Universitatea de Vară de la Izvoru-Mureşului, sub semnul „Obiectivului Basarabia” şi dezbaterii privind Statul Român şi Românii de la frontiera Uniunii Europene şi NATO

Am avut bucuria şi în acest an, precum în ultimii patru ani, să fiu invitat pentru a participa la lucrările Universităţii de Vară de la Izvoru-Mureşului, judeţul Harghita. Fiecare ediţie a adus în dezbatere probleme actuale, stringente pentru situaţia Românilor trăitori în comunităţile istorice din jurul graniţelor, pentru cei din diaspora, dar şi pentru Românii care sunt în inferioritate numerică în unele dintre localităţile judeţelor Covasna şi Harghita. Ca în fiecare an, multe dintre discursurile coerente, solid argumentate şi cu evidenţe valid demonstrate ale reprezentanţilor comunităţilor româneşti au fost „parazitate” de unele discursuri lipsite de substanţă, de perspectivă, de logică şi de viziune, prin care unii dintre politicienii invitaţi au considerat să-şi facă simţită prezenţa. De altfel, este un fapt binecunoscut prin toate canalele media că, în prezent, mai mult decât în alţi ani, dezinteresul clasei politice şi al guvernanţilor faţă de problemele reale cu care se confruntă, astăzi, Poporul Român, atât cel trăitor între graniţele actuale ale Ţării, dar şi din afara lor (multe dintre ele, de o gravitate accentuată) nu sunt decât rezultate ale cinismului, aroganţei şi autosuficienţei celor care ar trebuie să fie în slujba cetăţenilor, trăsături negative accentuate de o vădită lipsă a patriotismului, ba chiar şi de multe acţiuni orientate expres împotriva interesului naţional. Voi detalia câteva dintre aceste aspecte, în cuprinsul prezentului articol. Cu riscurile asumate ca relatarea mea să fie acuzată de prea mult subiectivism, menţionez că ea reprezintă un punct de vedere personal, bazat însă pe citate desprinse din alocuţiunile unor invitaţi. De altfel, oricine va fi interesat de o cunoaştere mai aprofundată a luărilor de poziţie exprimate în cadrul ediţiei a XIV-a a Universităţii de Vară, ce s-a desfăşurat, la Complexul Sportiv Naţional Izvoru-Mureşului, în perioada 15-20 august 2016, va avea posibilitatea să se informeze din sursele media tipărite sau electronice.
Ca de fiecare dată în ultimii ani, şi ediţia actuală a fost organizată de Centrul Cultural Topliţa (aflat în subordinea Ministerului Culturii), în parteneriat cu Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni, Centrul European de Studii Covasna-Harghita şi cu sprijinul financiar asigurat de Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, Institutul Cultural Român, Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei şi Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş (am citat organizatorii în ordinea înscrisă pe afişul şi programul manifestării).
Spre deosebire de anii precedenţi, atunci când lucrările Universităţii de Vară se desfăşurau în săptămâna care preceda Praznicul Adormirii Maicii Domnului, încheindu-se cu participarea la această sărbătoare, ediţia din 2016 a fost plasată, mai adecvat, tocmai sub binecuvântarea acestui praznic, debutând cu participarea celor prezenţi la Liturghia Arhierească, care a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Andrei Moldovan, Episcopul Covasnei şi Harghitei, împreună cu Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, şi cu Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanu, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, în 15 august, la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din staţiunea Izvoru-Mureşului, comuna Voşlăbeni. Cei trei arhierei, însoţiţi de un sobor de peste 30 de preoţi şi diaconi, au săvârşit Dumnezeiasca Liturghie în mijlocul miilor de credincioşi veniţi din împrejurimile zonei, din Ţară, dar şi din afara graniţelor. Considerăm că este cu atât mai importantă semnificaţia acestei zile în contextul în care ajunul datei de 15 august, precum şi ziua Praznicului Adormirii Maicii Domnului, reprezintă, în acest an, două decenii de slujire monahală pe aceste meleaguri, respectiv rememorarea momentului în care s-a pus piatra de temelie pentru Mănăstirea Izvoru-Mureşului, din judeţul Harghita, atunci când, în urmă cu 20 de ani, s-a săvârşit pentru întâia dată Dumnezeiasca Liturghie, însoţită cu afierosirea Sfântului Lăcaş lui Dumnezeu prin sfinţire, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi a Preasfinţitului Ioan, Episcopul (de atunci) al Covasnei şi Harghitei, într-un mare sobor de preoţi şi diaconi.
Deschiderea Universităţii de Vară a avut loc în după-amiaza aceleiaşi zile, 15 august, şi a fost condusă de politicianul român de la Chişinău, Vlad Cubreacov (cel care avea să modereze, cu profesionalism şi probitate politică, toate secţiunile acestui eveniment), prin evidenţierea unor probleme de stringentă actualitate: Necesitatea definitivării politicilor publice în relaţia Statului Român cu comunităţile româneşti din vecinătatea României şi de pretutindeni, din perspectiva neîncrederii privind respectarea strategiilor Statului în acest domeniu în contextul situaţiei internaţionale actuale, probleme pe care le-au ridicat toţi reprezentanţii comunităţilor istorice româneşti din jurul graniţelor, dar şi exponenţi ai diasporei. S-a afirmat că Statul Român a făcut şi face prea puţin pentru impunerea respectării drepturilor culturale şi etnice ale Românilor din statele vecine, precum Serbia, Bulgaria şi Ucraina, dar şi pentru cei din diaspora, care nu doar că nu sunt sprijiniţi în demersul lor de păstrare a identităţii naţionale în comunităţile româneşti din statele europene, dar chiar sunt şi descurajaţi (de serviciile consulare, birocratice şi necooperante) în exercitarea drepturilor fundamentale, printre care cele privind preschimbarea actelor sau dreptul de vot. Sunt situaţii complexe şi dificile, pentru care cele două reprezentante ale autorităţilor (consilierul de stat Sandra Pralong şi ministrul Pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, Maria Ligor) nu au ştiut să ofere răspunsurile cuvenite şi nu au reuşit să se situeze mai presus de exprimările stereotipe, precum: „România nu poate impune respectarea drepturilor Românilor din ţări precum Serbia şi Ucraina, deoarece acestea nu fac parte din Uniunea Europeană” (Maria Ligor) sau: „pentru România, protecţia drepturilor persoanelor aparţinând comunităţilor româneşti este vitală, iar Statul Român are nevoie de parteneriatul dumneavoastră pentru a vă putea sprijini” (…) sau că „este prima dată când un preşedinte al României a declarat Românii din afara frontierelor drept o prioritate strategică, naţională” (Sandra Pralong). Ambele mesaje (care nu spun nimic despre implicarea concretă şi cu rezultate vizibile a autorităţilor în rezolvarea problemelor enunţate) au fost criticate la unison de toţi reprezentanţii Românilor de pretutindeni, care au demonstrat, prin numeroase exemple, lipsa acţiunilor Statului, propunând, în final, înfiinţarea unui Minister al Românilor de Pretutindeni, cu două departamente distincte: diaspora şi comunităţile istorice.
Ziua de 16 august a fost una dintre cele mai dense, atât prin problemele abordate cât şi prin prezenţa la dezbateri a fostului preşedinte al României, Traian Băsescu. Au fost propuse teme precum: Reunirea Basarabiei cu România, obiectiv naţional al Românilor pentru 2018, în contextul evoluţiilor geopolitice şi interesului naţional românesc, dar şi chestiunea, mai puţin cunoscută de publicul larg, care priveşte Războiul informaţional la frontiera NATO şi UE, cu referire directă la mass-media din Republica Moldova. Vorbitorii invitaţi (printre care s-au detaşat Eugen Tomac - politician român, afiliat PMP, născut lângă Odesa, în Ucraina; Constantin Codreanu - preşedintele Mişcării Unioniste de la Chişinău; George Simion - preşedintele Mişcării Unioniste „Acţiunea 2012”) au încercat să sintetizeze principalele direcţii de interes: lipsa implicării active a instituţiilor Statului Român în chestiunea Basarabiei; acordarea cetăţeniei române românilor basarabeni; propaganda rusească agresivă şi insidioasă. Toate aceste luări de cuvânt, ca şi întrebările şi discuţiile din partea asistenţei, au relevat că, în multe cazuri, lipsa de cultură şi de viziune a politicienilor şi funcţionarilor publici de rang înalt ar putea fi explicată şi prin faptul că „unii parlamentari români trec mai des pragul ambasadei Federaţiei Ruse decât pragul Bisericii” (Eugen Tomac, exprimându-se metaforic faţă de acţiunile trădătoare ale unor politicieni). Ca o concluzie s-a conturat părerea unanimă a celor prezenţi, exprimându-se aserţiunea că aşa-numitul „guvern tehnocrat” actual „lucrează practic împotriva interesului naţional, demonstrând o implicare minimă şi ratându-şi toate şansele de a mai demonstra ceva în acest sens” (Eugen Tomac).
Întâlnirea cu fostul preşedinte Traian Băsescu, concentrată în jurul aceleiaşi teme, Republica Moldova şi perspectiva unionistă, a relevat, din nou, stilul speculativ al discursului fostului preşedinte al României (actual preşedinte al Partidului Mişcarea Populară). De la exprimarea unor teze generale („Republica Moldova a făcut mai mulţi paşi pentru apropierea de Moscova decât de Bucureşti”; „Republica Moldova are nevoie de alianţe care să-i garanteze securitatea”; „Republica Moldova nu are nicio perspectivă de a deveni stat membru al UE”), până la conturarea unor concluzii („unirea României cu Republica Moldova depinde strict de voinţa cetăţenilor şi a parlamentarilor acestui stat”; „există argumente solide pentru începerea discuţiilor cu Moscova pe tema unirii cu Republica Moldova, cu excepţia Transnistriei, care rămâne sub influenţă rusească”) şi de la insuflarea unui optimism moderat în privinţa acestui act („trebuie continuată apropierea cu Republica Moldova, prin activitate culturală, prin burse, prin cetăţenie română cu taxe zero”) până la emiterea unei „mărturisiri de credinţă”, în stilul sentimentalist binecunoscut: „Să facem unirea! Viaţa mea va fi dedicată acestui obiectiv. În afară de nepoţi, nu am nimic mai scump decât unirea” (Traian Băsescu), discursul fostului preşedinte a fost, din păcate, punctat de toate aceste generalităţi incerte şi de numeroase afirmaţii contradictorii. Una dintre binecunoscutele contradicţii reiese şi din modul duplicitar prin care domnia sa se raportează de ani de zile faţă de problemele Românilor aflaţi în inferioritate numerică în Arcul intracarpatic, în unele zone din estul şi sud-estul Transilvaniei; la o întrebare adresată de Costel Cristian Lazăr, directorul Centrului Cultural Topliţa, referitoare la posibilitatea ca în Programul PMP să existe un obiectiv legat de Românii din aceste zone, Traian Băsescu a răspuns, dezinvolt, că partidul pe care-l conduce „are ca obiectiv de ţară unirea României cu Republica Moldova, dar că în privinţa Românilor din Covasna şi Harghita, PMP nu are un program special”. Ceea ce era demonstrat, din perspectiva politicilor prezidenţiale ale celor două mandate deţinute de Traian Băsescu! Ulterior, chiar la finalul întâlnirii, acesta însă a declarat (într-un mod pe care îmi permit să-l numesc demagogic) că „Românii din Covasna şi Harghita ar trebui sprijiniţi în demersurile lor pentru păstrarea identităţii naţionale şi culturale”. Comentariile sunt de prisos…
După ce fostul preşedinte al României a părăsit adunarea, discuţiile s-au concentrat asupra unei teme de real interes, mai puţin cunoscută şi mai puţin sesizată de publicul larg: Războiul informaţional şi mediatic. Acesta este un domeniu-cheie la nivelul strategic al fiecărui stat care-şi respectă statutul de stat independent. S-a vorbit despre aparatul de propagandă rusească prin media (presă scrisă, audiovizuală şi electronică) din Republica Moldova, în contextul absenţei aproape totale a mijloacelor de presă româneşti. S-au adus argumente concrete, prin studii sociologice şi de monitorizare, în condiţiile în care, la o populaţie rusească (incluzând şi alte minorităţi) de doar aproximativ 20% din totalul populaţiei din Republica Moldova, prezenţa mijloacelor media ruseşti depăşeşte 80%. Este o dovadă în plus că Statul Român este (cel puţin) indiferent sau chiar neputincios în faţa provocărilor (care nu sunt deloc noi!) acestui „război mediatic” purtat cu insistenţă şi agresivitate.
Despre Drepturile minorităţilor româneşti din jurul frontierelor, din state precum Ucraina, Bulgaria şi Serbia, corelate cu problemele comunităţilor româneşti (aflate într-o permanentă luptă de păstrare a identităţii naţionale, în condiţiile politicilor agresive şi constante de deznaţionalizare duse de guvernele din aceste state), a şcolilor şi bisericilor acestor comunităţi, despre păstrarea limbii române ca factor de păstrare a identităţii etnice şi despre alte multe dificultăţi ale comunităţilor istorice ale Românilor s-a vorbit în data de 17 august.
Preşedintele Centrului Cultural „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuţi, Vasile Tărâţeanu, a deplâns din nou situaţia închiderii şcolilor româneşti din Ucraina, demonstrând că, din 91 de şcoli în 1991 nu au mai rămas decât 63 în prezent, în situaţia în care Statul Român nu face absolut nimic pentru a opri procesul de ucrainizare a lor. Militând pentru „o poziţie mai puternică pentru apărarea drepturilor naţionale româneşti”, el a mai afirmat şi că „tăvălugul ucrainizării şcolilor româneşti continuă cu acceptul tacit al instituţiilor şi partidelor din România”. În aceste condiţii şi în lipsa sprijinului Statului Român, liderii comunităţii româneşti din Ucraina nu au altă posibilitate de a se opune formelor de deznaţionalizare instituţionalizată decât prin procese în justiţie.
În acelaşi mod, Românii din Serbia (atât cei din Voivodina, dar mai ales cei din Timoc) se simt abandonaţi şi nu-şi mai pun speranţe în ajutorul care ar fi trebuit să vină din partea autorităţilor române. Predrag Balasevici, vicepreşedintele Asociaţiei pentru Cultura Românilor/Vlahilor din Serbia „Ariadnae Filum”, a relevat la rândul său faptul că „Românii din Timoc nu au niciun drept, nici şcoli, nici biserici, nici media; pe lângă faptul că Statul Român nu a făcut nimic pentru ei, diplomaţii români trimişi în Serbia au făcut mari probleme, lucrând împotriva Bisericii Ortodoxe”. De asemenea, el a demonstrat complicităţile autorităţilor române cu cele sârbe (prin prietenia dintre premierul sârb şi fostul prim-ministru român Victor Ponta, care l-a asigurat pe cel dintâi, în cadrul unei vizite oficiale pe care a efectuat-o în 2014, că România nu va ridica nicio problemă asupra Românilor din Serbia şi că va susţine necondiţionat acest stat în procesul de aderare la UE). În sprijinul acestor afirmaţii, Predrag Balasevici a relatat că Victor Ponta a fost primit din nou, la începutul lunii august a.c., „foarte călduros în parlamentul sârb de premierul Vucici”. Despre tragedia deznaţionalizării copiilor români din Timocul Sârbesc a pomenit şi Miomir Georgevici, preşedintele filialei din Zaječar a Partidului Neamul Românesc, care a reliefat că „degeaba există o bibliotecă românească în această regiune, căci stă nefolosită, deoarece copiii nu mai vorbesc Limba Română, iar adulţii nu ştiu să citească în această limbă”.
Un alt vorbitor, Ivo Gheorghiev, din Bulgaria, a prezentat situaţia Românilor din acest stat, menţionând, la rândul său, că Uniunea Comunităţilor Româneşti din Bulgaria a întocmit un memorandum prin care solicită atât dreptul de a putea achiziţiona un imobil la Vidin, dar şi drepturi generale - învăţământ de toate gradele în Limba Română, ca şi înfiinţarea unei filiale a unei universităţi de prestigiu din România.
În finalul acestei secţiuni, senatorul Viorel Badea (PNL) a subliniat (dacă mai era necesar!) faptul că Statul Român „nu are instituţii competente pentru coagularea comunităţilor româneşti (atât istorice, cât şi din diaspora)”, că se impune „eliminarea clientelismului politic, depolitizarea instituţiilor şi necesitatea ca ele să lucreze pe proiecte multianuale”. Îmi permit o remarcă personală: în ultimii 26 de ani, toate guvernările (fără nicio excepţie!) au urmărit politizarea excesivă a tuturor instituţiilor, până la ultimele nivele ale schemelor de personal; fiecare guvern a început prin a demola toate proiectele începute anterior şi a continuat prin a porni de la zero; în aceste condiţii, nu mai miră pe nimeni că nu există un proiect de Ţară care să exprime o continuitate în gândirea de perspectivă şi să coaguleze forţa constructivă a Poporului Român.
Cele mai interesante dezbateri (din punctul subiectiv de vedere asumat de autorul acestui articol!) au avut loc joi, 18 august, atunci când au fost prezentate Priorităţi privind păstrarea şi afirmarea identităţii naţionale a Românilor din judeţele Covasna şi Harghita, problemele Românilor romano-catolici din Moldova (impropriu numiţi „ceangăi” şi supuşi unor constante încercări de denaturare a propriei identităţi) şi Probleme ale retrocedărilor ilegale de proprietăţi în Transilvania, grupate sub titlul sugestiv „Transilvania furată”, poate cea mai importantă secţiune a Universităţii de Vară din acest an, deoarece a atins numeroase elemente reale de siguranţă naţională. Prima parte s-a desfăşurat cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Andrei Moldovan, Episcopul Covasnei şi Harghitei, avându-i ca invitaţi pe: prof. univ. dr. Ioan Sabău-Pop (avocat, preşedintele Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş), prefecţii celor două judeţe - Jean Andrei Adrian (Harghita) şi Sebastian Cucu (Covasna), precum şi Mircea Duşa (deputat PSD de Harghita, fost Ministru al Apărării) şi dr. Ioan Lăcătuşu, o emblematică personalitate care, de ani mulţi, a reuşit să capaciteze toate forţele româneşti din zona Arcului intracarpatic într-o mişcare de rezistenţă reală (culturală, spirituală şi identitară), cu valenţe multiple. Discuţiile au fost animate, pasionante şi (uneori) au avut chiar accente pasionale, în momentele în care au fost readuse în atenţia opiniei publice duplicităţile autorităţilor centrale şi ale oamenilor politici, precum şi exercitarea deficitară a atribuţiilor şi competenţelor Statului Român în cele două judeţe, marcate de tensiuni interetnice artificiale, alimentate de liderii UDMR sau de cetăţeni (încă?!) români dar care militează împotriva României (de exemplu, cazul Tokes Laszlo, atât de binecunoscut şi mediatizat, dar care nu este unic).
În acest context, în luările de cuvânt, cei prezenţi au evidenţiat, pe rând: importanţa şi rolul creării a două instituţii fundamentale pentru Românii din zonă: Episcopia Ortodoxă Română a Covasnei şi Harghitei şi Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş (Mircea Duşa); activităţile desfăşurate pentru respectarea legalităţii în teritoriu (probleme legate de arborarea ilegală a „drapelului secuiesc” şi de inscripţionările bilingve), problema binecunoscută a maghiarizării accentuate (se ştie că sunt sate în care Limba Română este rostită doar în Biserică) şi alte probleme de interes actual privind administraţia locală (prefecţii Jean Andrei Adrian şi Sebastian Cucu). Dr. Ioan Lăcătuşu a evidenţiat realizările ultimilor ani, privind păstrarea şi afirmarea identităţii româneşti, relevând atât rolul personalităţilor locale cât şi implicarea specialiştilor din domenii multiple, dar şi nereuşitele care s-au datorat, în cea mai mare parte, dezinteresului Statului Român faţă de situaţia din estul şi sud-estul Transilvaniei. Din aceeaşi perspectivă, avocatul Ioan Sabău-Pop a reiterat ingerinţele Budapestei (repetate şi sistematice) în problemele naţionale interne ale României, în contextul regionalizării şi cerinţelor constituirii unui aşa-numit „ţinut secuiesc”; tot el a reamintit că, pentru Ungaria, ziua de 4 iunie 1920 (data semnării Tratatului de la Trianon) a fost declarată (în mod neoficial, bineînţeles, dar cu efecte vizibile!) „ziua în care Statul Român a fost condamnat la moarte”. De altfel, istoria a demonstrat că această „sentinţă” a fost aplicată în Transilvania în perioada 1940-1944, ba chiar s-a încercat reluarea „procesului” în decembrie 1989 şi în martie 1990. Acelaşi vorbitor a mai subliniat un fapt binecunoscut de opinia publică (dar mai puţin de foştii şi actualii guvernanţi ai României!), şi anume că „oraşul Târgu-Mureş este considerat, în cercurile iredentiste maghiare, drept a doua capitală a maghiarimii de pretutindeni”. Înscrierile la cuvânt au aparţinut prof. Florentina Teacă (consilier judeţean Covasna) şi lui Mihai Târnoveanu, din Braşov, iniţiatorul Acţiunii „Români pentru Români”; cei doi vorbitori au prezentat şi reliefat, printre altele, impactul numeroaselor acţiuni culturale care vizează păstrarea identităţii româneşti în zonă.
În fine (dar poate nu în cele din urmă), semnatarul acestui articol a menţionat câteva dintre contribuţiile proprii în lucrări ştiinţifice, manifestări naţionale şi internaţionale, ca şi în mass-media românească, şi a susţinut implicarea activă a mediului academic şi universitar românesc, prin competenţă, experienţă, profesionalism şi vizibilitate, în sprijinul păstrării şi afirmării identităţii naţionale româneşti în judeţele Covasna şi Harghita, prin raportarea permanentă la cele două valori fundamentale ale Poporului Român: tradiţia populară şi credinţa ortodoxă.
Înainte de prezentarea „ultimului act” al celei mai „dense” zile din cadrul Universităţii de Vară (cu discuţii centrate pe situaţia retrocedărilor ilegale din Transilvania), îmi permit să mai reţin atenţia privitor la o altă direcţie (dar nu nouă) a ofensivei antiromâneşti, extinsă, de data aceasta, dincolo de crestele Carpaţilor Orientali, pe văile care coboară spre Moldova (cu precădere în judeţul Bacău), acolo unde politicile iredentiste maghiare încearcă, de mulţi ani, să acrediteze şi să impună ideea unui aşa-numit „ţinut ceangăiesc”, ocupat (chipurile!) de o populaţie de etnie maghiară, numită „csangomagyar”. O teză complet eronată, căci, de fapt şi de drept, aceştia sunt români de religie romano-catolică, după cum s-a demonstrat şi prin numeroasele lucrări teoretice apărute în ultimele decenii, printre care se distinge monumentala monografie etnologică Catolicii din Moldova. Universul culturii populare (în 3 volume: 1980, 2002, 2005) pe care o datorăm distinsului cercetător prof. univ. dr. Ion H. Ciubotaru din Iaşi. Luările de cuvânt ale reprezentanţilor Asociaţiei „Dumitru Mărtinaş” a romano-catolicilor din Moldova au reamintit tentativele permanente de modificare abuzivă a identităţii naţionale şi culturale (prin maghiarizare) a locuitorilor din această zonă.
În încheierea acestei prezentări, doresc să atrag atenţia asupra uneia dintre cele mai grave fapte din ultimii ani: retrocedările abuzive şi ilegale, de terenuri şi bunuri imobile din Transilvania, fapte care au fost asimilate nu de puţine ori cu reale acte de trădare naţională, aspecte care vizează însăşi siguranţa naţională a României. Ca un studiu de caz a fost prezentat cel mai recent „incident” din această categorie, respectiv situaţia intolerabilă de la Colegiul Naţional „Unirea” din Târgu-Mureş, o unitate şcolară cu valoare excepţională şi cu tradiţie binecunoscută în învăţământul mureşean, etalon de performanţă educaţională, situată în anul 2016 pe locul 27 la nivel naţional. Prezentarea situaţiei de fapt a fost făcută (cu înalt profesionalism şi cu o analiză detaliată a contextului şi faptelor) de trei reprezentante de seamă ale acestei şcoli de renume: prof. Andreea Năznean - director, prof. Maria Motorca - director adjunct şi Delia Peter - reprezentanta Asociaţiei Părinţilor din Colegiul Naţional „Unirea” şi preşedinte al Federaţiei Naţionale a Părinţilor, filiala Mureş. Cele trei vorbitoare au arătat cum, profitându-se de prevederile aberante şi anticonstituţionale ale unor decizii guvernamentale din anii 2004-2005, privind retrocedarea unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase, începând cu anul 2013, Fundaţia „Statusul romano-catolic” şi-a impus dorinţa de a avea o unitate de învăţământ în limba maghiară, nu oriunde, ci tocmai în clădirea Colegiului Naţional „Unirea” din Târgu-Mureş, înfiinţând Liceul Teologic romano-catolic, care a început să funcţioneze din 2014 (în mod ilegal) într-unul din corpurile Colegiului. Prin complicităţi vinovate ale tuturor factorilor de răspundere (de la cei aflaţi - încă - la conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş, până la factorii de decizie locali şi judeţeni - Primărie şi Instituţia Prefectului), prin presiuni psihologice adresate conducerii, elevilor şi părinţilor, prin desfiinţarea unor clase şi cu elevi scoşi din corpul de clădire ocupat abuziv şi ilegal, prin desfiinţarea catedrelor şi posturilor unor profesori titulari, prin manipulări şi stratageme de genul „faptului împlinit”, prin jocuri politice „marca UDMR”, dar mai ales prin tăcerea vinovată a factorilor de decizie ai Statului Român, situaţia de la Colegiul Naţional „Unirea” din Târgu-Mureş a devenit tensionată, neclară, incertă, chiar şi acum, în pragul începerii noului an şcolar 2016-2017. Cei interesaţi pot afla mai multe detalii citind reportajul realizat de AGERPRES (http://www.agerpres.ro/social/2016/08/18/conducerea-colegiului-national-...).
Cea de-a XIV-a ediţie a Universităţii de Vară de la Izvoru-Mureşului s-a încheiat vineri, 19 august, atunci când odată cu ultimele chestiuni privind Consecinţe pe termen mediu şi lung ale declinului demografic a populaţiei României şi despre Politica partidelor parlamentare şi a instituţiilor de stat faţă de Românii de pretutindeni şi faţă de Românii din zonele multietnice şi pluriconfesionale din România (am citat titlurile din Programul manifestării), participanţii au redactat, au discutat şi au votat o Rezoluţie care să fie trimisă „factorilor responsabili, privind elaborarea unei strategii de dezvoltare economică pentru judeţele Covasna şi Harghita, finanţarea asociaţiilor culturale româneşti şi interzicerea finanţării din fonduri publice a manifestărilor cu caracter extremist.”. Despre numeroasele probleme discutate în aceste zile, ca şi despre solicitarea „implicării institutelor Academiei Române şi a principalelor centre universitare pentru realizarea unor cercetări şi studii fundamentale privind istoria, cultura şi civilizaţia românească şi a celorlalte etnii din sud-estul Transilvaniei, ca şi anchetarea şi anularea restituirilor ilegale şi abuzive din Transilvania”, mai multe informaţii pot fi găsite aici: (http://www.agerpres.ro/social/2016/08/20/universitatea-de-vara-izvoru-mu...).
În încheiere, ca o remarcă personală, consider că toate aceste deziderate vor putea fi îndeplinite doar în condiţiile primenirii clasei politice româneşti, prin accederea la putere unor partide politice care să promoveze şi să susţină în mod competent şi profesional valorile naţionale, creştine şi sociale, acţionând în slujba intereselor fundamentale ale României şi ale Românilor de pretutindeni. Poate că alegerile din 11 decembrie 2016 vor aduce clarificările atât de necesare şi aşteptate de Poporul Român. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Categorie: