Viaţa creştină

SFÂNTA CRUCE

Cruce sfântă şi aleasă, stindardul Bisericii,
Cu puterea ta cea mare, ne-ntăreşte pe drumul vieţii.
Eşti creştinilor comoară, altar sacru minunat,
Pe care Stăpânul lumii L-a sfi nţit şi adorat.

Fiind scară către cer, semn strălucitor, puternic,
Pe om l-ai răscumpărat din noaptea cea grea a morţii.
Steag înconjurat de îngeri, bucuria sfi nţilor,
Ai deschis calea iertării, dând răsplată drepţilor.

Lângă scutul tău statornic, cei bolnavi sau păcătoşi,
Află binecuvântare, mângâiere şi ajutor.
Prin post, lacrimi pocăinţă, iubire şi umilinţă,

No votes yet

Micromonografie privind activitatea parohială în perioada anilor 1996-2009

Parohia Ortodoxă Topliţa III - Vale

Cartierul „Vale”, numit şi „Valea Topliţei”, este situat în municipiul Topliţa, judeţul Harghita, de-a lungul şoselei Topliţa - Borsec. Prima atestare documentară a cartierului o găsim de abia în anul 1913, dar cu siguranţă aici locuiau demult români.
În ceea ce priveşte evoluţia demografi că, în anul 1966 erau, în acest cartier, 1.573 de români; în 1977, 1.741 români; în 1992, 1.741 români. În anul 1997, potrivit statisticii efectuate de preotul paroh Constantin Cojocaru, erau: 329 de familii ortodoxe, însumând 1.066 credincioşi; 25 familii de unguri, 60 de persoane; 5 familii de neoprotestanţi, 22 de persoane. La începutul anului 2009, prin acţiunea de binecuvântare a caselor credincioşilor, am înregistrat un număr de 320 de familii de creştini ortodocşi, însumând un număr aproximativ de 1.000 de credincioşi.
Potrivit Procesului Verbal de înfi inţare a Parohiei, din 29 martie 1996, această unitate a început să-şi desfăşoare activitatea începând cu 1 februarie 1996, paroh fi ind numit preotul Constantin Cojocaru. Această parohie a fost constituită prin rearondarea Parohiei Topliţa I. Trebuie precizat faptul că, până în anul 1994, în municipiul Topliţa funcţionau doar două parohii. Pentru început, părintele Constantin Cojocaru a slujit la Biserica Parohiei Topliţa I, împreună cu preotul paroh Ilie Pintea († 2004). Părintele Pintea şi-a exprimat dorinţa înfi inţării Parohiei Topliţa III - Vale, gândindu-se la credincioşii care trebuiau să parcurgă, mulţi dintre ei, mai bine de 5 km până la biserica din oraş.
Parohia se întinde pe o distanţă de 6 kilometri. Din centrul municipiului Topliţa până la începutul parohiei sunt 2 kilometri.
La început, slujbele bisericeşti s-au ofi ciat într-o capelă amenajată într-o casă ţărănească ce aparţinea familiei Gheorghe Buruş.

Your rating: None Average: 5 (1 vote)

Duminica Sfintei Cruci

„Cuvântul crucii, pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 1, 18)

Crucea lui Hristos de pe locul înalt al Căpăţânii uneşte pământul cu cerul. Această unire este mai cu seamă simbolică. Spun lucrul acesta, deoarece împlinirea poruncii iubirii până la durere şi chiar moarte, ne face pe noi oamenii să respirăm văzduhul împărăţiei cerurilor şi transfi gurează în noi tot ce este pământesc.

Your rating: None Average: 5 (1 vote)

Duminica Sfîntului Grigorie Palama

(Vindecarea Slăbănogului din Capernaum)

„Cunoaşte-te că eşti îndoit şi ai urechi îndoite, sensibile şi înţelegătoare, pentru că şi sorii sunt îndoiţi şi, la fel, lumina este îndoită, sensibilă şi spirituală. De-i vezi pe aceştia vei fi om, cum a fost creat omul la început. Dar dacă vezi soarele sensibil, însă nu şi pe cel spiritual, eşti, neîndoielnic, pe jumătate mort” (Sfântul Simeon Noul Teolog, „Imne”).
Oare noi, cei de astăzi, suntem ca slăbănogul din Sfânta Evanghelie, sau jumătate morţi? Vom vedea în cele ce urmează:

Your rating: None Average: 5 (1 vote)

CELE PATRU LEGI DUPÃ CARE VA JUDECA HRISTOS LUMEA

Voi zice câteva cuvinte despre conştiinţă, că cine îşi păzeşte conştiinţa sa curată, negreşit moartea îl găseşte fericit şi pregătit. Conştiinţa este judecătorul cel drept pe care l-a pus Dumnezeu înlăuntrul nostru.
Conştiinţa nu poate fi refl exia materiei în veacul veacului. Ea este glasul lui Dumnezeu în om şi ea pururea îl mustră când greşeşte: „Omule, de ce ai făcut asta?”.
Această lege a fi rii o au şi chinezii, o au şi creştinii, o au şi budiştii şi brahmanii şi mohamedanii.

Your rating: None Average: 5 (2 votes)

Duminica Ortodoxiei

În această duminică, marii predicatori subliniază biruinţa Ortodoxiei asupra tuturor curselor şi necazurilor ce s-au abătut de-a lungul istoriei asupra Bisericii.
Şi în zilele noastre, Biserica se confruntă cu unele provocări, dintre care amintim: dizolvarea familiei, relaxarea generală a moravurilor, dispariţia învăţăturii religioase, nivelarea indivizilor, afi rmarea de sine, aroganţa, dispreţul, umilirea aproapelui, suicidul (sfârşitul cavaleresc), apărarea dreptului minorităţii în defavoarea majorităţii, acordarea de credite pentru toţi pentru adormirea conştiinţei, centralizarea în favoarea statului (asumarea de către stat a responsabilităţilor personale ale indivizilor).

Your rating: None Average: 5 (1 vote)

RUGĂCIUNE

La şcoala trecătoare-a vieţii, ocrotiţi de Duhul Sfânt,
Cerem lui Iisus iertare pentru tot ce am greşit.
Sufl etul cuprins de lacrimi şi profunde remuşcări,
Află tandră alinare prin Proniatorul său.

Hrana inimilor dalbe, respiraţia iubirii,
Ne va oferi statornic garanţia mântuirii.
Încercări, boli, supărări, gânduri sumbre şi dureri,
Se vor risipi ca fumul ce se-nalţă printre noi.

Cald prilej de bucurie, pavăză şi ajutor,
E duiosa rugăciune, cale sigură spre cer.

No votes yet

POSTUL MARE

(luni, 15 februarie - sâmbătă, 3 aprilie)

Postul Mare, sau Postul Paştilor, este perioada de pregătire pentru Sfânta Înviere a Domnului. Cel mai adesea este asemănată cu o călătorie duhovnicească înspre săptămâna Patimilor şi Înviere. În această perioadă liturgică a Triodului, se îmbină cele două feluri de postire, ascetic şi total, în vederea unirii dintre creştin şi Hristos cel înviat.
Scopul iniţial al postirii dinaintea Sfi ntelor Paşti a fost acela de a-i pregăti pe catehumeni să intre în biserică de Înviere, după ce erau botezaţi.

No votes yet

Duminica Izgonirii lui Adam din Rai

Gândindu-ne la episodul acesta din istoria neamului omenesc, nu trebuie să cădem în gânduri pătimaşe faţă de persoana Creatorului.
Dumnezeu nu l-a lipsit pe Adam de cunoaştere, căci i-a spus că dacă va mânca din pom, atunci va muri (adică îi va fi rău). Domnul i-a spus că nu se cade să se coboare de la cunoaşterea prin contemplaţie la cunoaşterea prin făpturi.

No votes yet

Duminica Înfricoșatei Judecăţi

„Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui.

No votes yet
Emite conţinut