Turismul cultural, o şansă reală pentru staţiunea Covasna

În noiembrie 2009, apărea în „Condeiul ardelean” un articol referitor la starea condamnabilă în care a ajuns un monument tehnic de o inestimabilă valoare, Planul Înclinat de la Comandău (de fapt, Covasna - Comandău). Au trecut de atunci vreo patru luni de zile, şi situaţia deplorabilă în care se afl ă acest obiectiv, cultural şi turistic deopotrivă, de interes internaţional nu pare să deranjeze autorităţile, în ciuda forfotei udemeristo-pedeliste de pe-aici, care e în toi. Dorim, de aceea, să atenţionăm opinia publică asupra faptului că în teren situaţia nu s-a îmbunătăţit, iar justiţia încă se mişcă extrem de încet. Totuşi, avem informaţii că de câteva luni şi Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional se implică în rezolvarea cazului.
Sugeram atunci, în publicaţia noastră, că turismul şi parteneriatul dintre administraţie şi operatorii economici reprezintă şansa cea mare pentru obiectiv. Pornind de la această realitate, că economicul poate salva culturalul, cu avantaje de ambele părţi, dorim să ne referim acum şi la alte obiective culturale din judeţ, afl ate în aceeaşi stare, şi care ar putea fi salvate şi puse în valoare. Ne gândim la conacele tradiţionale. Multe dintre ele clasate, nu în categoria „Tezaur”, ci în categoria „Fond”, dar oricum foarte valoroase. Majoritatea, dacă nu toate, au rezonanţă culturală maghiară. Din păcate, starea lor este departe de ce ar trebui să fi e şi să însemne un monument. E ciudat că în Covasna, un judeţ în care liderii locali fac atâta paradă de identitatea naţională a secuilor, în care se cere autonomie în gura mare de dimineaţă până seara, identitatea culturală este prea puţin sprijinită.
Anul trecut, însoţit de un specialist împătimit de arhitectura tradiţională din România, cu lista ministerului în mână, am putut să vedem multe dintre aceste obiective. La sfârşitul turului, amicul ne-a sintetizat situaţia din judeţ cu un citat adaptat despre cardinalul Richelieu, „Binele pe care l-a(u) făcut rău şi răul pe care l-a(u) făcut, l-a(u) făcut bine”, sau, altfel spus, şi dacă s-a reparat, de multe ori s-a reparat prost şi nu s-a respectat tradiţia locului, iar dacă nu s-a reparat, s-a ajuns în situaţii aproape fără întoarcere. Chiar dacă uneori clădirile arată bine, chiar foarte bine, cazul Centrului de Cultură de la Arcuş, cele mai multe au de suferit. Am văzut în aceste conace locuinţe, dispensare, cămine culturale, dar şi depozite. La Cernat, de exemplu, admiram un conac care era reparat, însă specialistul ne-a arătat ferestrele noi tip termopan, care încalcă tradiţia (de unde termopane la 1800?). Acest exemplu este, însă, de văzut şi în alte părţi. La Petriceni, o aripă nouă, lipită cum se zice „ca nuca în perete” de vechea clădire. În Bicfalău, sat cu multe case tradiţionale, cam neîngrijite ce-i drept, am numărat trei conace în ruină, aproape. La Araci, am găsit un conac locuit de romi. Să ne ierte Dumnezeu, că nu suntem nici pe departe rasişti, ci dimpotrivă, dar nu dai un monument pe mâna unor oameni care nu sunt în stare să aibă grijă de ei, darămite de casă, cu siguranţă primită spre folosinţă, nu cumpărată sau moştenită. Chiar şi la Sfântu-Gheorghe, casa „Serestej” arată rău.
În situaţii similare sunt şi cele câteva monumente tehnice din judeţ (fac şi acestea parte, ca Planul Înclinat, din categoria mare a monumentelor istorice), care, redate foştilor proprietari, au ajuns vai de capul lor. Unele, cum e cazul unei mori din Cernat, au dispărut cu totul, altele au suferit modifi cări majore, care nu prea le mai face să semene cu ce erau odinioară (cazul topitoriei de fier de la Filia).
Credem, prin urmare, că ar fi benefic pentru dezvoltarea judeţului ca edilii localităţilor să aibă în vedere punerea în valoare a acestor obiective de patrimoniu cultural. Trebuie să se ştie că o parte însemnată a turismului mondial se desfăşoară centrat tocmai pe vizitarea monumentelor culturale tradiţionale, mari iubitori ai acestui domeniu fiind, de exemplu, japonezii.
Primul pas în această direcţie ar fi identifi carea de către fi ecare primărie a obiectivelor de pe raza localităţilor, sens în care trebuie consultat Monitorul Ofi cial nr. 646 bis, din 16.07.2004, unde se găsesc toate monumentele de patrimoniu cultural (nu doar conace, ci şi statui, situri arheologice, biserici vechi, monumente tehnice etc.).
Regimul acestora este reglementat prin Legea nr. 422/2001 republicată privind protejarea monumentelor istorice, care cuprinde inclusiv obligaţiile administraţiilor locale faţă de acest patrimoniu. Cu siguranţă, dacă aceste obiective culturale ar fi reparate şi aduse la starea lor iniţială, şi dacă s-ar amenaja şi structura adecvată zonelor adiacente, ar putea deveni nişte atracţii turistice.
Probabil veţi spune, unii dintre dumneavoastră, că majoritatea conacelor sunt proprietate particulară şi că vina (sau meritul, când este cazul) pentru starea lor este a proprietarilor. Corect, dar în cazul monumentelor, conform legii, pentru restaurare poate da bani şi statul şi administraţia locală, însă trebuie să existe interes şi voinţă. De asemenea, este şi problema necunoaşterii de către cei interesaţi a acestor valori culturale locale şi a lipsei unui cadru organizatoric prin care acestea să poată fi vizitate. Aici, după părerea noastră, este necesară implicarea Consiliului Judeţean (CJ). Acesta ar putea atrage operatori din turism pentru organizarea în judeţul Covasna a unor tururi culturale cu vizitarea conacelor maghiare, a caselor tradiţionale româneşti din Covasna şi Întorsura-Buzăului, a Planului Înclinat, a Cetăţii de la Valea Zânelor şi a multor altor obiective. Auzim, mai nou, că se doreşte organizarea unor tururi cu Mocăniţa la Covasna şi Comandău. Ar fi extrem de atrăgătoare îmbinarea acestor activităţi care ar putea aduce turişti, atât din ţară cât şi din străinătate.
Cu siguranţă, implicarea CJ Covasna, ca organizator, dar şi cu fonduri, a administraţiilor locale, a deţinătorilor unor astfel de obiective şi a fi rmelor de turism, ar putea include judeţul pe harta turistică a lumii, unde în prezent Covasna este numai o luminiţă, şi aceea pe cale să se stingă.
Ar fi extrem de multe de spus (de exemplu, despre starea drumurilor), dar articolul acesta nu are pretenţia de a da soluţii, dorinţa noastră, a celor de la „Condeiul ardelean”, fi ind de a atrage atenţia şi de a face persoanele de decizie din judeţ şi nu numai, să se gândească şi la această şansă, pe care, din păcate, până acum o cam irosim.