Vlădica Ioan, răsplătit pentru meritele sale deosebite


Vizita canonică a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel în Episcopia Covasnei şi Harghitei

Sfârşitul lunii august a fost bogat în evenimente care au marcat profund viaţa spirituală a credincioşilor din Episcopia Covasnei şi Harghitei.
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a efectuat o vizită canonică de o săptămână în Mitropolia Ardealului. Două zile ale acestei vizite, 22 şi 23 august, au fost rezervate Episcopiei Covasnei şi Harghitei. Astfel că sâmbătă, 22 august, Preafericirea Sa, însoţit de o delegaţie formată din înalţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române - IPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului; PS Calinic, Episcopul Argeşului şi Muscelului; PS Visarion, Episcopul Tulcii; PS Macarie, Episcopul Europei Centrale şi de Nord - a vizitat Protopopiatul Întorsurii Buzăului. Vizita a început la ora 11, când delegaţia înalţilor ierarhi a fost întâmpinată de PS Ioan, Părintele nostru Episcop, dimpreună cu reprezentanţii autorităţilor de stat judeţene şi locale.

Primul popas a fost făcut la biserica nouă din Întorsura-Buzăului (foto), cu hramul „Sfânta Treime”, întâmpinaţi fi ind de PS Andrei, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, înconjurat de adunarea credincioşilor din parohie, de protopopul locului, de părinţii Ciprian şi Traian, cei doi preoţi ai Bisericii oraşului din Buzaie. S-a ofi - ciat slujba de Te Deum, ca semn de mulţumire către Bunul Dumnezeu, care a îndreptat paşii Întâistătătorului Bisericii noastre spre aceste meleaguri. Aşa cum sublinia Preasfi nţitul Ioan în cuvântul său de întâmpinare, Preafericitul Daniel este primul Patriarh al nostru care ne vizitează în Buzaie. Impresionat de primirea făcută şi de dragostea cu care a fost înconjurat, Preafericirea Sa a mulţumit poporului şi preoţilor, îndemnându-i să rămână statornici în credinţa strămoşească şi să îşi păstreze dragostea şi jertfelnicia faţă de Sfânta noastră Biserică.
Aflată în stadiul pregătirii pentru pictură, noua biserică din Întor- sura-Buzăului este o zidire monumentală situată în centrul oraşului. Este primul lăcaş de cult a cărui piatră de temelie a fost aşezată la începutul arhipăstoririi sale de către Preasfi nţitul Părinte Episcop Ioan.

Al doilea moment al vizitei, a fost la Biserica din Sita-Buzăului, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” , unde Preafericitul Părinte Patriarh şi ceilalţi înalţi ierarhi au fost întâmpinaţi de Constantin Filofi , primarul comunei Sita-Buzăului, alături de protopopul locului, care este şi paroh al Bisericii, şi de o mulţime de credincioşi. Cu începutul primului deceniu al secolului al XIX-lea, Biserica parohială se remarcă printr-o catapeteasmă, străni şi mobilier bisericesc realizate într-o frumoasă sculptură în lemn din tei. Aproape la fel de vechi ca şi Biserica, acest mobilier a fost apreciat de înalţii oaspeţi. Binecuvântând mulţimea credincioşilor care a întâmpinat-o, delegaţia înalţilor ierarhi s-a îndreptat spre Mănăstirea de maici din comuna Sita-Buzăului, cu hramul „Schimbarea la Faţă”, locaş de cult căruia Preasfi nţitul Părinte Ioan i-a pus piatra de temelie la începutul lunii septembrie a anului 1997. S-a apreciat strădania obştii mănăstirii, care într-un timp atât de scurt a reuşit să înalţe o biserică şi un corp de chilii cu o arhitectură deosebită, de o frumuseţe aparte.
Ultimul popas a fost făcut la mănăstirea de călugări din Valea- Mare, cu hramul „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, mănăstire a cărei zidire a început în anul 1998 de către actualul stareţ, Părintele Arhimandrit Gheorghe Avram. În momentul de faţă se lucrează la pictura Bisericii şi a paraclisului de iarnă al mănăstirii.
Profund mulţumiţi de vizita Preafericirii Sale, credincioşii din Sita-Buzăului aşteaptă ca anul viitor, împlinind făgăduinţa făcută, Părintele Patriarh să vină din nou în mijlocul obştii mănăstirii pentru sfi nţirea Bisericii. Aceeaşi aşteptare o au şi credincioşii din Întorsura- Buzăului şi obştea Mănăstirii Valea-Mare, care au primit aceeaşi făgăduinţă pentru timpul când Bisericile vor fi pregătite de sfi nţire.
Vădit impresionat şi mulţumit de cele văzute în Protopopiatul nostru, Preafericitul Părinte Patriarh, împreună cu însoţitorii Preafericirii Sale, s-au îndreptat spre reşedinţa episcopală din Miercurea-Ciuc, neuitând să picure un strop de mângâiere în sufl etele micii obşti de români ortodocşi din Târgu-Secuiesc. În cuvântul de rămas bun, Preafericitul Părinte Daniel, apreciind credinţa şi tenacitatea cu care ne afi rmăm existenţa noastră pe aceste meleaguri străbune româneşti, unde din păcate suntem minoritari numeric şi trataţi ca atare, a îndemnat înalţii ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să aibă o legătură mai strânsă cu românii din judeţele Covasna şi Harghita. În acest fel se va reuşi, spunea Părintele Patriarh, „să ne arătăm dragostea şi solidaritatea cu aceştia”.

La Catedrala Episcopală din municipiul Miercurea-Ciuc, unde delegaţia a sosit la vremea vecerniei, s-a săvârşit din nou slujba de Te Deum, de acum începând pregătirile pentru festivităţile legate de evenimentul de a doua zi, care a culminat cu momentul învestirii în rangul de Arhiepiscop onorific „ad personam” al Părintelui nostru Episcop Ioan, ca o recunoaştere a deosebitelor merite personale şi a trudirii în cei cincisprezece ani de arhipăstorire în scaunul arhieresc al Covasnei şi Harghitei.

Adaugă comentariu nou

Filtered HTML

  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
  • Taguri HTML permiseŞ <a> <em> <strong> <cite> <blockquote> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd> <br>

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.