Valori morale - de Elena Cobianu

Recenzie de carte

La editura „Grinta”, din Cluj-Napoca, a apărut, în 2011, o carte singulară - Valori morale, rodul unei cercetări academice în universul eticii. După o densă Introducere, urmează capitolele: Valoarea morală, Responsabilitatea, Respectul, Demnitatea, Solidaritatea, Onoarea, Patriotismul. Urmează o bibliografie selectivă, în limba română, franceză şi engleză.
Autoarea realizează o analiză deschisă pentru potenţialii cititori, cu un grad adecvat de pregătire şi interes aparte, în labirintul universului moralei. Din partea autoarei se oferă un fir intelectual al Ariadnei, pentru cercetători sau cititori dornici să plece în această aventură intelectuală şi spirituală. Un asemenea text nu se poate rezuma, dar desele şi densele idei originale sunt provocări, începând cu primele pagini, din care cităm: „O analiză teoretică, specializată, a valorilor, nu poate evita referirea la totalitatea complexă, în care omul trăieşte şi este integrat în societate. Etica, teoria asupra moralei, s-a constituit istoric, ca o dimensiune esenţială a statutului său ontologic ...” (pag. 9), sau: „Valorile umane orientează viaţa umană, încurajează binele şi descurajează răul; s-au cristalizat în principii şi norme, care poartă specificul vremilor în care au funcţionat, dar pe care le-au şi depăşit. Binele şi răul sunt cele două valori morale polare; binele, reclamat de convieţuirea în societate, angajează voluntar individual ca participant social; răul, valorizare, în sens invers, a unui comportament, înseamnă săvârşirea unui act care neagă valorile morale” (pap. 13).
Textul este deschis interpretării, se încheie cu o întrebare mai mult decât firească: „Mai sunt românii patrioţi?”. Un răspuns pertinent vine de la autoare: „Este o întrebare dificilă, căreia am încercat să-i răspundem, exprimându-ne convingerea că, dincolo de detractori, denigratori, globalişti, de corupţie şi de corupţi, de desţăraţi (cuvânt intraductibil în alte limbi), cu voie şi fără voie, dincolo de tristeţi şi deznădejdi sau împreună cu ele, dar depăşindu-le, există încă o Românie Profundă, care iubeşte ţara, pământul, cultura, tradiţiile ei şi, ceea ce este cel mai important, munceşte (subl. aut.) tăcut, pentru ea, pentru demnitatea ei şi integritatea ei” (pag. 21).
Spre finalul acestui scurt text-prezentare, ne vom referi la două aspecte problematice ale prezentului istoric.
Dacă la finele veacului al XIX-lea şi primele decenii din secolul al XX-lea, au luat calea străinătăţii zeci şi sute de români, în mod deosebit ardeleni, pentru a câştiga bani cu care să-şi răscumpere pământurile strămoşeşti, luate cu japca de străini, astăzi se produce o revărsare de milioane de români în întreaga lume, lăsând în urmăle (cuvânt neaoş ardelenesc - subl. n.) copii şi bătrâni neajutoraţi, o ţară în care se trăieşte, după expresia sadoveniană, în „hodina vântului / şi tihna apelor”. România este singura ţară europeană din fostul ţarc comunist în care pământurile, pădurile etc. sunt retrocedate. Să ne amintim de versurile populare din Ardeal: „Munţii noştri aur poartă, / Noi cerşim din poartă-n poartă!”.
Un alt aspect secular, trăit dureros şi în prezent - ne referim la aşa-zisul „pământ secuiesc”. Încerc să fiu rezumativ, păstrând ţinuta morală. În judeţele Covasna şi Harghita, românii sunt din ce în ce mai puţini. Fenomene ce au continuitate: alungarea românilor din spaţiul etnogenezei, maghiarizarea noastră, aşa cum şi secuii au fost maghiarizaţi, ştergerea urmelor istorice, inclusiv maghiarizarea cimitirelor româneşti, caz singular la Vlăhiţa, orăşel lângă Odorhei. Partidele politice româneşti, unul dintre acestea de provenienţă morală comunistă, s-au aliat cu o uniune maghiară, numai şi numai pentru a se afla la putere, la cârma unui vas ce pluteşte pe un ocean planetar ameninţător!
Revenind la Cartea prezentată, îmi asum totala responsabilitate: câţi dintre parlamentari ar înţelege sensurile actuale de adâncime??? Cei mai mulţi nu ar putea lectura un asemenea text! Explicaţie corectă, pentru mine: mulţi au legături cu nemorala (iertat să-mi fie acest derivat) şi se înscriu cu lucrările de doctorat în sfera originalităţii. Ce este originalitatea? Răspunsul l-am preluat de la prelatul englez W.R. Inge: „Originalitatea este un plagiat nedescoperit”. Pot fi contrazis, deoarece furtul de idei de la mai multe persoane se numeşte... cercetare (subl. n.). Vorba ardelenească, i-aş supune pe cei care doresc să parvină în fruntea naţiei, nu pe toţi, să fie supuşi mai multor examinări: morale, psihologice şi psihiatrice, nivelului de comunicare în limba română. Activitatea să nu se producă la emisiunile televizate. După expirarea mandatului să se prezinte fiecare cu un curriculum vitae a ceea ce au realizat, în comparaţie cu ce au prezentat înainte de a accede la poziţii statale înalte.
Pentru această Carte şi pentru prestigiul înalt intelectual, utilizez o expresie în latină, „Gratias ago!”.

Categorie:

Aparut in :