Zoltan Balczo: „Trebuie să convingem Guvernul şi Parlamentul Ungariei să sprijine lupta pentru Bastionul Postăvarilor a fost redat autonomia Ţinutului Secuiesc”


Actualitatea ardeleană - Mureș

Vicepreşedintele Parlamentului Ungariei, Zoltan Balczo (foto), vicepreşedinte al partidului Jobbik, a declarat, sâmbătă, în cadrul unei serbări organizate la Ghindari, că Guvernul şi Parlamentul Ungariei trebuie convinse să sprijine lupta pentru autonomia Ţinutului Secuiesc.
„Trebuie să convingem Guvernul şi Parlamentul Ungariei să sprijine lupta pentru autonomia Ţinutului Secuiesc.

Ştim foarte bine că Uniunea Europeană nu e prea deschisă asupra acestor lucruri, dar trebuie să facem să înţeleagă Europa asta mare că sunt regiuni unde sunt unele naţionalităţi cu pondere mare şi formele de autonomie pot fi viabile şi chiar bune pentru Europa. Trebuie să facem UE să înţeleagă că pentru aceste lucruri trebuie luptat”, a arătat Balczo.
Politicianul a arătat că, dacă Guvernul Ungariei e de acord cu aceste lucruri, „atunci nu numai din punct de vedere moral trebuie să sprijine această luptă, ci şi din punct de vedere material trebuie să fie un aliat la fel de important”.
„Noi, partidul Jobbik, trebuie să tratăm fiecare persoană la fel, să le dăm aceeaşi importanţă tuturor. Trebuie să votăm pozitiv în orice for unde suntem, pentru ca naţia maghiară să nu dispară, aceasta ar trebui să fie cea mai mare obligaţie a fiecărui partid din Ungaria”, a mai spus Zoltan Balczo.
Vicepreşedintele Parlamentului de la Budapesta a mai susţinut că, în afara graniţelor Ungariei, există două organizaţii pentru atingerea obiectivului autonomiei Ţinutului Secuiesc - Consiliul Naţional Secuiesc şi Partidul Civic Maghiar -, care trebuie să lupte în continuare şi să nu se oprească la jumătatea drumului.
Vicepreşedintele Parlamentului Ungariei a mai subliniat că data de 4 iunie (1920, semnarea Tratatului de la Trianon - n.r.) a fost declarată zi de doliu naţional de către Guvernul FIDES, fiind, în acelaşi timp, denumită şi ziua reuniunii maghiarilor de pretutindeni.
La serbarea de la Ghindari au participat câteva sute de simpatizanţi ai Consiliului Naţional Secuiesc şi Partidului Civic Maghiar, printre care şi liderii acestor organizaţii, Izsak Balazs şi Szasz Jeno.

Categorie: