Opinii

Pe măsură ce trece timpul şi ne îndepărtăm tot mai mult de momentul alegerilor prezidenţiale din noiembrie- decembrie 2009, multe interpretări, voit parcă, sunt aruncate în ridicol şi desuetudine. Se aleargă, la infi nit, în jurul cozii, până ce inşi nechemaţi, numiţi „analişti politici”, ameţesc şi cad de-a dreptul în ridicol. Invitaţi la dezbateri televizate, ei îşi dau cu părerea aiurea, se hazardează în fel şi fel de ipoteze, mereu pe lângă gard, pe lângă drum, împinşi de dorinţa unei facile publicităţi, de drag numai să fi e văzuţi pe sticla televizorului.

Vorba cuiva, mulţi vor ridica din sprâncene la citirea titlului de mai sus. Dar le vor ridica, probabil, mai abitir după ce vor citi şi conţinutul articolului de faţă. Sunt convins că unii vor fi de acord cu el, alţii ba, ca de obicei. Vreau să precizez pentru toată lumea că acesta este punctul meu de vedere, pe care îl voi menţine indiferent dacă voi fi lăudat ori înjurat.
Deci, alegerile pentru desemnarea preşedintelui ţării au devenit istorie. Ele au fost un fel de ,,bellum omnium contra omnes”, adică un război al tuturor, împotriva tuturor! O adevărată nebunie colectivă. Bine că s-a sfârşit, fi - indcă ceea ce avea să se întâmple, s-a şi întâmplat. Cel care a stat la Cotroceni în ultimul cincinal, va sta, se pare, şi în viitor. Că va sta „pe bune”, sau nu, asta nu cred că se va afl a vreodată. S-ar putea întâmpla doar dacă organele în drept şi-ar face cu adevărat datoria. Cum, însă, sistemul judiciar românesc este îmbâcsit de imoralitate, am mari îndoieli că s-ar putea întâmpla aşa.

Unul din cei mai vechi gânditori ai vechii Elade, Thales din Milet, afi rma în acele vremuri războinice şi crude că poporul cel mai fericit, că omul cel mai fericit, este cel sănătos la trup şi minte, dar mai ales educat.
Acum, după 2500 de ani, în România anului 2010, ne putem pune întrebarea, ca şi vestitul gânditor antic, dacă poporul român este fericit, dacă a sa cultură este la loc de cinste în această ţară, dacă românii sunt sănătoşi fi zic şi psihic. Răspunsul este simplu şi ni-l dau politicienii noştri, cei ce conduc destinele acestei ţări, care ne arată prin cifrele reci ale bugetului de stat pe anul 2010 cât de interesaţi sunt de fericirea noastră.

Aşa se întreabă, de curând, Szentgyorgyi Laszlo în publicaţia săptămânală de limbă maghiară „Kozpont” (Punctul central), care apare la Târgu- Mureş. Semnul de întrebare de la sfârşitul titlului este unul cu adânci semnifi caţii, privitoare la soarta viitoare a municipiului de pe Mureşul Superior, fostă capitală a acelei alcătuiri administrativ- teritoriale de sorginte stalinistă, de tristă amintire, care a fost Regiunea Autonomă Maghiară.