Zile estivale în „Împărăţia Bradului alb”

Continuarea unui reportaj început în urmă cu 12 ani!

În urmă cu 12 ani, prin 2000, tot la un început de august, în două numere consecutive ale ziarului „Adevărul Harghitei” (nr. 2746/2747 din 10/11 august), publicam reportajul cu titlul de mai sus, reluat apoi şi în volumul „Inima Timpului”, apărut în 2010.
Aflându-mă la Bilbor în aceste zile de început de august, am simţit nevoia de a relua cele scrise cu 12 ani în urmă şi de a le completa cu unele constatări noi. Scriam atunci despre înfăţişarea satului pe la mijlocul secolului XIX „cu câteva gospodării aciuate prin cele ochiuri de pădure”. Aşa l-au cunoscut bătrânii din vremea copilăriei lui pe Octavian C. Tăslăuanu. Scriam atunci şi despre înfăţişarea satului, aşa cum era la mijlocul secolului XX, când l-am cunoscut eu, trimis aici ca tânăr dascăl „neascultător” şi „recalcitrant” în faţa mai marilor zilelor de atunci: o aşezare specifică de munte, cu casele mici, din lemn, acoperite cu şindrilă, răspândite pe culmile şi văile depresiunii intramontane străjuită de cele trei masive muntoase ale Călimanilor, Bistriţei şi Giurgeului. Scriam, în 2000, şi despre înfăţişarea Bilborului acum, la început de secol XXI: o frumoasă localitate montană, în care peste 70 la sută sunt case noi, moderne, cu etaj, dispunând de toate facilităţile unei vieţi civilizate.
Încheiam reportajul de atunci cu câteva concluzii optimiste: „Bilborul are toate şansele de a se transforma într-o importantă localitate în care agro-turismul montan va găsi resurse şi posibilităţi nelimitate de dezvoltare, iar vechile tradiţii şi obiceiuri folclorice vor putea fi valorificate”.
Simt acum nevoia, aşa cum am amintit deja, de a reveni la cele scrise în urmă cu 12 ani şi de a completa unele idei şi concluzii noi, nu chiar atât de optimiste ca acelea de atunci. Vreau să spun că mi-am cam pierdut optimismul pe parcursul celor 12 ani trecuţi.
Astfel, dacă Bilborul veacului XIX era format doar din „câteva gospodării aciuate prin cele ochiuri de pădure”, Bilborul începutului de veac XXI are aproape 1.000 de gospodării şi aproape 3.000 de locuitori! Constatare ce, evident, trebuie să bucure pe oricine. Eu, însă, nu mă pot bucura deplin când constat că pădurile munţilor din jur s-au redus în mod îngrijorător, că munţii ce înconjoară satul au rămas golaşi, fără podoabele lor de veacuri. Ele asigurau nu numai un important mijloc de asigurare a traiului de toate zilele pentru o bună parte a locuitorilor, printr-o exploatare raţională şi echilibrată, când din fiecare gospodărie cel puţin un membru al familiei lucra la pădure, ci şi un echilibru important al naturii, ocrotind pământul, oamenii şi animalele de vremuri grele, de furtuni, de inundaţii, de secetă etc.. Acum se taie într-o veselie nebună. Parcă am fi ultimii pământeni, iar după noi, vorba ceea, potopul! Totul se taie, se vinde, se fură, ca-n codru! Cei ce nu fură, îşi taie pădurea de frica hoţilor, că rămân fără ea.
Dacă scriam în 2000 despre posibilităţile nelimitate ale unui turism agro-montan, convins că în scurtă vreme acestea vor deveni realităţi, constat acum că totul a rămas doar la nivel de... posibilităţi. Pentru ca acestea să devină realităţi e nevoie, înainte de toate, de căi de acces, de drumuri, de căi rutiere moderne. În această privinţă nu s-a făcut aproape nimic. DJ 174/A (Podul Crengii - Bilbor) a început să fie modernizat în urmă cu vreo zece ani. S-au modernizat vreo doi km, apoi încă un km şi încă unul şi gata, aşa a rămas! De ani buni nu s-a mai întins nici măcar un metru de asfalt. Ba nu, trebuie să spun adevărul, anume că a început să se întindă în această vară, spre a se mai cârpi, cât de cât, găurile apărute în vechiul asfalt, turnat cu un deceniu în urmă!
Scriind despre starea jalnică a drumului 174/A, mi-am amintit că prin 2008, dacă nu mă înşel, Borboly Csaba, „stimatul” nostru preşedinte al Consiliului Judeţean Harghita, a participat la tradiţionala manifestare „Bilborul în sărbătoare”, prilejuită de hramul Bisericii „Sfinţii Petru şi Pavel” (29 iunie). Atunci, a avut neobrăzarea să iasă în faţa celor câteva sute de cetăţeni şi să afirme că în cursul acelui an DJ 174/A va fi în întregime modernizat! S-a întins asfalt, în vara acelui an, pe vreo 500 de metri! Atât! După vreo doi ani, prin 2010, în Pasul Iuteş-Vămanu din Munţii Bistriţei, pe teritoriul comunei Bilbor, a avut loc o întâlnire „istorică” între cei doi amici politici din acea vreme - preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, şi preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba -, menită să pună bază unei înţelegeri pentru asigurarea celei mai scurte legături rutiere între Ardealul de nord-est şi Bucovina, prin modernizarea DJ 174/A. După câtva timp, într-un articol, întrebam dacă întâlnirea respectivă a fost una de lucru sau doar „o chermeză politică cu iz electoral”.
Din păcate, aşa a rămas: o chermeză politică cu iz electoral, în care Borboly Csaba nu a uitat să-i amintească interlocutorului său de „ţinutul secuiesc autonom”, uitând că se afla pe teritoriul comunei Bilbor, locuit de aproape 3.000 de români, pe care nimeni nu i-a întrebat vreodată dacă vor sau nu să trăiască într-un astfel de ţinut. M-am convins, încă o dată, că tot ce spune Borboly Csaba despre „întărirea colaborării cu zona de nord a judeţului”, adică zona Topliţei, este o minciună grosolană şi o fanfaronadă lipsită de conţinut. Şi m-am mai convins încă de un lucru: dacă Bilborul ar fi locuit de 3.000 de „secui-maghiari”, DJ 174/A ar fi demult modernizat!

Categorie: