Poezie

Cruce sfântă şi aleasă, stindardul Bisericii,
Cu puterea ta cea mare, ne-ntăreşte pe drumul vieţii.
Eşti creştinilor comoară, altar sacru minunat,
Pe care Stăpânul lumii L-a sfi nţit şi adorat.

Fiind scară către cer, semn strălucitor, puternic,
Pe om l-ai răscumpărat din noaptea cea grea a morţii.
Steag înconjurat de îngeri, bucuria sfi nţilor,
Ai deschis calea iertării, dând răsplată drepţilor.

Lângă scutul tău statornic, cei bolnavi sau păcătoşi,
Află binecuvântare, mângâiere şi ajutor.
Prin post, lacrimi pocăinţă, iubire şi umilinţă,

Anii ce se scurg pe rând sunt fi le-n cartea vieţii,
Ce orice om le poartă-n gând din zorii tinereţii.
Un glas divin, un fi or sfânt, spre înălţimi ne cheamă,
Lăsând în urmă tot ce-i rău, întunecos şi searbăd.

O vorbă veche din străbuni, adeseori ne spune,
Când toţi te-au părăsit pe rând, prietenul rămâne.
O faptă bună orişicând e pentru toţi cunună,
E frumuseţea unui crin şi răsărit de lună.

Din milă pentru cei sărmani şi urgisiţi de soartă,
Scântei aprinse licăresc la fi ecare poartă.
Zidiţi cetatea inimii cu multă bunătate,

Nu iubesc pe faţă popii,
Uite, azi curat v-o spun,
Şi de nu voiţi s-o credeţi
Mâna eu pe cruce-o pun.

Nu iubesc pe fata popii
Înc-odată v-o mai spun,
Dar pe fata preotesei
O iubesc, ca un nebun.

Ne-am cunoscut, în pragul primăverii anului 2009, la o manifestaţie ştiinţifi că, dar şi de sufl et a celor din zona Romanului - cea de-a XIII-a ediţie a zilelor „Mitropolit Visarion Puiu” - când s-au aniversat 130 de ani de la naşterea marelui ierarh şi s-au comemorat 45 de ani de la trecerea sa la cele veşnice.