Zilele „Miron Cristea” de la Topliţa Română, în Anul Centenarului Marii Uniri

Un eveniment de anvergură internaţională, cunoscut sub genericul Zilele „Miron Cristea”, a avut loc în perioada 17-20 iulie 2018, în municipiul Topliţa şi în comuna Bilbor, judeţul Harghita, sub egida Consiliului Local şi Primăriei Topliţa, Centrului Cultural Topliţa, a Fundaţiei Culturale „Miron Cristea”, a Bibliotecii Municipale „George Sbârcea” şi a Consiliului Local şi Primăriei Bilbor. Ediţia cu numărul XXI, prilej de mare sărbătoare ca în fiecare an, a fost dedicată Centenarului Marii Uniri şi a cuprins: Sesiunea internaţională de comunicări ştiinţifice desfăşurată pe trei secţiuni, expoziţii de carte, de arte plastice şi de fotografie, prezentări de carte, vizitarea Muzeului de Etnografie din cadrul Centrului Cultural Topliţa, ceremoniale religioase, excursie de documentare în comuna învecinată Bilbor, vizitarea monumentului istoric Biserica din lemn de la Bilbor cu hramul „Sfântul Nicolae” (datând de la 1790) şi a rezervaţiilor naturale, participarea la Sfânta Liturghie prilejuită de sărbătoarea hramului Mănăstirii „Sfântul Ilie” Topliţa, ctitoria Patriarhului Miron Cristea.
Având susţinerea unei echipe ce a dovedit dăruire şi profesionalism, profesorul Ilie Şandru, amfitrionul evenimentului, a deschis seria manifestărilor cunoscute deja în toată Ţara, marţi, 17 iulie 2018, în Sala de şedinţe „Miron Cristea” a Consiliului Local Topliţa. După intonarea Imnului de Stat „Deşteaptă-te, române!”, au rostit cuvinte de salut, alocuţiuni şi comunicări, ing. Stelu Platon, primarul municipiului Topliţa, prof. Ilie Şandru (Topliţa), prof. dr. Valentin Marica (Târgu-Mureş), prof. dr. Florin Bengean (Târgu-Mureş), conf. univ. dr. Ana Bantoş (Chişinău), prof. univ. dr. Ioan Sabău-Pop (Târgu-Mureş), prof. univ. dr. Ion Agrigoroaiei (Iaşi), Pr. dr. Florin Ţuscanu (Roman) şi prof. dr. Costel Cristian Lazăr (Topliţa). Apoi, invitaţii au vizitat în premieră Muzeul de Etnografie (ce urmează a fi inaugurat oficial pe data de 14 august), unde prof. dr. Costel Cristian Lazăr, directorul Centrului Cultural Topliţa, împreună cu muzeograful Zorel Suciu, dar şi cu fostul director al instituţiei, dr. Dorel Marc, actualmente cercetător la Târgu-Mureş, au prezentat exponatele, care la o primă şi sumară privire au demonstrat deja pasiunea şi efortul celor ce s-au străduit să cuprindă aici cât mai multe aspecte şi mărturii ale vieţii rurale din zona Topliţei Române.
Miercuri, 18 iulie, Sesiunea internaţională de comunicări ştiinţifice, desfăşurată pe trei secţiuni - I. Biserica străbună şi Patriarhul Miron Cristea (Sala „Miron Cristea”, Primăria Topliţa), II. Istorie naţională (Casa de Cultură Municipală), III. Cultură şi civilizaţie românească (Biblioteca Municipală) - a constituit momentul care a adus în prim-plan multe teme de interes general, probleme actuale şi preocupări ce reflectă varietatea activităţilor şi domeniilor de cercetare în care au fost angajaţi cei ce au prezentat sau au semnat comunicările publicate în volumul sesiunii: SANGIDAVA 6 (12). Astfel, anul acesta au prezentat comunicări, articole şi studii prof. dr. Florin Bengean, prof. dr. Liviu Boar, prof. Mariana Boar, prof. dr. Traian Cepoiu, prof. dr. Traian Chindea, prof. drd. Ciprian Fărcaş, dr. Luminiţa Giurgiu, dr. Teodora Giurgiu, prof. dr. Valentin Marica, Ilarie Gh. Opriş, prof. Ilie Şandru, Pr. dr. Florin Ţuscanu (la prima secţiune); prof. Pamfil Bilţiu, prof. Maria Bilţiu, dr. Stelian Boţoghină, prof. univ. dr. Ioan Giurcă, Ilie Frandăş, drd. Silviu Daniel Nicolae, dr. Dorel Marc, dr. Virgil Pană, prof. Dimitrie Poptămaş, prof. univ. dr. Ioan Sabău-Pop, dr. Alin Spânu, prof. Ioan Torpan, conf. univ. dr. Ştefan Vodă (la secţiunea a II-a); prof. Alexandru Bantoş, conf. univ. dr. Ana Bantoş, prof. Maria Boloni, prof. Ligia Cătineanu, prof. Alexandru Ciubîcă, prof. Ligia Dalila Ghinea, dr. Viorica Macrina Lazăr, Ioan Eugen Man, Pr. Ioan Morar, conf. univ. dr. Dalila Ozbay, arh. dr. Andreea Pop, prof. drd. Violeta Ioana Rus, prof. univ. dr. Liliana Trofin, dr. Mihai Suciu (secţiunea a III-a).
În cea de-a doua parte a zilei, după slujba de pomenire a Patriarhului Miron Cristea, ce a avut loc în cadrul unui moment solemn încheiat cu depunere de coroane la bustul celui omagiat, la statuia lui Mihai Eminescu, a lui Grigore Vieru şi a lui Nicolae Bălcescu, din Parcul central al municipiului, manifestările au continuat la Casa de Cultură din localitate. De data aceasta, au fost vernisate expoziţia de gravură „Conexiuni istorice”, Dalila Ozbay; expoziţia de grafică „Simbolul credinţei poporului român de la începuturi”, semnată de Maria Boloni, şi expoziţia de fotografie „Peisaj harghitean în 25 de cadre”, realizată de Cosmina Marcela Oltean, care au reprezentat o surpriză pentru cei prezenţi, impresionaţi deopotrivă de frumoasele desene, dar şi de fotografiile ce surprindeau pitorescul acestui montan judeţ din inima Ţării.
Joi, 19 iulie, în Sala „Miron Cristea”, timp de mai bine de trei ore, au avut loc lansările şi prezentările volumelor donate de autori şi participanţi Bibliotecii Municipale „George Sbârcea”, semnate fiind: Ilarie Gh. Opriş, Eugen Părăianu, Pamfil Bilţiu, Maria Bilţiu, Ion Giurcă, Mihaela Tone, Cristian Păunescu, Alin Spânu, Ligia Dalila Ghinea, Valentin Marica, Dan Prisăcaru, Ilie Şandru, Dimitrie Poptămaş, Teodora Giurgiu, Florin Ţuscanu, Ioan Torpan. Dr. Nicolae Băciuţ a prezentat, în continuare, expoziţia „100 de cărţi la Centenarul Marii Uniri”, un proiect al Editurii „Vatra veche” din municipiul Târgu-Mureş.
Restul zilei a fost dedicat unei vizite de documentare, participanţii având prilejul să se bucure, în compania sufletistului edil Ilie Trif, de frumuseţea locurilor şi să imortalizeze peisajul - comuna Bilbor, din nordul judeţului Harghita, fiind „… un picior de plai / Pe-o gură de rai”. Şi de data aceasta, organizatorii au avut grijă ca oaspeţii să se simtă ca acasă, iar ziua s-a încheiat cu multe impresii de călătorie aşternute pe hârtie de cei veniţi din toate colţurile Ţării şi din Republica Moldova, care au recunoscut, cu admiraţie, că asemenea oameni precum organizatorii manifestării Zilele „Miron Cristea” de la Topliţa Română, fac cinste Poporului Român, renumit pentru ospitalitatea sa. Un moment impresionant, cu mare încărcătură afectivă, a fost reprezentat de vizita la Bisericuţa de lemn, cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, din comuna Bilbor, satul natal al ilustrului Octavian Codru Tăslăuanu.
Vineri, 20 iulie, încheierea manifestărilor, cu discuţii, propuneri, concluzii, a avut loc după participarea la Sfânta Liturghie Arhierească, prilejuită de sărbătoarea hramului Mănăstirii „Sfântului Ilie” (vezi pagina 5).
În încheierea cronicii de faţă, se cuvine să adresăm felicitări organizatorilor şi gazdelor acestui deosebit eveniment, derulat timp de patru zile, exprimându-ne gratitudinea şi deferenţa faţă de toţi cei implicaţi, în deosebi faţă de Stelu Platon, Ilie Trif, Ilie Şandru, Costel Cristian Lazăr, Viorica Macrina Lazăr şi Vasile Gotea.

Categorie: