frumoase” (Gesta Hungarorum, cap. 44).
Ce simplu era! Îi cereau voie lui Arpad, după care încălecau, atacau, „sugeau sânge” precum lipitorile, şi se-ntorceau cu prada, însemnând pe hartă încă o „Ungarie”. Mai mică... Şi iar plecau. Azi, în Mileniul III, e un pic mai complicat. S-au dus de mult vremurile goanei turbate după jafuri. A trecut vremea forţei... Au murit toţi. Şi Arpad, şi Kossuth, şi Horthy de Baia Mare... Pe Bela Kun l-au împuşcat ruşii. Tokes şi Marko s-au înscris în batalionul pensionarilor rataţi... Şi huliţi! E nevoie de referendumuri, de aprobări şi acorduri, de legi naţionale şi internaţionale, iar când te trezeşti cu... dezacorduri, ia-o iar de la cap. E enervant! Să nu poţi tu reface „ghiveciul multinaţional”... Ungaria Mare?!
…………………………………………………………………………………
„De veacuri clasa oprimatoare a poporului maghiar a sfâşiat trupul naţiunii noastre prin icuri străine, iar de la înfăptuirea constituţionalismului fals din 1867, scopul mărturisit al politicei de guvernământ în Statul maghiar a fost desfiinţarea noastră naţională. Prin colonizări fără rost pe pământul strămoşilor noştri, prin maghiarizarea necruţătoare a tuturor acelor români cari au fost nevoiţi să aibă raporturi mai nemijlocite cu stăpânirea maghiară, prin invadarea pe teritoriul românesc a sutelor de mii de slujbaşi publici maghiari, prin împiedicarea poporului nostru de a-şi mulţumi însuşi trebuinţele sale industriale, s-au maghiarizat oraşele şi s-a împestriţat etniceşte teritoriul locuit de naţiunea română, prin mijloace artificiale şi în scopul barbar al nimicirii noastre.”
(Din „Manifestul Marelui Sfat al Naţiunii Române din Ungaria şi Transilvania, din 18 noiembrie 1918”)
…………………………………………………………………………………
„Ia seama, popor român, ca nu cumva să atragi asupră-ţi nimicirea totală! Viteaza noastră armată va porni asupra voastră şi atunci, vai şi amar de fiecare aţâţător! Atunci, ar fi fost mai bine să nu vă fi născut! Se va ordona maghiarilor şi secuilor ca să se ridice ca viforul, să măture fiecare gunoi neascultător, să şteargă de pe suprafaţa pământului pe fiecare trădător de patrie! Cel care nu vrea să asculte, va pieri pe mâna călăului, sau de sabie.”
(Din „Apelul către poporul român”, lansat de Kossuth Lajos, la 10 octombrie 1848, de la Pesta în numele… „libertăţii şi fraternităţii”)
…………………………………………………………………………………
Ungurii şi-au continuat jafurile, terorizând Europa. Nu erau mulţi, dar stăpâneau perfect organizarea expediţiilor de pradă. „Înghiţeau” toate neamurile cu care intrau în contact, invocând dreptul celui mai puternic. Sabia era „dreptul” lor de bază. De pe-atunci, de prin anul 1000, ca să se-nmulţească şi să reziste în faţa celorlalţi „fraţi” în ale migraţiei, au „inventat”... „Fabricile de unguri”! O „moară” în care, în Ucraina Subcarpatică de azi, la Ung şi Muncaci, a-nceput procesul de etnogeneză a poporului ungar modern: khazari, kabari, „bascurzi” (de aici pejorativul... „bozgori”!), pecenegi, slavi, români, lângă care, ulterior, în Pannonia, au mai fost... „măcinaţi” germanici, bulgari, alte mase de slavi, romanici şi români, apoi, în preajma marii invazii mongolo-tătare din 1241, cumanii lui Kuten. O „moară” care a mers mai mereu din plin, dar care a avut şi derapaje sau a mers şi-n gol, cel mai adesea dezavuată de Europa civilizată. De partea lor a fost însă şi Stalin. „Tătucul popoarelor”... Sub presiunea lui, la 9 martie 1945, a fost acordată cetăţenia română celor peste 400.000 de colonişti unguri din... Ungaria, implantaţi de Miklos Horthy, în Ardealul cedat, în locul celor 540.000 de români, omorâţi sau expulzaţi în cei patru ani de ocupaţie ungurească (5 septembrie 1940 - 25 octombrie 1944), sau evrei căzuţi victime ale holocaustului, circa 165.000 trimişi de guvernul Ungariei la Auschwitz sau Birkenau. Tot Stalin a „binecuvântat” şi solicitarea Ungariei de a se crea Regiunea Mureş Autonomă Maghiară (27 septembrie 1952 - 16 februarie 1968), precum Lenin i-a conferit coetnicului său, Bela Kun, înalta misiune de a ctitori Republica Ungară a Sovietelor...
Perfecţionarea „Fabricii de unguri” a fost mereu o preocupare esenţială a guvernelor ungureşti. Între 1870 şi 1910, s-au alocat sume importante pentru cumpărarea a zeci de mii de iugăre de pământ, de la grofii unguri din Ardeal, pentru aducerea coloniştilor, acţiune continuată, începând cu anul 1940, în timpul ocupaţiei impuse prin Dictatul de la Viena, din 30 august 1940. S-a pus mare preţ şi pe încurajarea emigrării românilor ardeleni în America, numărul acestora trecând de 300.000! În locul lor, ca o „compensaţie”, au fost aduşi ungurii din... Ungaria! Tot o componentă importantă a „Fabricii de unguri” a fost şi decimarea bărbaţilor români din Ungaria, trimişi pe front, în linia întâia, în Armata a 2-a ungară, alături de armata germană, la Stalingrad. Dar planurile pentru Ungaria Mare vizau mult mai mult: în anul 1950, populaţia „Ungariei Mari” trebuia să cuprindă 24.000.000 de locuitori dintre care cel puţin 17.000.000 să fie unguri! Un procentaj cât de cât nerizibil ca să te poţi declara... Stat Naţional Unitar! Planul „Ungaria Mare” elaborat în anul 1940, prevedea continuarea colonizării Ardealului pe linia Satu-Mare - Zalău - Huedin - Cluj – Târgu-Mureş. Trebuia, de asemenea, ca până la sfârşitul războiului să fie realizat şi planul economistului Dionisie Sebess, alcătuit în anul 1905: cele patru judeţe secuieşti, să fie aduse în legătură cu „Bazinul unguresc”, printr-un culoar!
...............................................................................................................................
... Şi tot mă-ntreb: de ce, totuşi, ne-am lăsat batjocoriţi, jefuiţi şi sfidaţi de ungurii migratori, oaspeţi nedoriţi de nimeni, „aterizaţi” în Ardeal, peste români? Eram aici de când lumea, sută la sută autohtoni! Şi eram, din toate vremurile, cei mai mulţi! Fără a omorî. Fără a jefui. Fără a-i nesocoti pe alţii, veniţi peste noi, cu valurile migratorilor. (Constantin Mustaţă)

Categorie:

Aparut in :