Unul din momentele dialogului ce pare fără sfârşit

Cotidianul „Haromszek” (Covasna), nr. 7.165, 09.04.2014

Politicienii români ştiu prea puţin şi în ziua de astăzi despre aspiraţia autonomistă a Pământului Secuiesc, despre esenţa statutului de autoguvernare - a reieşit în urma dezbaterii pe această temă, difuzate luni seară de postul naţional de televiziune. S-a văzut în schimb faptul că, sub coordonarea lui Stelian Tănase, instituţia s-a schimbat în mare măsură, mai mult de atât, s-a schimbat vizibil atitudinea manifestată de aceasta faţă de problemele importante, dar nesoluţionate ale ţării. Principiul potrivit căruia este mai bine să nu discutăm despre ceea ce este incomod, pare să dispară.
În ultimii 25 de ani a fost pentru prima oară când, în această emisiune, moderată de Liviu Mihaiu şi Bereczki Timea, invitaţii maghiari - Frunda Gyorgy, Izsak Balazs şi Tanczos Barna - le-au vorbit în condiţii de calm politicienilor români prezenţi - Marius Obreja, Florin Iordache şi Vasile Blaga -, şi nu în ultimul rând, telespectatorilor, despre faptul că autonomia teritorială nu doreşte să desfiinţeze nici unitatea României, nici graniţele acesteia şi nici măcar legile din ţară, scopul ei este doar acela ca regiunea respectivă să fie autoguvernată conform tradiţiilor, limbii, culturii sale. Satele secuieşti au tradiţii seculare în această privinţă, şi este ridicol ca aspiraţiile acestui grup etnic, secuimea, să fie împiedicate din cauza temerilor privind separarea. Mai mult de atât, regiunea ce aspiră la autonomia teritorială este situată în mijlocul ţării, nimeni nu poate şi nu vrea s-o ducă de aici. A avut loc şi un scurt itinerar istoric, în urma căruia a reieşit că până şi cei mai indulgenţi dintre românii noştri dispun de prea puţine cunoştinţe despre istoria propriei ţări rotunjite, în special despre Transilvania, regiunea pentru care se fac atâtea griji.
Caracterul unic şi impresionant al emisiunii a constat în faptul că, de data aceasta, participanţii maghiari la emisiune şi-au prezent argumentele, au avut posibilitatea să vorbească sincer şi deschis, inclusiv când au fost chestionaţi cu întrebarea ce revine în mod diabolic: dacă acceptă sau nu Trianonul. Au dat un răspuns la care se gândesc majoritatea maghiarilor transilvăneni: tratatul de la Trianon este un document internaţional, nu avem posibilitatea să-l declarăm nul, în schimb nu negăm că el ne doare şi în momentul de faţă, deoarece a privat Ungaria istorică de două treimi din teritoriul ei şi de jumătate din populaţia ţării. Sarcina din prezent ar fi să găsim leacul potrivit pentru această rană şi să tratăm Trianonul ce trăieşte în suflete.
Sinceritatea i-a demobilizat într-o anumită privinţă pe participanţii români ai dezbaterii, însă nu i-a împiedicat să scoată argumentele de tezaur, potrivit cărora doresc ca fiecare unitate administrativă, fiecare judeţ sau viitoare regiune din România să fie guvernată în baza aceloraşi principii, nici nu le trece prin minte să formeze regiuni sau subregiuni pe criterii etnice şi au repetat - fără argumente - iar şi iar: în nicio altă ţară nu există o politică naţională pro-minoritară similară celei aplicate în România, şi nici nu-şi pot imagina că ar putea exista un copil de naţionalitate maghiară care să nu-şi poată urma studiile, dacă vrea, în limba maghiară. Evident, au considerat drept o dovadă a mărinimiei statului român faptul că în camera deputaţilor există 18 locuri destinate minorităţilor sau că libertatea confesională este deplină şi neîngrădită în România.
Dezbaterea de o oră şi jumătate a deschis sute de întrebări importante şi în sfârşit nici participanţii maghiari nu au ocolit subiectul: au precizat care este calea care ar trebui urmată de politica privind minorităţile din România, pentru ca maghiarii transilvăneni -1,2 milioane - care trăiesc în masă compactă sau în grupuri răzleţite, să-şi menţină identitatea cu care s-au născut, şi nu numai să trăiască, ci să dăinuiască, să se simtă bine în patria lor mai restrânsă.
Din păcate, discuţiile au semnalat exact şi faptul că ideea statului naţional unitar şi indivizibil este împietrită, chiar interpretată eronat în cercurile politicienilor români, încă incapabili să accepte autoguvernarea culturală şi teritorială ce depăşeşte autonomia personală.
Să fim însă optimişti, istoria a fost capabilă să dărâme şi ziduri mult mai solide.